Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Mirosul insuportabil i-a alertat pe vecini! Timișeancă găsită fără suflare în casă

Publicat

pe

O lugojeancă a fost găsită, marţi dimineaţa, decedată în apartamentul în care locuia. În jurul orei 11:40, un apel la 112 anunţa faptul că femeia nu mai fusese văzută de câteva zile, iar din cauza vârstei şi a stării de sănătate precare a acesteia, vecinii au decis să sune după ajutor, de teamă ca bătrâna să nu fi păţit ceva, mai ales că aceştia au simţit un miros pestilenţial care venea dinspre apartament.

La faţa locului au ajuns imediat un echipaj de la pompieri, dar şi o ambulanţă şi poliţia. Pompierii au intervenit pentru a intra în locuinţa femeii, în vârstă de 74 de ani, găsind-o pe aceasta fără suflare. Salvatorii au intrat pe geam, lăsat deschis, însă aceştia nu au putut decât să constate decesul bătrânei.

Un medic legist va efectua autopsia pentru a stabili cauzele decesului.

Sursa: cetateanul.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ORA DE IARNĂ. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Publicat

pe

România va trece la ora de iarnă, revenind la timpul legal standard (Eastern European Time EET, UTC+2).

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom avea o oră în plus de somn.

În Uniunea Europeană, practica schimbării orei este reglementată de o directivă din 2001. Conform acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard („ora de iarnă”) în ultima duminică din octombrie. În 2018, după o consultare publică cu aproape 4 milioane de participanți, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei.

În 2019, Parlamentul European a sprijinit reforma, care a fost însă dată uitării din cauza opoziției câtorva state, dar și ca urmare a pandemiei de coronavirus, care a schimbat agenda europeană.

Conform medicilor, tranziția poate produce perturbări de bioritm organismului, schimbarea orei fiind resimţită mai ales de persoanele mai fragile, precum copiii şi bătrânii.

Pot apărea tulburări ale somnului, poftei de mâncare, capacității de muncă, concentrării şi stărilor de dispoziţie.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Recoltei, la Giroc. Muzică și preparate culinare și colectare de fonduri pentru o cauză socială

Publicat

pe

Duminică, 26 octombrie 2025, de la ora 13:00, Grădina Căminului Cultural din Giroc va găzdui cea de-a treia ediție a Festivalului Recoltei, organizat de Asociația Filantropică Ortodoxă „Sfântul Dimitrie” din Giroc, în parteneriat cu Primăria Comunei Giroc.

Evenimentul va îmbina bucuria tradițiilor de toamnă cu implicarea socială, având ca scop colectarea de fonduri pentru construirea unui centru dedicat copiilor nevoiași – un spațiu unde aceștia să primească sprijin, educație și șansa la un viitor mai bun.

Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru, iar momentul central al zilei va fi recitalul uneia dintre cele mai iubite trupe din România, Holograf, care va aduce pe scenă emoție, energie și un plus de bucurie pentru public.

Atmosfera va fi completată de prezența unor îndrăgiți artiști de muzică populară, precum Carmen Popovici-Dumbravă, Carmen Biruescu, Roberta Crintea, Marian Medregoniu, Vanesa Jarja și Doriana Talpeș, alături de ansambluri și grupuri locale care vor aduce autenticitatea tradițiilor românești în mijlocul comunității girocene.

Organizatorii pregătesc și o adevărată celebrare gastronomică, cu un uriaș ceaun de 1.000 de litri, 8.000 de sărmăluțe și numeroase alte preparate tradiționale pregătite special pentru această zi, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

Participanții se vor bucura, totodată, de decoruri tematice de toamnă, activități pentru copii și colțuri foto care vor surprinde spiritul evenimentului.

Toate fondurile strânse în cadrul festivalului vor fi direcționate către construcția centrului pentru copiii aflați în nevoie, iar cei care doresc să contribuie pot face donații în contul RO69BRDE360SV66342483600 (BRD Giroc).

Festivalul Recoltei 2025 este un eveniment al solidarității și grijii față de oamenii cu nevoi, o tradiție prin care comunitatea din Giroc se mobilizează an de an pentru a susține cauze sociale reale și pentru a aduce speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.

Citeste mai mult

Cultură

Premieră pe scena Teatrului Național din Timișoara – Spectacolul „Vestul adevărat“

Publicat

pe

Repetițiile pentru noua premieră a Teatrului Național din Timișoara – „Vestul adevărat“ – au intrat în linie dreaptă. Astfel, prima ieșire la rampă spectacolului „Vestul adevărat“ de Sam Shepard, este programată duminică, 26 octombrie 2025, ora 19, la Sala Mare.

În traducerea lui Andrei Marinescu, povestea celor doi frați seduși de mirajul Hollywood-ului – Austin, un scenarist de succes și Lee, un vagabond cinic, dar șarmant – țese admirabil „modelul din covor” al complicatelor relații de familie, într-un exercițiu de hiperrealism atât de perfect încât evenimentele par să sară dincolo de natura lor plauzibilă.

Piesa, deopotrivă amuzantă și gravă, brutală și comică, este una dintre capodoperele celebrului actor de teatru și film, dramaturg, scenarist, regizor, romancier și poet american Sam Shepard. Câștigător al premiului Pulitzer și nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, de zece ori laureat al premiilor Obie pentru scenariu și regie, Sam Shepard este considerat unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea.

Bine-cunoscutul regizor de teatru Felix Alexa, premiat pentru multe dintre spectacolele sale, revine la Teatrul Național din Timișoara cu această tragi-comedie antrenantă – Vestul adevărat, trecând piesa lui Shepard prin filtrul inteligenței și al umorului său abraziv. Felix Alexa, prolific regizor și pedagog de teatru, a montat în teatre și a predat în universități din toată lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experiența sa poartă amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat.

Regizorul Felix Alexa i-a distribuit în rolurile celor doi frați – protagoniști ai spectacolului, pe doi dintre cei mai tineri membri ai Naționalului timișorean, actori care, cu talent, profesionalism și tenacitate, își construiesc un profil artistic de excepție: Marin Lupanciuc, unul dintre cei mai tineri actori nominalizați vreodată la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (2023) și cel mai nou membru al trupei, Teodor Cauș, actor, muzician și dansator din noua generație. Cei doi sunt susținuți în partituri de compoziție de bine-cunoscuții actori ai Naționalului timișorean, Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021) și Paula Maria Frunzetti.

Decorul și costumele spectacolului sunt semnate de Maria Miu, reputat scenograf de teatru și film, recunoscută ca fiind unul dintre cei mai imaginativi, mai creativi și mai talentați artiști din generația sa.

Următoarele reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 30 noiembrie și duminică, 9 noiembrie 2025. Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite