Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Peste 2.200 de șoferi amendați de Poliția Locală în zona centrală

Publicat

pe

Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an și până în prezent, 2.227 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat marcajele rutiere și au oprit și staționat în zona centrală a municipiului Timișoara. Astfel, într-un top al străzilor din zona centrală pe care s-a încălcat cel mai des legislația nerespectându-se indicatoarele rutiere se află str. Carol Telbisz, unde au fost aplicate 753 sancțiuni, str. Mărășești cu 343 sancțiuni aplicate, str. Gh. Dima cu 269 sancțiuni, Piața Victoriei cu 178 sancțiuni, str. Augustin Pacha cu 152 sancțiuni, Piața Libertății cu 118 sancțiuni.

Alte străzi pe care au mai fost depistați conducători auto care au oprit sau staționat ignorând semnele fiind astfel sancționați se află Piața Unirii, Piața Mărăști, str. E. Ungureanu, Palanca, Matei Corvin, Ioan Paulescu, Ctin Mușat, Proclamația de la Timișoara, C. Brediceanu, Petre Țuțea, Piatra Craiului, Eugenniu de Savoya, 9 Mai, Vasile Alecsandri, Eremia Grigorescu, Regimentul 5 Vânători, George Coșbuc.

Menționăm că printre aceste sancțiuni aplicate se numără inclusiv cele semnalate de mass-media locală de-a lungul ultimelor luni. Poliția Locală Timișoara atrage încă o dată atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere referitoare la oprirea și staţionarea autovehiculelor pe străzile din centrul Municipiului Timişoara, deoarece zona va fi în continuare în atenție fiind luate măsuri de sancționare împotriva celor care încalcă prevederile legale.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Pune mâna pe chitară“, la Timișoara. Spectacol cu 300 de chitariști din toată țara

Publicat

pe

Sâmbătă, 19 octombrie, Timișoara devine capitala folk-rock-ului și a chitarei. Timișoara Guitar Day este un eveniment unic, în care peste 300 de chitariști din toată țara vor cânta împreună 17 piese legendare alături de artiști de renume, precum Radu Almășan (Bosquito), Ștefan Boldijar (Semnal M), Ducu Bertzi și Paul Radu (Antract).

Chitarele vor începe să se audă de la ora 16.00, odată cu Serenada Chitariștilor.

La ora 18.00 sunt programate două concerte din seria Young Revolution Rock, urmate de recitaluri Radu Almășan de la ora 19.00 și Ducu Bertzi la ora 20.00.

Seara se va încheia cu un show oferit de Semnal M, de la ora 21.00.

Evenimentul are loc la FABER, iar intrarea este liberă.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Mașinile parcate neregulamentar sunt ridicate

Publicat

pe

De la începutul anului și până în prezent, au fost ridicate de polițiștii locali un număr de 1.458 de autovehicule din zone precum străzile special amenajate pentru pietoni din centrul orașului, din zonele în care se blochează intrarea în curți, parcări, de pe trotuare, din intersecții, unde se obstrucționează vizibilitatea celorlalți participanți la trafic, de pe pistele de biciclete și spații verzi, de pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, din apropierea căilor de rulare a tramvaielor, unde se blochează circulația mijloacelor de transport în comun, ori din zone în care se află obiective de interes precum spitale, unități medicale etc.

Potrivit OUG 195/2002, astfel de fapte sunt sancționate cu amenzi între 660 și 825 lei și trei puncte penalizare la permis, iar potrivit HCL 117/2024, sancțiunile sunt între 500 și 1000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice.

Încălcarea în mod flagrant a legislației prin blocarea circulației altor mijloace de deplasare sau a pietonilor poate atrage după sine, pe lângă sancțiuni, și ridicarea autovehiculelor, cu sprijinul societății Timpark.

Polițiștii locali acționează permanent pe această linie cu atât mai mult cu cât un număr semnificativ de timișoreni reclamă tocmai aceste aspecte și atrage, din nou, atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor.

Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile de verificarea a modului în care se respectă legislația pe linie de oprire și staționare a autovehiculelor în zonele în care acest lucru este interzis, luând măsurile legale de sancționare și chiar ridicare a acestora, acolo unde se încalcă flagrant prevederile actelor normative în vigoare.

Foto: Poliția locală

Citeste mai mult

Administrație

Șapte spații comerciale în cartierele Cetate și Fabric, de închiriat. Regulamentul, la aprobat

Publicat

pe

Șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric urmează să fie scoase la licitație pentru închiriere de către Primăria Timișoara, pentru o perioadă de 5 ani.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Municipiului Timișoara și va fi supus votului Consiliului Local. Odată aprobat, data licitației va fi anunțată în timp util pentru a oferi ofertanților o perioadă de minim 20 de zile pentru depunere. Licitația cu strigare va fi deschisă, iar oferta câștigătoare va fi cea cu cel mai bun preț.

„Timișoara nu poate avea cartiere istorice vibrante fără antreprenori și firme care muncesc zilnic să ofere servicii sau produse de calitate. În acest moment avem mai multe spații pe care vrem să le valorificăm și căutăm operatori serioși, să vină, să liciteze și să dea acestor imobile un nou suflu. Ne vom asigura de o procedură transparentă și corectă”, anunță primarul Dominic Fritz.

Invităm să participe orice persoană juridică (persoane fizice autorizate, asociații familiale sau întreprinderi individuale) interesată să desfășoare activități comerciale în zona centrală.

Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:

  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună
  •  str. Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună
  •   str. Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună
  •   str. Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună
  •   str. Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună

În aceste locații vor putea fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant.

Ofertele trebuie să includă și o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie. Valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de o firmă specializată, contractată de administrația locală, APPRAISAL & VALUATION S.A.

În cazul în care licitația pentru un spațiu nu primește cel puțin două oferte calificate, Primăria Timișoara va relua procedura, conform legii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite