Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

RAZII. Șoferi sub inflența alcoolului și drogurilor, la volan

Publicat

pe

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii rutieri au acționat în tot județul Timiș pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și mai ales pentru depistarea conducătorilor auto care circulă sub infulența alcoolului și substanțelor psihoactive.

Polițiștii au legitimat pste 800 de persoane și au controlat 754 de autovehicule.

Au fost efectuate 463 de testări cu aparatul etilotest și 50 cu aparatul drugtest.

În urma activităților efectuate, polițiștii au aplicat 629 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R, dintre acestea 403 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Au fost reținute 58 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au constat 17 infracțiuni rutiere, dintre care:

-6 pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere

-2 pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

-4 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului

-5 pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În 9 iulie a.c., în jurul orei 21:00,  polițiștii municipiului Lugoj au oprit pentru control în localitatea Drăgoiești, județul Timiș, un autovehicul condus de un bărbat de 35 de ani, care se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal.

Tot în 9 iulie a.c., în jurul orei 23:50,  polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Tudor Vladimirescu din Timișoara, un autovehicul condus de un bărbat de 29 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la THC-5.

A fost întocmit dosar penal.

În 10 iulie a.c., în jurul orei 17:30,  polițiștii lugojeni au oprit pentru control pe strada Țesătorilor din Lugoj, un autovehicul condus de un bărbat de 20 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la THC-5.

Totodată, polițiștii au constatat că  tânărul nu deținea permis de conducere.

A fost întocmit dosar penal.

De asemenea, în 10 iulie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control în localitatea Variaș, județul Timiș, un autovehicul condus de o femeie de 35 de ani, care se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal.

Tot în 10 iulie a.c., în jurul orei 21:30,  polițiștii orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control pe strada Grănicerilor din Sânnicolau Mare, un autovehicul condus de un bărbat de 20 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la canabis.

A fost întocmit dosar penal.

Totodată, în 10 iulie a.c., în jurul orei 00:30,  polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe DJ 691, un autovehicul condus de un bărbat de 20 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest au rezultat valori pozitive la canabis și cocaină.

A fost întocmit dosar penal.

Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea evenimentelor negative.

Locale

Traseul Revoluției, la Timișoara. Platformă digitală, și modernizări în nouă zone din oraș

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a demarat lucrările pentru realizarea Traseului Revoluției, un proiect care păstrează vie memoria evenimentelor din Decembrie 1989 și le redă într-o formă accesibilă atât pentru timișoreni, cât și pentru turiști. Primele plăci comemorative vor fi montate în Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și în zona Băile Neptun, unde până în toamnă vor fi finalizate lucrările pregătitoare.

Pentru fiecare punct de pe Traseul Revoluției, municipalitatea a prevăzut intervenții discrete de design urban: plăci din granit turcoaz, benzi din bronz cu texte explicative și mărturii personale ale participanților la Revoluție.

„Memoria nu este un exercițiu de nostalgie, ci o condiție a libertății noastre de mâine. Scopul Traseului Revoluției este să nu ne lase să uităm că libertatea a fost plătită cu vieți, în Decembrie 1989. Poate că, dacă am fi spus mai clar adevărul despre comunism, astăzi nu am vedea peste jumătate dintre români privindu-l cu nostalgie. Este datoria noastră să nu lăsăm uitarea să se aștearnă”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Vizitatorii vor putea accesa o platformă digitală interactivă, disponibilă prin coduri QR, ce va include materiale audio, video și foto din Decembrie 1989. De asemenea, va fi utilizată tehnologie de realitate augmentată (AR) pentru a proiecta imagini și povești de la Revoluție, sincronizate cu locul în care se află vizitatorul.

Proiectul municipalității urmărește nu doar marcarea unor locuri încărcate de istorie, ci și îmbunătățirea calității spațiului public. Astfel, intervențiile includ modernizarea pavajului, instalarea unui sistem de iluminat eficient, amenajarea de zone de odihnă și asigurarea accesibilității pentru pietoni, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Traseul Revoluției va acoperi toate cele 9 zone în care s-au desfășurat momente decisive ale luptei pentru libertate în Timișoara, mai precis: Piața Maria – Str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu, Podul Traian–Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu, Piața Victoriei – Zona Operei și Piața Iancu Huniade, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura – Bulevardul Revoluției din 1989, Băile Neptun – Splaiul Nistrului, Cimitirul Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1 și Zona Martirilor – Str. Mareșal Constantin Prezan.

Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul Primăriei Municipiului Timișoara are o valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Prin această inițiativă, municipalitatea reafirmă rolul Timișoarei ca simbol al libertății și al curajului civic, dar și ca oraș care își asumă memoria și o transmite noilor generații, într-un mod actual, accesibil și vizibil în spațiul public.

Citeste mai mult

Locale

Două piețe volante în cartierul Freidorf din Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin societatea Piețe SA, extinde rețeaua piețelor volante, astfel încât comunitățile din toate cartierele orașului să poată cumpăra fructe și legume proaspete, direct de la producători locali.

Decizia vine în urma discuțiilor pe care primarul Dominic Fritz le-a avut cu timișorenii din mai multe zone ale orașului, care au semnalat nevoia de a avea piețe mai aproape de casă.

Ca urmare, două noi piețe volante vor deveni funcționale începând de săptămâna aceasta în cartierul Freidorf, pe strada Mircea Hoinic, respectiv în parcarea fostului Ștrand Termal.

Noile piețe volante vor reuni între 80 și 100 de producători locali și vor funcționa în fiecare zi de vineri, între orele 07:00 – 23:00, într-o primă etapă până la finalul lunii septembrie.

Această inițiativă are caracter pilot, iar continuarea ei va fi analizată în funcție de interesul timișorenilor și de implicarea producătorilor locali.

Inițiativa municipalității completează piața volantă de la Stadion, unde peste 300 de producători locali oferă timișorenilor produse proaspete de sezon, în zilele de miercuri și sâmbătă.

Citeste mai mult

Locale

Ziua Timișoarei. Timișoara City Celebration. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

Anul acesta, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara își unesc forțele pentru a organiza, în parteneriat, două evenimente majore într-un singur cadru vibrant: „Ziua Timișoarei”, cu o tradiție de peste 25 de ani, și „Celebrarea orașului”, eveniment-platformă moștenit din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Sub numele comun „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, ediția din 2025 te invită, timp de trei zile, să trăiești orașul prin muzică, spectacole, artă și comunitate.

Vei avea parte de concerte în premieră cu artiști internaționali cu milioane de fani în toată lumea: MIKA și James Bay, dar și de show-uri electrizante cu Theo Rose, Minelli, VAMA, Blazzaj, Dincolo de Ziduri și legendarii Bajaga i Instruktori, în centrul orașului, pe Bd. I.C. Brătianu – transformat pentru trei zile în kilometrul zero al distracției.

Te vei bucura și de spectacolul acvatic „Acqua Forte Parade” al companiei franceze Ilotopie, de folclor autentic cu Ansamblul Timișul și invitații săi, precum și de artiști internaționali din Mongolia, Germania, Serbia și Ungaria.

Peste 180 de evenimente culturale, comunitare și sportive în peste 35 de locații – de la Parcul Civic și Bulevardul I.C. Brătianu până în Mehala – te așteaptă să ieși în oraș și să celebrezi Timișoara.

Accesul este gratuit la toate evenimentele din locația principală.

Vineri, 1 august 2025

19:00: Dincolo de Ziduri | concert

20:15: VAMA | concert

21:45: James Bay | concert în premieră la Timișoara

Sâmbătă, 2 august 2025

19:00: Blazzaj | concert

20:15: Minelli | concert

21:45: MIKA | concert în premieră la Timișoara

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara | Malurile Begăi (Zona Flora)

Duminică, 3 august 2025

19:00: Theo Rose | concert

20:00: Ansamblul „Timișul” și invitații: Laura Lavric, Andreea Voica, Nicolae Furdui-Iancu, Mariana Ionescu-Căpitănescu | spectacol folcloric

21:35: Bajaga i Instruktori | concert

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara – Malurile Begăi (Zona Flora)

Program evenimente oficiale – 3 august 2025

9:00: Depunere de coroane la monumentul colonelului Virgil Economu | Piața Petru Maior
12:30: Ceremonial militar – religios | Piața Unirii

18:00: Ședința Festivă a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, dedicată sărbătoririi Zilei Timișoarei | Filarmonica „Banatul”, Sala „Capitol”, Bd. C.D. Loga, nr. 2

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite