Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Unde se vor comercializa produselor specifice de Sfântul Nicolae, la Timișoara. Comercianții pot să depună solicitări

Publicat

pe

Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 6 decembrie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale (beţe de Sfântul Nicolae, felicitări, vâsc, miniaturi reprezentative) trebuie să depună o solicitare în vederea obţinerii avizului de comercializare.

Cererile se pot înregistra la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9, în perioada 21 – 25 noiembrie 2022, urmând să fie soluționate în limita locurilor disponibile.

Actele necesare obținerii avizului sunt următoarele: cerere tip obținută de la ghișeul 8 sau 9 (camera 12); copie a buletinului de identitate/cărții de identitate sau copie act firmă (copie Certificat Unic de Înregistrare ).

Comercializarea beţelor de Sfântul Nicolae, felicitărilor, vâscului şi a miniaturilor reprezentative se va face în perioada 2 – 6 decembrie 2022, în următoarele locaţii: Ceas Floral – bd. Proclamaţia de la Timişoara – platou (10 amplasamente); str. Mărăşeşti, de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima (20 amplasamente); Parcul Copiilor – bd. Revoluţiei 1989 – platou (15 amplasamente); Piaţa A. Mocioni – platou (10 amplasamente); bd. Regele Carol I, de la str. I.Văcărescu până la str. Gen. I. Dragalina (10 amplasamente); Piaţa Nicolae Bălcescu – în faţa Liceul Teoretic „Grigore Moisil” (15 amplasamente); Dâmboviţa – platou (20 amplasamente); Piaţa Doina – platou (5 amplasamente); Piaţa zona Soarelui – platou Şcoala Generală nr. 30 (20 amplasamente); Calea Buziaşului – platou PROFI (15 amplasamente); zona Spitalului Judeţean – str. Arieş (10 amplasamente); str. Daliei, între str. Al. Vaida Voievod şi str. Lascăr Catargiu (max. 10 amplasamente); str. S. Bărnuţiu– Calea Dorobanţilor – zona Modern (10 amplasamente); Piaţa Traian (25 amplasamente); str. Sf. Apostoli Petru şi Pavel – vizavi de piaţă (10 amplasamente); Calea Aradului – zona UTT, în fața magazinului Mega Image (10 amplasamente); Calea Torontalului – platou (15 amplasamente); str. Circumvalaţiunii colț cu str. Ghe. Lazăr – platou (10 amplasamente); zona Piața Dacia – parc (15 amplasamente).

Achitarea taxei de autorizare  (69 lei), a imprimatului (6 lei) și a taxei de ocupare a domeniului public (2 lei/mp/zi, 3 lei/mp/zi – zona centrală – Ceas floral, Str. Marasesti, Parcul Copiilor) se va face în momentul înregistrării cererilor (după emiterea notei de plată de la ghişeul 8 sau 9), fără posibilitatea de restituire a acestora. Se acordă o singură locaţie pentru fiecare solicitant, pe o suprafaţă de 2 mp, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Operatorii economici au obligaţia de a deţine la locul de vânzare, Avizul pentru desfăşurarea comerţului stradal, eliberat de Compartimentul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menţionate în aviz.

Încălcarea prevederilor legisaţiei în vigoare atrage sancţiunea contravenţională şi retragerea avizului. Salubrizarea permanentă a amplasamentului ocupat este obligatorie, încălcarea acestei prevederi ducând la retragerea avizului. Cedarea dreptului de folosinţă a amplasamentului de către deţinătorul avizului altei persoane duce la retragerea avizului şi sancţionarea contravenţională a faptei. Activitatea comercială trebuie să se desfăşoare fără a perturba circulaţia pietonală din zonele respective.

Locale

Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Avea în apartament 11 kg. de 4-CMC

Publicat

pe

Un bărbat de 39 de ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii au găsit în locuința sa 23 de pungi cu peste 11 kilograme de drog de mare risc 4-CMC şi 29 de plicuri cu substanţe cristaline şi vegetale.

Bărbatul este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, fiind acuzat că ar fi procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, pe care intenţiona să le vândă unor consumatori din judeţul Timiş.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT au stabilit că pe parcursul lunii noiembrie, un bărbat de 39 de ani ar fi a procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, în scopul comercializării către consumatori, în judeţul Timiş.

„În urma percheziţiei făcute de către poliţişti la locuinţa sa, au fost descoperite şi ridicate 23 de pungi conţinând 11,5 kilograme de drog de mare risc (4-CMC), 29 de plicuri în interiorul cărora existau substanţe cristaline şi vegetale, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă“, anunță anchetatorii.

Totodată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea presupusului traficant de droguri de mare risc, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean al Judeţului Timiş şi sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pentru lucrări, la Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Del Gaz și Colterm, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier, în mai multe zone din oraș, începând de marți, 2 decembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la infrastructura rutieră, pietonală sau la rețeaua termică și de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Liniștei, în perioada 2 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarelor și acceselor pe stradă, și a lucrărilor la rețeaua termică secundară.

Traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 08:00–17:00, pe următoarele tronsoane, după cum urmează:

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, între strada Academician Remus Răduleț și intersecția cu strada Martir Ion Miron

3 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025, între strada Martir Ion Miron și intersecția cu strada Haga

8 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, între strada Haga și conducta de gaz aeriană de la blocul nr. 63

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, pe tronson cuprins între străzile Gheorghe Ostrogovich și Academician Remus Răduleț

De asemenea, străzile Baba Novac, Maramureș și Posada vor avea circulația rutieră restricționată în perioda 2 decembrie 2025 – 27 decembrie 2026, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat, pe strada Grigore T.Popa, în perioada 2 decembrie 2025 – 8 decembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cu presiune redusă și medie.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de trafic în centrul Timișoarei pentru repetiția generală a ceremoniei de Ziua Națională a României

Publicat

pe

La solicitarea Instituției Prefectului, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a avizat restricționarea traficului rutier vineri, 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 13:00, în vederea repetiției generale a ceremoniei prilejuite de sărbătorirea Zilei Nationale a României.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele trasee, după cum urmează:

bulevardul Regele Ferdinand I (sensul de mers către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”) – bulevardul 16 Decembrie 1989 (sensul de mers către Catedrala Mitropolitană) – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă;

strada Mărășești (nr. 6-7) – strada Sf. Ioan – bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I (Catedrala Mitropolitană Ortodoxă) – bulevardul C.D. Loga (Primăria Municipiului Timișoara, Mitropolia Banatului) – bulevardul Revoluției din 1989 (Instituția Prefectului Județului Timiș) – strada Proclamația de la Timișoara – Piața Sf. Gheorghe – strada Episcop Augustin Pacha – Piața Unirii – strada Gheorghe Lazăr – strada E. Ungureanu – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – strada Mărășești (nr. 6-7).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite