Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Controale la fast-food-urile din Complexul Studențesc din Timișoara. Ce amenzi au dat inspectorii de la Protecția Consumatorului

Publicat

pe

Un număr de 13 controale făcut inspectorii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, miercuri, la mai multe fast-food-uri din Complexul Studenţesc din Timişoara, fiind date 13 amenzi în valoare de 160.000 lei.

„Având în vedere începerea anului şcolar, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş a iniţiat un control operativ la unităţile de alimentaţie publică din zona Complexului studenţesc Timişoara.  Au fost controlaţi 13 operatori economici, iar, pentru neregulile constatate, comisarii timişeni au aplicat următoarele sancţiuni: 13 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 160.000 de lei; 5 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 5 unităţi”, a informat CJPC Timiş.

Abaterile de la legislaţie constatate de comisarii CJPC Timiş, în timpul controalelor s-au referit la: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafaţă, insecte; comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind menţiunea „produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat; utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificaţie-patiserie, insalubre; utilizarea unor cuptoare, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; existenţa unor insecte vii în spaţiul de preparare şi coacere.

De asemenea, inspectorii au observat utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide şi rugină şi a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheaţă, praf, impurităţi, resturi alimentare şi păr, dar şi comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate.

Inspectorii au găsit şi bucătării murdare, cu strat gros de grăsime arsă, cu muşte pe alimentele în curs de preparare, dar şi nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători.

Locale

CANICULĂ. Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor, în Timișoara

Publicat

pe

Începând de joi, 5 iunie 2025, în Timișoara vor funcționa cinci puncte de prim ajutor, special amenajate pentru a sprijini populația în perioada de caniculă.

Primăria Timișoara asigură furnizarea apei îmbuteliate, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personal medical calificat.

Punctele de prim ajutor vor funcționa zilnic, între orele 10:00 – 18:00, în spații climatizate, și vor fi amplasate în următoarele locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 2

Opera Națională, Piața Victoriei

Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l – Str. 1 Decembrie, nr. 90

Piața Iosefin

Piața Badea Cârțan

În mai multe zone din oraș, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. Lista completă este disponibilă aici. În plus, anul trecut au fost instalate 9 cișmele pentru timișoreni și animalele de companie în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

Medicii recomandă, pe durata caniculei:

evitarea deplasărilor în intervalul 11:00 – 18:00;

evitarea aglomerației și a expunerii prelungite la soare;

consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri călduțe, sucuri naturale);

evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu cofeină sau zahăr, care pot duce la deshidratare;

consumul de fructe, legume proaspete și iaurturi.

Se recomandă, de asemenea, purtarea unor haine lejere, din materiale subțiri, de culori deschise, precum și folosirea pălăriilor și a ochelarilor de soare.

Este extrem de important ca animalele de companie și copiii să nu fie lăsați nesupravegheați în autoturisme. La primele semne de disconfort termic, adresați-vă medicului de familie.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Campanie pentru depistarea terenurilor cu ambrozie, la Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara acționează pentru combaterea ambroziei – o plantă invazivă cu impact asupra sănătății publice. Direcția Generală a Poliției Locale a efectuat controale pe teren, în urma cărora s-a constatat prezența sau posibila prezență a unor focare de ambrozie pe terenuri deținute de persoane fizice sau juridice.

Au fost întocmite 383 de somații, care sunt comunicate proprietarilor până la data de 5 iunie 2025, termen prevăzut de legislație. De asemenea, terenurile municipalității sunt monitorizate de către serviciile de specialitate. Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

  • amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,
  • amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Lucrările de combatere a ambroziei trebuie realizate de proprietarii sau deținătorii de terenuri până la data de 30 iunie, înainte ca planta să înflorească.

În perioada următoare, municipalitatea va demara campania de conștientizare cu privire la efectele negative ale acestei plante asupra sănătății populației. Ambrozia este o plantă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie–octombrie.

Se răspândește rapid pe terenuri virane, spații verzi neîngrijite, șantiere sau chiar în curțile locuințelor. Cu un potențial enorm de răspândire, planta produce peste 3.000 de semințe anual. În condiții de secetă și temperaturi ridicate, planta emite o cantitate dublă de polen, care poate fi transportat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite