Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Motorola Moto G53 și Moto G73 lansate cu 5G, 120Hz și Android 13

Publicat

pe

Motorola a prezentat oficial în această săptămână două noi telefoane: Motorola Moto G53 5G și Motorola Moto G73 5G. Ambele modele au specificații destul de bune și probabil vor face valuri în segmentul mobil de buget. În gama mid-range de pe piață concurența este acerbă, noile modele Motorola vor avea adversari extrem de puternici de la Samsung, Xiaomi, Oppo sau Vivo.

Pentru început, ambele telefoane au ecrane cu diagonala de 6,5 inch (16,51 centimetri) și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Această din urmă le face unele dintre cele mai ieftine modele (dacă nu cele mai ieftine) de pe piață cu rata de 120Hz. Potrivit PhoneArena, atât Moto G53, cât și Moto G73 sunt capabile de conectivitate 5G și vin cu sistemul de operare Android 13 din cutie.

Motorola Moto G53 5G începe de la un preț de 249,99 euro pentru varianta de bază. Motorola a reușit să înghesuie multe lucruri în acest telefon dacă ne uităm la raportul specificații preț. Dar, în același timp, există și unele compromisuri. Moto G53 5G are un ecran de 6,5 inch de 120 Hz, la fel ca fratele său mai mare, dar rezoluția este HD+ (1600 x 720), rezultând 269 ppi (pixeli per inch). Ecranul este LCD, ceea ce ar putea fi un pas înapoi pentru unii cumpărători. Majoritatea oamenilor sunt acum obișnuiți ca ecranele OLED să fie standard. Asta nu înseamnă că ecranul nu este de calitate, deoarece există câteva LCD-uri decente pe piață.

Moto G53 are un procesor Snapdragon 480+ cuplat cu 4/6/8GB de memorie RAM și 64/128GB stocare. Aceasta poate fi extinsă până la 1TB prin intermediul unui card Micro-SD. Un plus față de alte telefoane noi cu același preț de pe piață este prezența unui slot pentru card Micro-SD și unei mufe audio de 3,5 mm. Pentru a completa totul, există o configurație de difuzoare stereo cu Dolby Atmos.

Ca departament foto Moto 53 5G are două camere la spate cu una principală de 50MP și o cameră macro de 2MP. În față, există o cameră selfie de 8 megapixeli. Trecând la baterie și încărcare, telefonul are o baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă de 30W. Există, de asemenea, un cititor de amprente și deblocare facială, iar culorile disponibile sunt roz pal, albastru cerneală și argintiu arctic. Este un telefon apropiat de nivelul lui Samsung Galaxy A23.

Motorola Moto G73 5G. Trecând la fratele mai mare, lucrurile devin mai interesante. Prețul acestui telefon începe de la 299,99 euro. Display-ul este tot LCD de 6,5 inch, dar cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080), aducând densitatea pixelilor 405 ppi, mult mai rezonabil. Procesorul este Mediatek Dimensity 930, însoțit de 6/8GB de RAM și 128/256 GB spațiu de stocare la bord. Slotul pentru Micro-SD acceptă carduri de până la 1TB. Mufa de 3,5 mm este și ea prezentă, la fel și Dolby Atmos. Este mai apropiat ca specificații de Xiaomi 12 Lite, dar nu este la nivelul acestuia.

Există unele îmbunătățiri la camere, are camera principală de 50MP și una macro de 8MP. Camera frontală este și ea mai bună, are 16MP. Motorola Moto G73 5G este disponibil în Midnight Blue și Lucent White. Motorola Moto G53 5G și Moto G73 5G vor ajunge în următoarele săptămâni la vânzare în Europa.

Sursa foto: Motorola

Internațional

OpenAI a crescut spectaculos la 400 de milioane de utilizatori săptămânal

Publicat

pe

Compania OpenAI, fondată în 2015, a surprins lumea tech când a lansat chatbot-ul de inteligență artificială ChatGPT în noiembrie 2022. Serviciul ChatGPT a revoluționat complet percepția multora cu privire la adevărata utilitate a Artificial Intelligence (AI). Acum, milioane de oameni au chatbot-ul ca parte fundamentală a vieții lor zilnice.

Până la vârsta de doi ani și ceva ChatGPT a crescut ca-n povești, mai mult a devenit pe zi ce trece tot mai bun și mai inteligent. Acum, potrivit AndroidHeadlines, compania OpenAI a dezvăluit că are 400 de milioane de utilizatori activi săptămânal. Acesta este un număr șocant. În acest fel ChatGPT este unul dintre cele mai accesate și utilizate platforme digitale din lume.

ChatGPT a fost un succes uriaș încă de la debut. Chatbot-ul a atins aproximativ 1 milion de utilizatori în doar cinci zile de la lansare. Apoi ritmul de creștere s-a accelerat, iar în decembrie, a ajuns la 300 de milioane de utilizatori săptămânali. Cifra de 100 de milioane de utilizatori a fost atinsă doar două luni mai târziu.

ChatGPT a făcut mai ușor și mai simplu accesul la puterea inteligenței artificiale pentru toată lumea. Opțiunile gratuite ale platformei sunt suficiente pentru nevoile a milioane de oameni. Cu toate acestea, dacă aveți nevoie de funcții mai avansate, există abonamente care trebuie plătite. De asemenea, OpenAI a făcut serviciul său AI mai intuitiv și mai ușor de utilizat. Toate acestea au dus la o creștere incredibilă a bazei de utilizatori activi.

Directorul operațional al OpenAI, Brad Lightcap, a declarat că OpenAI a avut 400 de milioane de utilizatori activi săptămânal în februarie. Pentru referință, compania a avut cu 33% mai puțini utilizatori activi în decembrie 2024. Lightcap susține că se află în mijlocul unei „progresii naturale”, pe măsură ce serviciul devine mai cunoscut în rândul publicului. „Există un efect general al oamenilor care își doresc cu adevărat aceste instrumente și văd că aceste instrumente sunt cu adevărat valoroase”, a spus Brad Lightcap.

OpenAI se mândrește acum și cu 2 milioane de utilizatori enterprise. Acest număr îl dublează pe cel din septembrie 2024, așa că creșterea se reflectă și în aceste tipuri de clienți. OpenAI oferă API-uri pe care dezvoltatorii externi își pot construi aplicațiile. Lightcap spune că traficul de la dezvoltatori pe API-urile sale s-a dublat în ultima jumătate de an. Se pare că cel mai popular model pentru ei este GPT-3.

Dezvoltatorii folosesc OpenAI pentru a integra tehnologia în propriile aplicații. OpenAI contează pe companiile Uber, Morgan Stanley, Moderna sau T-Mobile, care sunt unii dintre cei mai mari clienți ca întreprinderi ai săi.

Cu toate acestea, potrivit CNET, OpenAI este unul dintre cele câteva instrumente de inteligență artificială generativă AI într-un spațiu din ce în ce mai competitive. Avem acum pe piață, printre altele oferte precum Apple Intelligence, Meta AI, Google Gemini AI, Microsoft Copilot (Microsoft este un investitor major în OpenAI), dar și platforma chinezească DeepSeek.

https://www.androidheadlines.com/2025/02/openai-reaches-400-million-weekly-active-users.html

Foto: OpenAI

Citeste mai mult

Internațional

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Publicat

pe

Ziua Internaţională a Femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări.

În România, în 8 Martie este și Ziua Mamei, încă un prilej pentru a arăta recunoștință și dragoste femeilor care ne-au adus pe lume.

Ziua Mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, aceștia o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor.

Mai târziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată „Dumincă mamei”, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat la nivel național femeia în urma unei inițiative a Partidului Socialist American, în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Inițiativa a fost preluată în 1910 și în Europa, în cadrul Internaționalei Socialiste reunite la Copenhaga. Prima zi s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca și în alte câteva țări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeași dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă față unei revolte armate și a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorită pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului.

Citeste mai mult

Internațional

Un motănel din România este Campion European în 2025

Publicat

pe

În cadrul Campionatului European Felin care a avut loc în Polonia, la Varșovia, un motănel din România a câștigat titlul de Campion European 2025, informează Federația Națională Felinologică din România.

Este vorba despre NEXUS OF WINTER FOXES, un superb exemplar British Shorthair argintiu, cu ochi albaștri, în vârstă de 8 luni.

Crescătorii acestuia, Oana Pintilii și Alexandru Paraschiv, au precizat faptul că acest titlu este rezultatul pasiunii care, de peste 7 ani, le animă atât viața cât și acest frumos hobby.

Titlul de Campion European obținut de Nexus îl plasează printre favoriții la Campionatul Mondial de anul acesta – FIFe World Winner Show, cea mai importantă competiție felină din internațională – unde peste 1000 de pisici din toate colțurile lumii vor concura pentru titlul de campion mondial: World Winner 2025.

Pentru prima oară în istorie, României i-a fost încredințată onoarea de a organiza ediția de anul acesta a Campionatului Mondial Felin, în semn de recunoaștere a poziției importante pe care a dobândit-o țara noastră în cadrul Federației Feline Internationale (FIFe), dar și ca urmare a demersurilor întreprinse de România.

Acesta se va desfășura la București, în zilele de 25 – 26 octombrie, la centrul expozițional Romexpo, București.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite