Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Accident grav pe autostrada Timișoara-Lugoj: doi morţi şi trei răniţi grav

Publicat

pe

Nodul rutier de la Balinţ, care leagă autostrăzile A1 şi A6, a mai curmat duminică două vieţi. Tragedia, anunţată la 112 în jurul orelor 16, s-a produs după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal pe breteaua ce leagă cele două autostrăzi, pe sensul de mers dinspre Lugoj spre Timişoara, viraj la stânga.

Din primele cercetări, neatenţia este de vină pentru accident, unul dintre şoferii maşinilor implicate intrând pe contrasens şi izbindu-se în plin de autoturismul care circula regulamentar. La faţa locului au fost trimise imediat mai multe echipaje de pompieri, dar şi ambulanţe, echipaje SMURD şi poliţişti, relatează Cetățeanul.

 „Ne-am deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanţe de la SAJ, un echipaj SMURD şi un elicopter care a preluat una dintre cele trei victime aflate în viaţă. Din nefericire, un bărbat şi o femeie au decedat în urma impactului. Celelate două din cele cinci victime au fost preluate de medicii de la ambulanţă şi transportate la spital”, a declarat pentru Cetăţeanul Bogdan Mutu, purtător de cuvânt ISU Banat.

Maşinile implicate în accident erau un Passat şi un Ford Galaxy, cu numere de Franţa şi respectiv de Timiş. Ancheta poliţiştilor continuă pentru a afla cu exactitate cum a avut loc teribilul accident.

Sursa: cetateanul.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Amendă de 25.000 de lei pentru mizeria dintr-o parcare din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au luat măsura sancționării contravenționale a firmei care deține zona parcării supermarketului ce funcționează pe Calea Circumvalațiunii nr. 35, ca urmare a constatărilor din ultima perioadă cum că în perimetrul respectiv, situat într-o zonă centrală a Municipiului, este mizerie și nu s-au luat măsurile necesare întreținerii atât a parcării, clădirilor și spațiilor verzi care aparțin firmei în cauză.

Sancțiunea a fost aplicată conform OUG 195/2005 privind protecția mediului și se ridică la 25.000 de lei.

De menționat că aceasta nu este sigura sancțiune aplicată societății Columbus Active SRL, cu sediul în București.

Luna trecută, tot pentru neîntreținerea spațiilor verzi,și a parcării, polițiștii locali au aplicat o sancțiune de 2.500 lei conform HCL 117/2024. Și anul trecut au mai fost aplicate două sancțiuni de 2.500 și 25.000 lei tot pentru neîntreținerea amplasamentului de pe Calea Circumvalațiunii, ca urmare a constatărilor în teren ale polițiștilor locali, dar și a sesizărilor de la cetățeni, care am semnalat deșeurile împrăștiate în toată zona care reprezintă o sursă de infecție și conferă un aspect inestetic zonei.

Polițiștii locali atrag atenția că deținătorii de astfel de amplasamente au obligația legală de a lua măsuri de întreținere și implicit de igienizare a  proprietăților pe care le dețin sub orice formă.

Astfel de verificări vor avea loc și în perioada următoare.

Foto: Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Irina Rimes cântă la Zilele Dumbrăviței, ediția 2024

Publicat

pe

În perioada 6 – 8 septembrie 2024, în Parcul Central Dumbrăvița, va avea loc sărbătoarea comunității la Zilele Dumbrăviței 2024!

În weekendul 7 – 8 septembrie, vor avea loc concerte cu cei mai iubiți artiști ai momentului , dans, gastronomie locală și activități recreative pentru toate vârstele.

Din program nu vor lipsi:

Concerte Live: IRINA RIMES, RAREȘ și mulți alții

Târg de producători locali: meșteșugari și artizani din zonă își expun produsele handmade.

Activități pentru copii: jocuri, ateliere creative și spectacole de dans sau teatru pentru cei mici.

Zone de relaxare: spații amenajate pentru relaxare și socializare.

Food Truck-uri: preparate locale și internaționale pentru toate gusturile.

Intrarea este liberă pentru toată lumea!

Eveniment organizat de Primăria Comunei Dumbrăvița.

Citeste mai mult

Locale

Regulament nou pentru autorizarea teraselor, la Timișoara

Publicat

pe

Noul regulament privind comerțul în zone publice pe terase va fi supus votului în următoarea ședință a Consiliului Local, vine cu simplificarea procedurilor de avizare, cu extinderea prevederilor astfel încât să fie incluse și terasele în curți interioare dar și cu unele clarificări.

Regulamentul nu modifică niciuna dintre măsurile adoptate în 2022, când Primăria a impus ca terasele din zona istorică să nu mai aibă umbreluțe sau mobilier în culori stridente, dar și o suprafață minimă de trecere, astfel încât să nu fie deranjați nici clienții teraselor, nici trecătorii.

Pentru simplificarea procedurilor de avizare, Primăria Timișoara propune ca proprietarii de terase construite cu autorizație să nu mai obțină un aviz separat pentru acestea. Odată cu noul regulament, avizul va fi inclus în autorizația de comercializare pentru punctul de lucru. Totodată, acordul de comerț pentru amplasarea de terase va putea fi emis până la 31 martie, fără a mai fi făcută dovada plății taxelor și impozitelor locale și fără a fi obținută viza anuală a punctului de alimentație publică. Primăria Timișoara nu va elibera avizul de terasă dacă punctul de lucru are activitatea suspendată. O altă măsură este impusă prin legislația națională și prevede obținerea acordului de la Agenția de Mediu pentru terasele cu peste 100 de locuri. Avizul va fi depus la Primărie în maximum 12 luni de la adoptarea noului regulament.

În privința teraselor din curțile interioare, comercianții pot obține autorizația cât timp au acordul vecinilor, anexat proiectului de HCL. Pe malurile Begăi, unde terasele pot fi amplasate în proximitatea punctului de lucru, fără a afecta culoarul pietonal sau velo, autorizarea va fi făcută în baza avizului de amplasament emis de arhitectul șef.

Proiectul de Hotărâre de Consiliu este disponibil pe site-ul municipiului aici.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite