Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Parcarea din spatele magazinului Bega revine în domeniul public al municipiului Timișoara

Publicat

pe

Începând de joi dimineață, parcarea din spatele magazinului Bega a revenit în domeniul public al municipiului, după ce Primăria Municipiului Timișoara a câștigat definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul pentru acest teren.

În primă fază, parcarea va putea fi folosită în sistem TimPark, aflându-se în zona verde, ulterior urmând ca pe acest teren să construim o parcare multietajată de câteva sute de locuri.

„De astăzi, terenul din spatele magazinului Bega este și de facto în proprietatea orașului. Am apărat interesele timișorenilor până la Înalta Curte de Casație și, în decembrie, am câștigat definitiv procesul. Acum putem demara proiectul pentru a construi aici o parcare multinivel de câteva sute de locuri, pentru a rezolva o parte din problemele pe care le au șoferii care vin în zona centrală a orașului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În dimineața zilei de joi, barierele fostei parcări private au fost ridicate, iar angajații TimPark au montat semnele care indică faptul că această parcare face parte din zona verde a municipiului.

Vă reamintim că Primăria Municipiului Timișoara are o strategie complexă de construcție de parcări multietajate, în zonele în care există o lipsă acută de locuri de parcare, cel mai avansat proiect fiind cel al construcției parcării multinivel de 250 de locuri din zona Spitalului de Copii.

Locale

A fost desemnat constructorul Podului Solventul din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a desemnat asocierea de constructori care va realiza Podul Solventul în urma licitației. Astfel, municipalitatea va semna contractul de lucrări cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat). Investiția include primul pod construit peste Bega de la zero după Revoluție care, împreună cu Pasajul Solventul și un drum de legătură peste fosta platformă industrială, va conecta Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor.

„E al doilea pod unde începem lucrările în această primăvară, după podul de la fosta Fabrică de țigări. A fost un drum lung, uneori exasperant și frustrant: documentații complexe, multă birocrație, perioade lungi de avizare, exproprieri ale unor terenuri private, atragerea de 18 milioane de euro bani europeni. O muncă uriașă, imposibil de făcut fără efortul coordonat al echipelor din Primărie, cărora le mulțumesc. Legătura de la Solventul – pasajul și podul – sunt așteptate de decenii de timișoreni și mă bucur că în sfârșit se întâmplă”, a spus primarul Dominic Fritz.

Podul Solventul face parte din Inelul IV Vest, una dintre arterele esențiale pentru fluidizarea traficului în oraș. Cu linie dublă de tramvai, patru benzi de circulație, piste pentru biciclete, trotuare largi și spații verzi, investiția Primăriei Municipiului Timișoara va contribui la reducerea traficului din zona centrală și la îmbunătățirea mobilității urbane. Proiectul municipalității include și reconfigurarea intersecției cu Bulevardul Dâmbovița, precum și conectarea la pistele de bicicletă de pe malul Begăi.

Podul Solventul, Pasajul Solventul și Noua Radială Vest fac parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara de a dezvolta o infrastructură urbană modernă, care conectează cartierele și sprijină dezvoltarea economică a orașului.

Contractul a fost atribuit pentru suma de 96.076.330 lei (cu TVA), iar termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Valoarea totală a investiției este de 133,5 milioane de lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Podul Solventul – primul pod construit la Timișoara, după Revoluție

Citeste mai mult

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite