Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ZIUA JUDEȚULUI TIMIȘ. Spectacole de foc, concerte, competiții. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Timișenii vor avea șansa să redescopere județul din punct de vedere turistic și cultural, în cadrul programului dedicat Zilei Județului 2022, sărbătorită anual în 28 iulie.

Seria de evenimente se întinde în acest an pe patru zile și include o zi a porților deschise, schimbul de gardă, concerte acustice, cupa instituțiilor timișene la fotbal, dar și trasee tematice cu unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din județ.

28 iulie marchează instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.

Ziua Județului Timiș va fi marcată printr-o serie de activități pentru toate gusturile și vârstele. De exemplu, în data de 27 iulie, la sediul Consiliului Județean Timiș are loc „Ziua porților deschise”, eveniment dedicat copiilor, cu tema Timiș DigitALL. Evenimentul se adresează elevilor cu vârste între 8 și 12 ani și urmărește creșterea nivelului de informare al copiilor într-un mod interactiv. Micii vizitatori vor participa la un tur ghidat al sediului, vor afla informații referitoare la istoricul instituției și al clădirii, vor învăța câte ceva despre atribuțiile pe care le are administrația timișeană, iar în Sala Multifuncțională a CJT va fi amenajat un spațiu dedicat, unde vor participa la ateliere de robotică și programare. Cei interesați să participe sunt rugați să se înscrie la adresa portideschise@cjtimis.ro.

În 28 iulie, la Bastionul Theresia, suntem invitați la „Schimbul de gardă”, un eveniment în care se prezintă uniforme ale Armatei Române din Primul Război Mondial, reprezentând generali, ofițeri, subofițeri, soldați și surori de caritate, ca omagiu adus Reginei Maria. Se vor mânui arme, se va prezenta onorul, se va spune rugăciunea înaintea plecării pe front și se va executa o salvă de tun.

Ziua de 29 iulie va fi marcată printr-un spectacol artistic la Muzeul Satului Bănățean, unde vor concerta: Bob Ramanka, The Kryptonite Sparks, Zmei 3 și Peregrinii. În plus, publicul va avea parte și de muzică populară. Programul cuprinde și activități culturale interactive. De exemplu, publicul este invitat să participe la realizarea de creații colective adresate tuturor vârstelor. În plus, Muzeul Național al Banatului ne propune spectacolul de foc „Amor Flammis”.

Vineri va avea loc și prima ediție a „Cupei instituțiilor timișene la fotbal”, o competiție care va reuni angajați din instituțiile din județ, pe terenul din Giarmata Vii.

În 30 iulie, Muzeul Satului Bănățean va organiza trei trasee tematice în județul Timiș. Accesul la tururi se face pe bază de invitație.

Programul detaliat:

MIERCURI. 27 IULIE

– 08.00 – 18.00. Centrul Multifuncțional Bastion. Expoziție „Timișul de altădată”;

– 10.00 – 12.00. Consiliul Județean Timiș. Ziua Porților Deschise, vizitarea sediului CJ Timiș de către grupuri de elevi cu vârste între 8 și 12 ani, întâlnire cu conducerea CJ, participarea copiilor la atelierele de programare și robotică în Sala Multifuncțională. În parteneriat cu Logiscool Timișoara. Pe bază de înscriere a grupurilor la adresa portideschise@cjtimis.ro;

– ora 18:00. Piața Victoriei. Flashmob, horă populară cu participarea publicului.

JOI. 28 IULIE

– 11.00. Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ. Ședință festivă a Consiliului Județean (Acces pe bază de invitație);

– 17.00. Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastionul Theresia. „Din tavă în pagină. Obiceiuri și tradiții culinare din Banatul multietnic”;

– 18.00. Piața Victoriei. Flashmob, horă populară cu participarea publicului;

– 19.00. Parcul Rozelor. Gala Festivalului Concurs „Lada cu Zestre”;

– 20.00. Bastionul Theresia. Schimbul de gardă;

VINERI. 29 IULIE

– 10:00. Giarmata Vii. „Cupa instituțiilor timișene la fotbal”;

– 16.00. Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastionul Theresia. Recital Incanto Quartetto;

– 16.00. Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastionul Theresia. „Istoria locului”.Timișul prezentat de Constantin Gomboș și Ștefan Tat;

– 19.00. Muzeul Satului Bănățean. Premierea câștigătorilor Cupei instituțiilor timișene la fotbal;

– 20.00. Muzeul Satului Bănățean. Expoziție fotografică aniversară ilustrând lecturi publice;

– 20.00 – 23:00. Muzeul Satului Bănățean. Concerte acustice în aer liber. (Bob Ramanka, The Kryptonite Sparks, Zmei 3, Peregrinii);

– 20.00 – 21.30. Activități culturale interactive:

  • Desene colective în relație cu lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă și expunerea lor la Muzeul Satului Bănățean;
  • Crearea de colaje prin utilizarea unor printuri cu lucrări din colecțiile Muzeului Național de Artă Timișoara;
  • Practici de digitalizare a bunurilor culturale – realitate augmentată, realitate virtuală.

– 21.00. Muzeul Satului Bănățean. Spectacol de foc – „Amor Flammis”;

– 22.30. Muzeul Satului Bănățean. Piesă de teatru. „Copilul dintr-o stea”. Adaptare de Hogea Toma după ,,Micul prinț”, Antoine de Saint Exupéry.

SÂMBĂTĂ 30 IULIE

Muzeul Satului Bănățean va organiza trei trasee tematice în județul Timiș (Acces pe bază de invitație):

– Traseul 1: Bega River Tour – cursă pe Bega cu vaporul din centrul Timișoarei până la ecluza de la Uivar;

– Traseul 2: Timişoara – Surduc (plimbare cu catamaranul) – Dumbrava (masă rustică, moment artistic) – Crivina de Sus (vizitare biserică de lemn) – Cascada Șopot – Poieni;

– Traseul 3: tură cu bicicletele pe ruta Buzad – Charlottenburg (vizitare Muzeul Cinegetic Charlottenburg) – Comeat – Buzad (masă rustică, moment artistic).

Toate informațiile necesare sunt disponibile și la adresa web www.ziuajudetului.cjtimis.ro.

Locale

Autobuze electrice mici din Turcia la Timișoara. Compania Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.Ş a câștigat licitația 

Publicat

pe

Municipiul Timișoara va primi, în decurs de un an, alte 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni, pentru a asigura un transport public constant și adaptat nevoilor timișorenilor, inclusiv în perioadele cu un flux redus de călători.

Primarul Dominic Fritz va semna, în perioada imediat următoare, contractul cu firma desemnată câștigătoare a licitației – KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş.

“Continuăm planul de înnoire a flotei de transport public, pe care îl derulăm consecvent de patru ani. Noile autobuze electrice mici completează flota actuală și sunt potrivite pentru rutele și orele cu trafic redus. Ne ajută să oferim un serviciu pe care timișorenii să se poată baza. În curând, vor intra în circulație și troleibuze noi, pe care le-am cumpărat anul acesta. Ținta noastră este ca timișorenii să aibă un transport public modern, curat și adaptat nevoilor oamenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noile autobuze electrice achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara au 10 metri lungime, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Acestea vor fi prevăzute cu podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor. Siguranța va fi sporită prin sisteme de supraveghere video amplasate atât în interiorul, cât și în exteriorul autobuzelor. De asemenea, vehiculele vor dispune de sisteme automate de numărare a călătorilor, care vor sprijini optimizarea rutelor și a frecvenței curselor.

Investiția municipalității include, de asemenea, infrastructura de încărcare și serviciile de mentenanță. Astfel, 30 de stații de încărcare lentă vor fi instalate la depoul din Dâmbovița, iar 15 stații de încărcare rapidă vor fi montate la capetele de traseu, odată stabilită varianta finală a rutelor de transport. Totodată, Karsan va furniza municipalității un set de elevatoare sincrone pentru lucrări de reparații, precum și sesiuni de training specializat pentru echipele de întreținere ale Societății de Transport Public Timișoara.

Contractul atribuit KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş. are o valoare de 86.100.000 lei fără TVA lei și o durată de 12 luni. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026, Componenta C10: Fond Local.

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara are în derulare achiziția altor 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne cu fonduri europene pe programul PR Vest 2021 – 2027. În ultimii 4 ani, municipalitatea a investit aproximativ 700 de milioane de lei pentru a înnoi flota de transport public cu tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi.

Citeste mai mult

Fotbal

ATENȚIE șoferi. Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea companiei Del Gaz, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de luni, 10 noiembrie 2025.

Astfel, traficul rutier va fi restricționat, atât în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cât și a refacerii carosabilului, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe următoarele străzi:

Strada Franyo Zoltan, în perioada 4 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sinaia, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Strada Chișinău, în perioada 04 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sibiu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Făgăraș, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Toplița, în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025

Calea Circumvalațiunii, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Calea Bogdăneștilor în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025, unde se va restricționa prima bandă de circulație a sensului de mers spre Calea Circumvalațiunii.

Totodată, circulația rutieră și pietonală vor fi restricționate pe străzile Garofiței, Melodiei și Profesor Gheorghe Longinescu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, în vederea refacerii carosabilului, în urma lucrărilor realizate la înlocuirea conductelor de gaz.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 31 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, în perioada 31 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat, etapizat, în zona intersecției străzii Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu strada 16 Decembrie 1989, după cum urmează:

Etapa I: închiderea ieșirii în sensul giratoriu dinspre strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu devierea circulației pe câte o bandă pe celălalt sens

Etapa II: închiderea benzii a douaîn sensul giratoriuadiacent ieșirii de pe strada Dr.Pavel Vasici Ungureanu.

Totodată, în perioada 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată, etapizat, pe strada Treboniu Laurean, în vederea execuției rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de alimentare cu apă, în cadrul obiectivului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, după cum urmează:

Pentru Etapele I (3 noiembrie 2025 – 5 noiembrie 2025), III (27 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025) și IV (29 noiembrie 2025 – 16 decembrie 2025), restricționarea circulației se va asigura cu piloți de dirijare

Pentru Etapa II (5 niembrie 2025 – 26 noiembrie2025), restricționarea se va realiza prin închiderea unui sens de circulație

Pentru Etapa V (17 decembrie 2025 – 19 decembrie 2025), se va realiza inchiderea totală a traficului pe strada Piața Al. Mocioni

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite