Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Cade tencuiala pe trecători, Poliția Locală dă amenzi

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au trecut la reverificarea imobilelor istorice de pe raza municipiului Timișoara ai căror proprietari au obligația să-și întrețină clădirile deținute, după ce în prima parte a anului le-au fost aplicate notificări pentru demararea procedurilor de obținere în regim de urgenţă a certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire pentru remedierea stării de degradare.

Termenul pentru demararea procedurilor de obținere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire era începutul lunii iulie. Astfel, s-a trecut la aplicarea de sancțiuni, fiind încheiate două procese verbale de constatare a contravenției, conform Legii 422/2001, pentru Asociația de Proprietari din Piața Victoriei nr. 5 și Asociația de Proprietari de pe str. Emanoil Gojdu nr. 2, care nu au făcut niciun demers pentru remedierea situației în termenul stabilit. La ambele imobile fațada prezintă desprinderi de tencuială care, pe lângă aspectul inestetic, poate constitui un real pericol pentru trecători, existând riscul producerii de accidente. Cuantumul sancțiunilor este stabilit de arhitectul șef, fiind cuprins între 4.000 și 8.000 lei.

Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal va continua acțiunile de reverificare a imobilelor notificate, urmând să fie luate măsurile legale în cazul celor care nu au efectuat niciun demers de intrare în legalitate. Poliția Locală Timișoara face apel către proprietarii de imobile istorice să-și obțină în regim de urgenţă certificatele de urbanism și apoi autorizațiile de construire, în caz contrar riscând sancțiuni contravenționale. Anul trecut au fost aplicate în cazul clădirilor istorice neîntreținute sancțiuni în valoare de 192.000 lei.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Șapte spații comerciale în cartierele Cetate și Fabric, de închiriat. Regulamentul, la aprobat

Publicat

pe

Șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric urmează să fie scoase la licitație pentru închiriere de către Primăria Timișoara, pentru o perioadă de 5 ani.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Municipiului Timișoara și va fi supus votului Consiliului Local. Odată aprobat, data licitației va fi anunțată în timp util pentru a oferi ofertanților o perioadă de minim 20 de zile pentru depunere. Licitația cu strigare va fi deschisă, iar oferta câștigătoare va fi cea cu cel mai bun preț.

„Timișoara nu poate avea cartiere istorice vibrante fără antreprenori și firme care muncesc zilnic să ofere servicii sau produse de calitate. În acest moment avem mai multe spații pe care vrem să le valorificăm și căutăm operatori serioși, să vină, să liciteze și să dea acestor imobile un nou suflu. Ne vom asigura de o procedură transparentă și corectă”, anunță primarul Dominic Fritz.

Invităm să participe orice persoană juridică (persoane fizice autorizate, asociații familiale sau întreprinderi individuale) interesată să desfășoare activități comerciale în zona centrală.

Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:

  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună
  •  str. Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună
  •   str. Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună
  •   str. Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună
  •   str. Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună

În aceste locații vor putea fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant.

Ofertele trebuie să includă și o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie. Valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de o firmă specializată, contractată de administrația locală, APPRAISAL & VALUATION S.A.

În cazul în care licitația pentru un spațiu nu primește cel puțin două oferte calificate, Primăria Timișoara va relua procedura, conform legii.

Citeste mai mult

Locale

Căldură în apartamentele din Timișoara. Sfaturi pentru beneficiari

Publicat

pe

Primăria Timișoara și Colterm au dat luni startul noului sezon de încălzire.

Stocurile de 75.000 de tone de cărbune și 68.500 Mw gaz acoperă aproximativ 2 luni.

„Preocuparea noastră e ca întregul necesar pentru sezonul rece să fie acoperit, astfel că aprovizionarea continuă“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara.

Câteva sfaturi pentru beneficiari:

Verificați cu administratorul blocului: Asigurați-vă că robinetul din subsol este deschis.

Stabilizarea sistemului: Este posibil să dureze câteva ore până când agentul termic ajunge uniform în toate zonele orașului.

Raportați problemele la numerele 0256.494.133 și 0752.309.800, pe e-mail la relatii@colterm.ro sau printr-un mesaj privat pe Facebook Colterm, menționând adresa completă, numărul de telefon și o scurtă descriere a problemei.

Citeste mai mult

Administrație

Recensământul populației canine, la Timișoara. Primăria caută voluntari

Publicat

pe

Administrația locală caută voluntari pentru recensământul populației canine pe care Primăria Timișoara îl realizează împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT.

Prin acest demers se dorește prevenirea suprapopulării și abandonului câinilor, încurajând sterilizarea, microciparea și înscrierea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).

Dacă locuiți în zonele Blașcovici Ronaț, Lipovei, Soarelui, Girocului, Ghiroda Nouă, Ciarda Roșie sau Kuncz vă veți întâlni în curând cu voluntarii Primăria Timișoara, care vor aduna date despre câinii cu stăpân, inclusiv informații despre sterilizare și microcipare.

Programul de colectare a datelor:

  • Luni – Vineri: 17:00 – 20:00
  • Sâmbătă: 10:00 – 13:00 și 17:00 – 20:00

Persoanele care doresc să devină voluntari se pot înscrie acum, ac ceând acest link: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfuQVK45YR…/viewform…

Primăria Timișoara are un program de sterilizare gratuită a câinilor pentru proprietarii cu venituri sub salariul mediu brut. Pentru informații suplimentare vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa alexandra.pintea@primariatm.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite