Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Actrița Valeria Seciu a murit la vârsta de 83 de ani

Publicat

pe

Actriţa Valeria Seciu a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 83 de ani, anunţă UNITER.

„Valeria Seciu (2 august 1939 – 6 septembrie 2022). Am aflat cu tristeţe că în dimineaţa zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriţă de teatru, film, radio şi televiziune Valeria Seciu. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească”, a transmis UNITER într-o postare pe Facebook.

Actriţa Valeria Seciu s-a născut la Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1964), la clasa lui A. Pop Marţian, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care avea să îi devină soţ.
În anul 1964 a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti alături de Ion Caramitru, cu rolul Veronicăi Micle din dramatizarea „Eminescu”, în regia lui Sică Alexandrescu. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: „Eminescu” (1964), „Răzvan şi Vidra” şi „Apus de soare” (1967), „‘Enigma Otiliei” (1968), „Idiotul” (1969), „Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Pisica în noaptea Anului Nou” şi „Jocul de-a vacanţa” (1971), „Richard al III-lea” (1976).
Din anul 1978 a a făcut parte din colectivul Teatrului Mic din Bucureşti, unde a susţinut o prestigioasă activitate. Aici s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu şi în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ştefan Iordache şi Gheorghe Visu.

Marile roluri din această perioadă au fost: „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (1978), „Maestrul şi Margareta” de M. Bulgakov (1980), „Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), „Dama cu camelii” de AL. Dumas (1985). A mai jucat în: „Pescăruşul” de Cehov (1993), „Spirit” de Margaret Edson (2001), „Cum gândeşte Amy” de David Hare, (2005), „Furtuna” de William Shakespeare (2009), toate în regia Cătălinei Buzoianu, „Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007).

La începutul anilor 1990, fără a părăsi scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a înfiinţat şi condus Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de gen de după revoluţie. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare importantă a actriţei cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul „Pelicanul”, după August Strindberg (1994). Această piesă a fost montată într-un spaţiu neconvenţional, într-un depozit al Sălii Dalles.

În film a debutat în 1964, jucând în pelicula „Casa neterminată”, regizată de Andrei Blaier. Deşi a deţinut peste 20 de roluri în filme, acestea nu i-au pus în valoare resursele de sensibilitate şi profunzime reliefate pe scenă. Din filmografia sa mai amintim: „Asediul” (1971), „Un august în flăcări” (1974), „Regăsire” (1977), „Clipa” (1979), „Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), „Lumini şi umbre” – serial TV (1979-1982), „Bună seara, Irina” (1980), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Adela” (1984), „Furtună în Pacific” (1985), conform volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifică, 1996).

După anul 2000 a urcat mai rar pe scenă, dar, cu toate acestea, fiecare apariţie a reprezentat un succes de public şi de critică. În anul 2010 a apărut în filmul „Aurora”, semnat de Cristi Puiu, şi a jucat la Teatrul Mic rolul principal în spectacolul „Doamna noastră din Pascagoula”, după ultima piesă scrisă de Tennessee Williams, în regia lui Florin Fătulescu.

Bogata sa activitatea fost încununată de o serie de premii şi distincţii: Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul „Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu (2004); Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”; Premiul UNITER (2006) pentru rolul principal din piesa „Cum gândeşte Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER (2007); distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru Gloucester din „Lear”, regizat de Andrei Şerban, la Gala Premiilor UNITER (2009).

În 2014, artista şi-a anunţat retragerea de pe scena Teatrului Mic şi Teatrului Foarte Mic. Un an mai târziu, în 2015, a primit o stea pe Aleea Timpului din Capitală. Tot în 2015 a făcut parte din juriul Galei celei de-a XXIII-a ediţii a Galei Premiilor UNITER şi a primit decoraţia regală Nihil Sine Deo din parte principesei Margareta.

În anul 2016 s-a numărat printre laureaţii Premiilor Criticii oferite de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, pentru rolul Ranevskaia din spectacolul „Livada de vişini” de A. P. Cehov.

Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, a dat viaţă multor personaje la teatrul radiofonic.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, având împreună un băiat.

Cultură

Lansare Lazart & eveniment caritabil Angels’ Story – arta care schimbă destine

Publicat

pe

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”, care va avea loc în data de 28 aprilie 2026, de la ora 17:00, la Restaurant KAI din Iulius Town Timișoara.

Pornind de la tradiționalele carpete, colecția Lazart este o expresie a eleganței sensibile și a poveștilor spuse prin detalii unice. Fiecare piesă creată pentru Angels’ Story devine mai mult decât un obiect artistic – devine un simbol al empatiei și un gest de susținere pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES).

Brandul House of Lazart propune o reinterpretare contemporană a patrimoniului textil, transformând carpetele – obiecte încărcate de memorie și simbol – în piese vestimentare cu identitate puternică. Fiecare creație, lucrată exclusiv manual, recuperează fragmente din trecut și le integrează într-un discurs estetic actual, unde tradiția și inovația coexistă armonios.

Prin acest demers, brandul nu produce doar haine, ci construiește o punte între generații, oferind o nouă viață materialelor cu poveste. Texturile bogate, motivele decorative și imperfecțiunile autentice devin elemente definitorii ale unor piese unicat, care vorbesc despre continuitate, sustenabilitate și expresie artistică.

Evenimentul caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași” marchează atât lansarea colecției Lazart, cât și integrarea acesteia într-un demers caritabil amplu: piesele vor fi prezentate și ulterior licitate, fondurile fiind direcționate către proiecte dedicate copiilor vulnerabili. Astfel, creațiile Lazart capătă o dimensiune profundă – aceea de a contribui direct la schimbarea unor destine.

Organizat de House of Lazart și Asociația Fantasticul Banat, evenimentul caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași” reunește artiști din diverse domenii, într-o experiență artistică multidisciplinară. Alături de creațiile Lazart, publicul va descoperi lucrări de pictură, sculptură și momente artistice care conturează o poveste despre fragilitate, speranță și solidaritate.

„Angels’ Story este despre emoție transformată în acțiune. Prin colecția Lazart, ne dorim ca fiecare piesă să spună o poveste și, în același timp, să ofere o șansă reală copiilor care au nevoie de sprijin”, declară inițiatorii proiectului.

În centrul acestei povești se află artiști care transformă emoția în artă. House of Lazart este un brand care crează adevărate bijuterii vestimentare, de poveste, ale cărui piese devin simboluri ale eleganței și sensibilității. Kara Molnar, pictor de mare rafinament, cu o voce de înger, este o prezență artistică delicată și profundă. Zoltan Rostás este un sculptor care modelează fierul cu forță și sensibilitate, surprinzând în metal fragilitatea sufletului. Balerina Sara Stoicescu exprimă prin mișcare grația și puritatea emoției, iar Horea Crișovan, compozitor și muzician, este un adevărat creator de atmosferă sonoră care atinge direct sufletul.

Timișorenii dornici să se alăture cauzei și să susțină copii vulnerabili pot face donații către:

ASOCIAȚIA FANTASTICUL BANAT – ANGELS’ STORY IBAN: RO43WBAN00991V077934RO02, INTESA SANPAOLO BANK

PROIECTE ANGELS’ STORY

ADELPHIA – Nouă lumină

Adelfia e un proiect de suflet în care ne propunem sa oferim un sprijin mamelor aflate în criză de sarcină. Astfel, ele să simtă că sunt ascultate, înțelese pentru a găsi puterea să aleagă viață.

„În cele câteva luni de activitate am reușit să oferim alimente, scutece, articole pentru bebeluși, lapte praf, produse de igienă pentru mama și copil, hăinuțe, cadouri pentru copii de Crăciun dar și lemne de foc, produse electrocasnice (frigider, uscător rufe), vizite medicale, medicamente etc. Avem primii bebeluși salvați. Mai așteptăm alții să se nască lunile următoare. Iar munca noastră continuă”, arată Loredana Popovici – Ambasador Angels’ Story.

SOPHIA ORTHODOX SCOOL – Educație cu blândețe

În cadrul Angels’ Story, Laura Mila se implică ca ambasador al proiectului „Educație cu blândețe”, inițiativă a Sophia Orthodox School, o școală cu predare exclusiv în limba engleză, care își propune să ofere copiilor o experiență educațională empatică, caldă și atentă la nevoile fiecărui elev. Prin acest program, școala promovează valori precum respectul, înțelegerea și dezvoltarea armonioasă, oferind copiilor nu doar cunoștințe academice, ci și instrumente pentru a crește în siguranță, încrezători și echilibrați.

Laura Mila aduce proiectului vizibilitate și implicare, subliniind importanța creării unui mediu educațional care să fie cu adevărat un cămin pentru copii, un loc în care fiecare elev să fie încurajat să învețe prin blândețe și să își dezvolte potențialul în armonie cu propriile ritmuri și sensibilități. În prezent, proiectul caută sprijin pentru identificarea unui sediu care să permită extinderea programului și oferirea unei educații blânde unui număr cât mai mare de copii.

Prin participarea sa în Angels’ Story, Laura Mila transformă arta și comunitatea într-un vector al solidarității și al grijii pentru generația tânără. Prezența sa simbolizează credința că educația nu este doar transmitere de cunoștințe, ci și cultivarea unei lumi mai empatice, în care fiecare copil are șansa să înflorească în siguranță, iubire și respect!

SAMOMED – Îmi doresc un pas!

Cristian Vezeteu se alătură proiectului Angels’ Story ca ambasador al inițiativei „Îmi doresc un pas!”, un program derulat de Asociația Speranța în colaborare cu Clinicile SAMOMED, dedicat copiilor cu paralizii care luptă pentru fiecare pas spre independență. Fiecare pas obținut prin terapie devine pentru acești copii o adevărată victorie, o manifestare a curajului, perseverenței și a speranței neclintite.

Cristian aduce în cadrul Angels’Story dimensiunea umană și filantropică a artei, demonstrând cum creativitatea, comunitatea și solidaritatea se pot întâlni pentru a susține cauze cu impact real. Prezența sa simbolizează angajamentul de a transforma sensibilitatea și frumusețea artistică în sprijin concret pentru cei care au nevoie, inspirând empatie și mobilizare socială.

Astfel, proiectul „Îmi doresc un pas!” devine mai mult decât un program de recuperare: devine o poveste de curaj, speranță și lumina care se naște atunci când comunitatea se unește pentru a face posibil imposibilul.

START – Susținem Copiii cu CES: Diferiți, dar fericiți!

Oana Crăciunescu se implică ca ambasador al proiectului „START – Susținem Copiii cu CES: Diferiți, dar fericiți!”, derulat de Școala Tehnică de Arte Românești Tradiționale – START. Programul promovează tradițiile românești și se concentrează pe sprijinirea copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), oferindu-le oportunitatea de a descoperi talentul propriu și de a-și construi încrederea în sine prin activități creative și vocaționale.

În cadrul școlii, copiii cu CES își dezvoltă abilitățile manuale și simțul estetic prin realizarea de păpuși handmade și participarea la atelierele vocaționale, în care învață să transforme creativitatea într-un instrument de expresie și autonomie. Aceste activități nu doar că le stimulează dexteritatea și răbdarea, dar le oferă și un spațiu de afirmare, în care fiecare copil se simte valorizat și capabil. Proiectul devine astfel o platformă în care diversitatea este celebrată, iar fiecare copil are șansa să înflorească, să își descopere talentele și să învețe că diferențele nu sunt obstacole, ci oportunități de a străluci.

START – DoSocial! (proiect de economie socială)

Proiectul „Terapie pentru Inimi”, inițiat de Asociația Inima îți Vorbește și Angela Drăghia este un program dedicat sprijinirii emoționale și psihologice a persoanelor care trec prin perioade dificile ale vieții.

Într-o lume în care ritmul alert, stresul, pierderile sau provocările personale pot afecta profund echilibrul interior, acest proiect își propune să ofere un spațiu de siguranță, empatie și vindecare pentru cei mici care au nevoie să fie ascultați, înțeleși și sprijiniți.

Despre organizatori

LAZART se naște la intersecția dintre artă, credință și memorie culturală, oferind o viziune originală asupra modei — o transformare a patrimoniului tapiseriei creștine într-o adevărată bijuterie purtabilă. Fiecare piesă este unică, prin care artistul dezvăluie și înalță simbolismul sacru, reinterpretându-l cu rafinament prin croitorie de excepție, dantelă delicată, detalii cusute manual și elemente realizate cu migală. LAZART nu creează simple haine, ci veșminte cu suflet — purtătoare de lumină, identitate și emoție — în care strălucirea interioară se împletește cu finețea meșteșugului. Colecțiile reunesc piese diverse, unite însă de aceeași rezonanță și de aceeași misiune: transformarea patrimoniului spiritual într-o expresie contemporană nobilă, luminoasă și profund personală.

Ambasador Fantasticul Banat, o inițiativă dedicată promovării Banatului – locurile sale speciale, cultura, tradițiile, artiștii și oamenii care dau adevărata identitate. Prin implicare, organizare și coordonare, susțin cele cinci proiecte Angels’ Story, inițiative care aduc în prim-plan povești, comunități și oameni care inspiră. Proiecte create pentru a conecta, a promova valori autentice și a construi împreună lucruri frumoase.

Program eveniment

ANGELS’ STORY – Povestea celor 13 îngerași / Eveniment caritabil organizat de House of Lazart și Asociația Fantasticul Banat, alături de artiștii LAZART • Kara Molnar • Zoltan Rostás • Sara Stoicescu • Horea Crișovan

28 Aprilie 2026 | ora 17:00 📍 Restaurant KAI – Iulius Town, Str. Aristide Demetriade nr. 1, Timișoara

Dresscode: cocktail

Agenda serii:

17:00 – Welcome & socializare

18:00 – Deschiderea oficială și licitație caritabilă de artă

19:30 – Cocktail (bufet) KAI & Concert Horea Crișovan & Kara Molnar. Moment artistic balerina Sara Stoicescu

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția cu numărul 50

Publicat

pe

Între 1 și 29 mai 2026, Filarmonica Banatul Timișoara marchează un moment aniversar de referință: ediția a L-a a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Cinci decenii de continuitate au consolidat acest festival ca unul dintre cele mai importante repere ale vieții muzicale din Timișoara și din România.

Programul ediției jubiliare este construit în jurul unor lucrări majore din repertoriul simfonic și vocal-simfonic, semnate de compozitori precum Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Johann Sebastian Bach și Franz Schubert. Publicul va putea asculta partituri de mare anvergură, dar și lucrări de o finețe aparte, precum ciclul de lieduri „Winterreise”.

Pe scena Filarmonicii vor urca dirijori apreciați pe plan internațional, între care Lawrence Foster, Leo Hussain și Gabriel Bebeșelea. Alături de aceștia, invitați precum pianistul Alexei Volodin, soprana Nadine Koutcher, baritonul Jungrae Noah Kim și soliștii în rezidență ai Filarmonicii în Stagiunea 2025-2026 – violonista Alexandra Conunova și violoncelistul Valentin Răduțiu – contribuie la conturarea unui program artistic rafinat.

Ediția aniversară evidențiază și rolul formativ al festivalului. Elevii Liceul de Artă „Ion Vidu„ și studenții Facultății de Muzică și Teatru Timișoara au ocazia de a evolua pe scena Filarmonicii, în cadrul unor proiecte dedicate tinerelor talente, care le oferă vizibilitate și experiență artistică în contexte profesioniste.

Programul este completat de recitaluri camerale, concerte educative și evenimente speciale, care contribuie la deschiderea festivalului către un public divers.

Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și online: https://shorturl.at/oxhAt

Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” a luat naștere în stagiunea 1968‑1969, la inițiativa marilor muzicieni Nicolae Boboc și Ion Românu, cu scopul de a aduce muzica clasică la cel mai înalt nivel și de a transforma Timișoara într-un reper cultural de prestigiu. De atunci, festivalul a devenit un simbol al excelenței artistice, consolidându-și poziția ca unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Conul Leonida față cu Reacțiunea“, de I.L. Caragiale, de Ziua Mondială a Teatrului, la Timișoara

Publicat

pe

Încă din 1961, teatre, instituții teatrale, facultăți de teatru, toate organizațiile dedicate artei dramatice sărbătoresc în  27 martie Ziua Mondială a Teatrului.

În acest context, vineri, 27 martie 2026, de la ora 19, Teatrul Național prezintă în Sala Mare spectacolul Conul Leonida față cu Reacțiunea de I.L. Caragiale, spectacol semnat de cunoscutul regizor Felix Alexa. Trecut prin filtrul inteligenței și al umorului abraziv al creatorului său și în interpretarea de excepție a actorilor Naționalului timișorean – Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea și Matei Chioariu, spectacolul recuperează această bijuterie dramaturgică a lui Caragiale în actualitatea ei esențială.

Totodată, în aceeași zi, de la aceeași oră, actorii Teatrului Național din Timișoara – Flavia Giurgiu, Marin Lupanciuc și Teodor Cauș, vor prezenta, alături de colegii lor de la Teatrul „Andrei Mureșanu”, spectacolul Scriitoarea de Ella Hickson. Spectacolul, realizat în coproducție de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe și semnat de regizorul Naționalului timișorean, Radu Iacoban, pune în centrul demersului său responsabilitatea și locul creatorului într-o lume care își dinamitează în permanență propriile limite. Reprezentația programată cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului va avea loc pe scena TAM din Sfântu-Gheorghe.

Spectacolele care se joacă în toată lumea în această zi vor fi precedate de mesajul pe care, la invitația Institului Internaţional de Teatru, o figură marcantă a teatrului universal îl adresează artiştilor scenei de pe toate continentele. Anul acesta, mesajul internațional este transmis de renumitul actor de film și teatru Willem Dafoe, în prezent directorul artistic al Departamentului de Teatru al Bienalei de la Veneția și unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe de teatru new-york-eze The Wooster Group, trupă care, între 1977 și 2004, a pus bazele unei abordări revoluționare în teatrul de avangardă.

Iată câteva dintre cuvintele pe care Willem Dafoe ni le adresează tuturor cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, cu scopul de a ne reuni – creatori de teatru și iubitori de teatru de pretutindeni:

„Sunt cunoscut, înainte de toate, ca actor de film. Însă rădăcinile mele sunt adânc înfipte în teatru. (…) Am lucrat cu Richard Foreman, Robert Wilson și Romeo Castellucci. Astăzi, sunt directorul artistic al Bienalei de Teatru de la Veneția. Această numire, tot ce se întâmplă acum în lume și dorința mea de a mă întoarce pe scândură mi-au întărit convingerea în puterea pozitivă, unică și în importanța vitală a teatrului. (…) Ca actor și creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată și mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt: nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituție prăfuită care doar conservă tradiții. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunități și culturi și, mai ales, capacitatea de a ne întreba: încotro ne îndreptăm? Teatrul adevărat provoacă felul în care gândim și ne încurajează să ne imaginăm lucrurile la care aspirăm. Suntem animale sociale, proiectați biologic pentru a interacționa cu lumea. Fiecare simț este o poartă către o întâlnire, iar prin această întâlnire ne definim mai clar pe noi înșine. Prin poveste, estetică, limbaj, mișcare și scenografie – teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este și, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră.”

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.

Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite