Ne găsiți și pe:

Din țară

Echinocțiu de toamnă 2022. Începe toamna astronomică iar soarele trece din emisfera nordică în cea sudică

Publicat

pe

În 2022, echinocțiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, la ora 4:04 (ora României).

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost introdus calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie. Cel mai des, însă, a căzut pe 22 și 23 septembrie.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” explică, într-o postare pe Facebook, că echinocțiul de toamnă nu este, așa cum se crede în mod eronat, momentul în care ziua este egală cu noaptea. „De abia pe 26 septembrie ziua va fi egală cu noaptea, iar începând cu 27 septembrie, noaptea va fi mai lungă decât decât ziua. Punctul echinocțiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților”, explică reprezentantii observatorului astronomic.

După echinocțiul de toamnă se va trece și la ora de iarnă. Acest lucru se va întâmpla în ultimul weekend din octombrie, mai exact în noaptea de 29 spre 30 octombrie.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite