Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Girocul și Dumbrăvița duc Timișul într-un top național

Publicat

pe

Veniturile cumulate ale comunelor din România au fost, în valoare totală, de 18,05 miliarde lei în 2015. Cel mai mare buget, care este alcătuit din venituri proprii, sume din TVA defalcate de la bugetul de stat, subvenții de la stat sau sume atrase din fonduri europene, l-a avut primăria ieșeană Miroslava, cu 56,2 milioane de lei.

 

Pe locul al doilea s-a aflat, potrivit specialiștilor de la businessmagazin.ro, comuna Chiajna, cu venituri de 55 de milioane de lei. Podiumul este completat de comuna ilfoveană Dragomirești. Au mai intrat în top: comuna Florești din Cluj, comuna constănțeană Cumpăna, Aricești din Prahova, Valu lui Traian din Constanța, alături de comunele timișene Dumbrăvița și Giroc, ambele localități periurbane ale Timișoarei.

 

Potrivit statisticilor de la Ministerul Dezvoltării, la polul opus, comuna cu cele mai mici venituri din țară este Necșești, din Teleorman unde, dintre cei 1.300 de locuitori rămași, 1.000 sunt pensionari.

 

Tot statisticile arată că bugetul Bucureștiului este mult mai mare decât în cazul oricărui alt municipiu, respectiv peste 8 miliarde de lei. Primăria Generală a avut 3,5 miliarde de lei. Urmează sectorul 1, cu 1,1 miliarde de lei, și sectorul 2, cu 840 de milioane de lei. Cele mai mici venituri în sectoarele Capitalei sunt la sectorul 5, respectiv 461 de milioane de lei.

 

În privința PIB-ul pe cap de locuitor, județele cu cele mai ridicate valori sunt Constanța, Timiș, Cluj și Ilfov. La polul opus găsim județele Teleorman, Mehedinți, Botoșani și Vaslui.

 

Sursa: greatnews.ro

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite