Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Evenimente cultural-artistice în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara

Publicat

pe

Consiliul Județean propune publicului iubitor de cultură, pentru săptămâna aceasta, expoziții temporare și permanente, spectacole precum și teatru de păpuși.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul Festivalului – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a. Astfel sunt programate în acest weekend primele două centre zonale: în 2 aprilie, la Ghiroda (sat Giarmata Vii) unde participă localitățile: Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Parța, Coșteiu, Făget și Ghiroda.

Din „lada cu zestre” a județului Timiș veți putea urmări jocuri și cântece autentice bănățene, grai bănățean, meșteșuguri, artă populară și expoziții de gastronomie tradițională bănățeană.

Iar în 3 aprilie, la Giarmata vor participa localitățile: Checea, Voiteg și Giarmata. Banatul multietnic este reprezentat de jocuri și cântece maghiare, germane, croate și rrome, precum și de expoziții de artă și gastronomie tradițională.

Pentru cei mici, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” pune în scenă spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”. Bilete se pot cumpăra online accesând platforma www.bilete.ro sau de la casieria teatrului.

Descoperiți mai jos lista activităților culturale din perioada 1 – 3 aprilie.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
• Expoziție temporară de artă plastică: ,,ÎMI PLACE SĂ CREEZ”- expun elevi de la Palatul Copiilor Timișoara.

Muzeul Național al Banatului
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
• Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
• Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara
• Vernisaj expoziție Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța, ora 11:00.
• Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
• „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
• „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
• Expoziția permanentă Corneliu Baba;
• Expoziția permanentă Artă românească;
• Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
• Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a, ora 14:00, la Ghiroda (sat Giarmata Vii). Vor participa localitățile: Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Parța, Coșteiu, Făget și Ghiroda.

Muzeul Național al Banatului
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
• Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
• Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
• „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
• „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
• Expoziția Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
• Expoziția permanentă Corneliu Baba;
• Expoziția permanentă Artă românească;
• Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
• Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a, ora 14:00, la Giarmata. Vor participa localitățile: Checea, Voiteg și Giarmata.

Muzeul Național al Banatului
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
• Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
• Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
• „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
• „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
• Expoziția Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
• Expoziția permanentă Corneliu Baba;
• Expoziția permanentă Artă românească;
• Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
• Spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”, ora 11:00 și de la ora 13:00.

Cultură

Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024

Publicat

pe

Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent.

Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul adus comunității în întregul său, în formarea unei comunități reunite în jurul Culturii și al profesionalismului, în crearea unui spațiu de reflecție, de implicare și de schimbare care, pe termen lung, dezvoltă conștiințe, atitudini, asumare. Prin toate inițiativele sale, de la spectacole la reconfigurarea sa, Teatrul Național investește prin acțiunile sale teatrale  într-un un viitor pentru toți membrii societății. Numeroasele realizări înregistrate în mandatele Adei Hausvater la Teatrul Național din Timișoara au la bază principiile profesionalismului, ale performanței și ale conștiinței. Managementul său își asumă de aproape două decenii responsabilitatea formatorului – de public de teatru, dar și de profesioniști, atât la nivel artistic, cât și în ceea ce privește meseriile din spatele scenei, ca o pepinieră pentru viitor.

„Teatrul Național din Timișoara s-a făcut remarcat  și în 2023 prin entuziasmul pe care spectacolele noastre, realizările noastre îl generează tuturor celor din sala de spectacol, preocupați de subiectele pe care le punem în discuție prin spectacolele Teatrului Național, de diferitele formule estetice pe care le propunem și ni le asumăm, de felul în care insistăm în fiecare moment să ne facem, fiecare, meseria cel mai bine și să fim, individual și colectiv, cât mai performanți. Sunt foarte bucuroasă că am construit o echipă de succes în care principalul criteriu îl reprezintă realizarea proiectului de management al Teatrului Național în termenii profesionalismului, creativității și competenței pentru că performanță înseamnă creație, nu execuție. Principalul obiectiv pe care l-am împărtășit cu echipa Teatrului Național de-a lungul acestor mandate a fost redefinirea Teatrului Național din Timișoara în plan local, național și internațional, printr-un sistem de management inovativ, deschis, emancipat și actual bazat pe aceste principii. Teatrul răspunde paradigmei sociale cu metoda proprie. Viața fiecărui om este neprețuită. Istoria umanității se datorează tuturor eroilor, cunoscuți și infinit mai mulți necunoscuți, care au păstrat temeinic modelul individual al pasiunii, al implicării, al profesionalismului și al conștiinței”, a declarat Ada Hausvater.

Gala Capital Excelența în Management a reunit peste 150 de specialiști din diferitele domenii de activitate luate în discuție în alcătuirea clasamentului.

Citeste mai mult

Cultură

„Iisus pe Muntele Măslinilor“, de L. van Beethoven,  în Săptămâna Patimilor, la Sala Capitol din Timișoara

Publicat

pe

Cu o impresionantă forță artistică, Filarmonca Banatul Timișoara deschide seria evenimentelor din cadrul Festivalului „Timișoara Muzicală”, joi, 2 mai 2024, cu un concert vocal-simfonic impresionant.

De la ora 19:00, la Sala Capitol, publicul meloman este invitat să audieze două lucrări ale marelui Beethoven: Concertul pentru pian și orchestră nr. 4 în sol major, op. 58, al cărui solist va fi extraordinarul pianist DANIEL CIOBANU (solist în rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în Stagiunea 2023/2024), și Oratoriul „Iisus pe Muntele Măslinilor“, op. 85. Cea din urmă lucrare, aleasă special pentru Săptămâna Patimilor, aduce în prim-plan nu doar geniul componistic al lui Beethoven, ci și măiestria interpretativă a Corului „Ion Românu” și a Orchestrei simfonice „Remus Georgescu” ale Filarmoncii Banatul, precum și expresia talentului solistic al sopranei LUIZA FATYOL, al tenorului OVIDIU PURCEL și al baritonului MIHAI DAMIAN.

„Iisus pe Muntele Măslinilor“ este singurul oratoriu al lui Beethoven. Evidențiază latura umană a lui Iisus mai mult decât cea divină și a fost creată într-o perioadă în care Beethoven începuse să-și piardă auzul; este un simbol al forței creatoare a omului în pofida încercărilor la care este supus. Lucrarea, compusă în 1803, în doar 14 zile, (subliniind, dacă mai era nevoie, geniul deja cunoscut al lui Beethoven) reflectă frământările lui Iisus pe Muntele Măslinilor, când simte apropierea ceasului în care se va jertfi pentru omenire.

Confruntându-se cu propiile-i suferințe, Beethoven a scris oratoriul într-o perioadă în care se alfa în pragul suicidului, criză sufletească oglindită în Testamentul de la Heiligenstadt, și depăşită prin cufundarea în creaţie şi refugiul în paginile Bibliei.

„Virtutea… numai ea poate să-ţi dea fericirea… Ea mi-a fost spirijin în restriştea mea. Ei şi artei mele datoresc faptul că nu mi-am curmat viaţa… mi se părea peste putinţă să părăsesc lumea aceasta îninte de a fi săvârşit tot ceea ce simţeam că trebuie să înfăptuiesc. Aşa că am lăsat să dăinuie mai departe viaţa (…) Divinitate, tu care de acolo, din înalt, poţi citi în adâncul sufletului meu şi îl cunoşti, ştii că în el sălăşluieşte numai dragostea de oameni şi dorinţa de a face bine!”, scria Beethoven în Testamentul de la Heiligenstadt, în 1802.

Prima reprezentație a oratoriului Iisus pe Muntele Măslinilor a avut loc la Teatrul din Viena, la 5 aprilie 1803, iar în 1809 devine primul succes al compozitorului pe pământ american.

Concertul de joi va fi condus de maestrul RADU POPA, iar corul va fi pregătit de maestrul IOSIF TODEA.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/pzVYZ

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite