Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Lucrările la centura ocolitoare Timișoara Sud, realizate în proporție de 58 la sută

Publicat

pe

DRDP Timişoara a anunţat, miercuri, pe pagina de Facebook, care este stadiul lucrărilor la centura ocolitoare sud a municipiului Timişoara.

„Luna octombrie s-a încheiat pe şantierul variantei de ocolire Timişoara Sud cu un stadiu de realizare de aproape 58%. Ritmul a fost în continuare scăzut, mobilizarea insuficientă, fiind realizate activităţi similare pe timp îndelungat, în timp ce unele sectoare au rămas abandonate. Antreprenorul Tirrena Scavi s-a concentrat, în ultima parte a lunii octombrie, pe zona Ghiroda, unde a început montarea grinzilor peste canalul Bega şi s-a lucrat la viitorul nod rutier cu DN 6. S-a mai lucrat în zona Freidorf, la intersecţia giratorie cu str. Paul Morand, la pasajul peste DJ 591 Timişoara – Sânmihaiu Român, la pasajul de la DN 59 Timişoara – Şag şi la cel de la Giroc. Este în curs de execuţie şi procesul de relocare a liniilor electrice aeriene din zona Moşniţa Nouă şi zona Freidorf”, transmite DRDP Timişoara.

Antreprenorul care realizează această lucrare şi asunat ca primul segment să fie dat în circulaţie în mai 2023.

„Reamintim că antreprenorul şi-a asumat ca la finele lunii mai 2023 să se dea drumul la circulaţie pe sectorul Moşniţa Nouă – DN 6, la finele lunii iulie – de la intersecţia Calea Şagului până la Giroc (conexiune cu str. Trandafirilor), urmând ca în decembrie 2023 să fie dată în circulaţie în întregime, cu celelalte sectoare”, mai arată DRDP Timişoara

Prevăzut în contractul iniţial cu antreprenorul Tirrena Scavi pentru primăvara lui 2022, termenul de finalizare a centurii sud Timisoara a fost prelungit în toamna anului trecut, pentru decembrie anul acesta. Constructorul a întâmpinat probleme, a ajuns de două ori pe lista neagră a CNAIR, însă contractul nu a fost reziliat. Lucrarea va fi finalizată cel mai probabil în decembrie 2023.

În urma licitaţiei, construirea centurii de sud de la Timişoara, în lungime de 25,69 km, a fost atribuită către antreprenorul Tirrena Scavi S.P.A. Valoarea contractului este de 272.432.921,95 lei fără TVA, având finanţarea asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri europene.

Locale

Regulament nou pentru traficul greu, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor. Regulamentul se va aplica pe toate străzile din Timișoara, iar vehiculele cu tonaj mai mare decât cel aprobat pentru categoria de drum vor fi obligate să plătească o taxă pentru acces.

Măsurile au fost aprobate de Consiliul Local în urma unui proces extins de consultare cu mediul privat, precum și în urma unei dezbateri publice pe acest subiect. Harta cu restricțiile de tonaj este disponibilă pe platforma GIS a Municipiului Timișoara: https://harta.primariatm.ro/

„Primim des mesaje de la cetățeni care locuiesc în zone unde, din păcate, circulă zilnic vehicule cu tonaj ridicat. Acolo vedem cel mai bine efectele – zgomot, discomfort și în unele cazuri chiar degradarea clădirii. Soluția am stabilit-o după un dialog extins cu mediul economic. Avem acum un regulament care protejează timișorenii, protejează străzile și ține cont, totodată, de nevoile celor care activează în industriile de transport”, spune viceprimarul Paula Romocean.

Pentru a proteja zonele rezidențiale și a spori siguranța rutieră, traficul greu va fi dirijat către zonele industriale, precum și până la stațiile de carburanți unde vor putea fi plătite taxele de tonaj. Astfel, strict artele care permit accesul la aceste zone nu vor avea restricții. În prezent, Primăria Timișoara restricționează accesul vehiculelor în funcție de tonaj pe o parte din străzile orașului. Vehiculele care au nevoie de acces pe aceste străzi pot obține o autorizație, contra cost, în funcție de tonaj și tipul de drum. Taxa poate fi achitată online cu cardul sau prin transfer bancar, iar prin noile modificări va putea fi plătită și în stațiile de carburanți partenere și prin aplicații partenere.

Noul regulament clarifică regimul de restricții pentru toate străzile din Timișoara, inclusiv pentru cele apărute în urma dezvoltării urbane. Datorită extinderii restricțiilor, tarifele vor fi ajustate astfel încât vehiculele mai ușoare să plătească mai puțin cu 50% decât în prezent, vehiculele mai grele să plătească cu 30% mai puțin, iar doar tarifele pentru vehicule mai grele de 41 de tone să fie majorate. Totodată, municipalitatea elimină gratuitatea pentru accesul pe timp de noapte (intervalul 22:00–06:00) și introduce un tarif de 50% din taxa aplicată pe timp de zi, cu scopul de a reduce zgomotul resimțit de locuitori.

În urma dezbaterii publice, regulamentul a fost completat cu o clarificare prin care vehiculele autorizate la tarif de zi pot să își finalizeze transportul în intervalul 22:00–23:59, iar dacă transportul continuă după miezul nopții, acestea sunt obligate să achite ambele tarife. Totodată, municipalitatea a stabilit ca operatorii de transport să beneficieze de o perioadă de 3 luni până la intrarea în vigoare a noilor reguli.

Proiectul de hotărâre privind noul regulament a fost votat în ultima ședintă de Consiliu Local și este disponibil la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/191bde05-29d1-4927-a546-9a3847b7474e

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru evenimentul Timotion

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea temporară a circulației rutiere duminică, 10 mai 2026, în mai multe zone ale orașului, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Timotion”.

În intervalul orar 07:30 – 13:00, traficul rutier va fi închis pe traseul cursei de ciclism de 15 km, pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, revenind pe Bulevardul Vasile Pârvan și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Suplimentar, circulația pe Podul Mihai Viteazu va fi închisă între orele 07:45 și 08:45.

În același interval, vor fi închise și traseele curselor de 10,5 km (un tur) și 21 km (două tururi), pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Pestalozzi, Parcul Regina Maria, Strada I.L. Caragiale, Piața Romanilor, Bulevardul 3 August 1919 (pe trotuar), traversează Parcul Regina Maria și malul stâng al Canalului Bega, Podul Eroilor (pe trotuar), malul drept al Canalului Bega, Parcul Justiției, Strada George Enescu, Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Tot între orele 07:30 – 13:00 va fi închis și traseul cursei de 5 km, care include Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Parcul Regina Maria, malul stâng al Canalului Bega, Parcul Franz Joseph, Podul Mihai Viteazu și revenirea pe Strada 20 Decembrie 1989, până la Bulevardul I.C. Brătianu.

În intervalul 07:30 – 18:00, vor fi închise traseele curselor de 3 km alergare, 3 km biciclete, cursa „Micii Campioni” și cursa de 1 km. Traseul cursei de 3 km alergare pornește de pe Bulevardul I.C. Brătianu, continuă pe Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga, Bulevardul Regele Ferdinand (o bandă delimitată), Splaiul Spiru Haret, malul drept al Canalului Bega, Strada George Enescu, străzile Academician Alexandru Borza și Gheorghe Andrașiu, revenind pe Bulevardul C.D. Loga și Strada 20 Decembrie 1989, cu sosirea pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Traseul cursei de 3 km biciclete se desfășoară pe Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, Bulevardul C.D. Loga și Bulevardul Regele Ferdinand, cu revenire pe Strada 20 Decembrie 1989 și sosire pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Cursa „Micii Campioni” va avea loc pe traseul Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu, iar cursa de 1 km se va desfășura pe Bulevardul I.C. Brătianu – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul I.C. Brătianu.

De asemenea, în data de 9 mai 2026, între orele 12:00 și 23:00, va fi închis arealul de pe Bulevardul I.C. Brătianu, zona de parcare și prima bandă de circulație pe sensul de mers către Bulevardul Michelangelo, pentru amenajarea zonei de start/finish și instalarea infrastructurii necesare evenimentului, inclusiv scenă, corturi și materiale specifice.

Citeste mai mult

Locale

Loc de joacă noi în parcul de pe strada Orșova din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe modernizarea locurilor de joacă din oraș prin noul acord-cadru pentru spații verzi, iar primele lucrări sunt în desfășurare în parcul de pe strada Orșova. Zona este transformată într-un spațiu sigur și atractiv pentru copiii din cartier, cu echipamente noi și suprafețe de joc refăcute.

Totodată, echipele contractate de municipalitate modernizează aleile și accesele, refac împrejmuirea și montează echipamente noi de joacă – masă de ping pong, leagăn, balansoar și tobogan. Zona va fi completată cu mobilier urban, respectiv bănci și coșuri de gunoi, și cu spații verzi reamenajate, iar la final amplasamentul va fi adus la o stare curată și îngrijită.

Primăria Timișoara a programat pentru acest an modernizarea a 10 asemenea de locuri de joacă, astfel încât copiii și părinții să petreacă timp în spații plăcute și sigure, aproape de casă. Intervențiile vor avea loc etapizat, în funcție de vreme și de livrările de echipamente.

În paralel, echipele vor interveni în cartiere pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, montarea de mobilier urban și amenajarea de canisite în parcuri.

De asemenea, în baza noului acord cadru, sunt asigurate servicii de defrișare, tăiere a arborilor și toaletare în toate cartierele, cu excepția zonei centrale. Contractul are o durată de 48 de luni și este executat de asocierea ROGERA PREST COM SRL – lider de asociere, împreună cu Bariera System SRL, Rogera SRL și Gospodărire Comunală Arad SA.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite