Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Drum expres pentru conectarea Aeroportului Timișoara cu Autostrada A1

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a semnat, zilele trecute, protocolul de colaborare între Consiliul Județean Timiș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) pentru realizarea drumului de conectivitate A1 – Timișoara – Aeroport Traian Vuia. Acesta este cuprins ca proiect prioritar în Programul Operațional pentru Transport și este prevăzut a se implementa la profil de drum expres, cu două benzi pe sens, pe o lungime de aproximativ 7 km.

CNAIR se va ocupa de asigurarea finanțării, iar Consiliul Județean Timiș de derularea procedurilor de achiziție pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, precum și de contractarea serviciilor de proiectare și a lucrărilor de execuție.

Semnarea protocolului vine după ce administrația județeană și-a exprimat în mod ferm interesul de a realiza investiția și de a susține astfel descentralizarea activității CNAIR. CJ Timiș deține capacitatea de implementare a proiectului și poate valorifica integral finanțarea de la Comisia Europeană. Decongestionarea traficului existent, scăderea numărului de accidente, reducerea poluării fonice și a aerului cu gaze cu efect de seră sunt doar câteva dintre beneficiile implementării acestui proiect de către Consiliul Județean Timiș.

„Știm cât de importantă este problema traficului și am fost permanent preocupați de identificarea unor noi căi de acces care să ducă la o fluidizare mult – așteptată și la creșterea calității vieții în localitățile din jurul Timișoarei. Ne bucurăm că reușim în acest mod să diversificăm accesul și să înlăturăm presiunea rutieră de la Dumbrăvița. În proiect este inclusă și o porțiune din Centura Timișoarei, pentru facilitarea accesului atât la varianta ocolitoare cât și în localitățile periurbane apropiate. În mod cert, dezvoltarea acestui drum expres va conduce la creșterea atractivității județului Timiș pentru investiții și implicit pentru crearea de noi locuri de muncă și creșterea dinamicii mediului de afaceri.” a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Viitorul drum va avea sisteme inteligente de transport, precum cel de management al traficului, camere video, comunicare și informații în timp real pentru utilizatori și administratorul infrastructurii, alături de sisteme de urgență.

PROIECT. Drum expres între Aeroportul „Traian Vuia“ și Autostrada A1

Administrație

Lucrările de modernizare la Turnul de Apă Iosefin, realizate în proporție de 70 la sută

Publicat

pe

Municipalitatea a finalizat lucrările de amenajare a fostelor rezervoare din Turnul de Apă din Iosefin, care vor deveni spații accesibile vizitatorilor. Astfel, au fost create câte două niveluri în interiorul fiecărui rezervor, care sunt conectate printr-o scară ce este montată în această perioadă. Investiția municipalității, realizată în proporție de peste 70%, avansează cu lucrări atât la exterior, cât și la interior.

„Transformarea Turnului de Apă din Iosefin este un proiect îndrăzneț, unic pentru Timișoara și pentru patrimoniul nostru industrial. E prima oară când revitalizăm în acest mod o clădire industrială de patrimoniu și sunt încrezător că rezultatul va aduce un nou suflu de dezvoltare întregii zone. Și va transforma Turnul într-un centru viu al Iosefinului, dedicat comunității și culturii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

La exterior, pe măsură ce avansează restaurarea fațadei, schela de lucru este demontată treptat. Echipele constructorului continuă spălarea zidăriei, înlocuirea cărămizilor sparte sau defecte și aplicarea tratamentelor speciale pentru curățarea bazei turnului și protejarea materialelor originale.

În interior, ca parte a investiției municipalității, constructorul valorifică caracterul industrial al turnului și adaptează spațiul pentru noile funcțiuni. Lucrările de consolidare a zidurilor interioare au fost finalizate, iar echipele au trecut la etapa de finisaje, aplicând al doilea strat de tinci, până la înălțimea de 25 de metri, precum și amorsa. Totodată, au fost montate geamurile și liftul.

Turnul de Apă din cartierul Iosefin va fi transformat într-un spațiu dedicat culturii, artei și comunității. Printre principalele atracții se numără un spațiu expozițional în fostul rezervor de apă și un punct de belvedere la 45 de metri înălțime, de unde vizitatorii vor putea admira o panoramă spectaculoasă asupra cartierului Iosefin și a canalului Bega.

Foto: Primăria Timișoara

Turnul de apă „Iosefin“ din Timișoara, transformat în centrul cultural

Citeste mai mult

Administrație

Comuna Peciu Nou, județul Timiș, anunță demararea proiectului „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”

Publicat

pe

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”.

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

Comuna Peciu Nou, județul Timiș, anunță demararea proiectului „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest proiect reprezintă un pas semnificativ în direcția unei gestionări eficiente și sustenabile a deșeurilor agricole, aliniindu-se astfel obiectivelor europene de protecție a mediului și economie circulară.

Obiectivul general al proiectului este accelerarea procesului de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor în cadrul UAT Peciu Nou, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară.

Obiectivul specific al proiectului este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanțarea din PNRR, este de: 5,433,945.05 lei.

Implementarea efectiva a proiectului va începe in luna mai 2025, având un termen de derulare de 10 luni dar nu mai târziu de luna iunie 2026, perioadă în care vor fi implementate măsuri concrete pentru optimizarea procesului de colectare și valorificare al gunoiului de grajd.

Acest proiect va finanța achiziția de echipamente noi pentru colectarea si managementul gunoiului de grajd de tipul: buldoexcavator, tractor cu braț încărcător, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul și cisternă vidanjă.  De asemenea, prin acest proiect vor fi furnizate micilor crescători de animale din localitate, un număr de 12 platforme individuale de tip 1, având o capacitate de 6 m.c., precum și un număr de 5353 platforme individuale de tip 2, având o capacitate de stocare de 9 m.c.. Aceste facilități vor deservi platforma existentă de colectare al gunoiului de grajd și vor ajuta la instituirea unui sistem eficient de management al deșeurilor provenind din activitățile agricole desfășurate la nivelul UAT.

Codul proiectului: PNRR-2025-AG-001.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea acestui proiect esențial pentru comunitatea noastră.

Este un pas concret în direcția protejării mediului și combaterii poluării cu nitrați, dar și un sprijin real pentru fermierii noștri, care vor avea la dispoziție o infrastructură adecvată și conformă cu normele europene.

Prin această inițiativă, ne propunem nu doar să îmbunătățim calitatea mediului, ci și să sprijinim fermierii locali în gestionarea eficientă a gunoiului de grajd, transformarea acestuia într-o resursa valoroasa, precum si  îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru accesarea subvențiilor APIA pentru agricultura

Mulțumesc echipei din cadrul primăriei și tuturor partenerilor instituționali implicați în accesarea acestui proiect. Vom urmări cu atenție implementarea lui, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor cetățenilor și să contribuim la o comună mai curată, mai verde și mai responsabilă, a declarant primarul Domnul Gabriel Răzvan DRAGAN.

Pentru informații suplimentare referitoare la acest proiect, vă rugăm să contactați Primăria comunei Peciu Nou la adresa de e-mail: contact@primariapeciunou.ro sau la telefon: 0256414500.

Pentru alte informații privind proiectele finanțate din fonduri PNRR, vă rugăm să consultați site-ul: https://mfe.gov.ro/pnrr/, împreună cu pagina de Facebook (https://www.facebook.com/PNRROficial/)

 

Citeste mai mult

Administrație

Construirea pasajului Solventul, realizată în proporție de 80 la sută

Publicat

pe

Investiția Primăriei Timișoara la Pasajul Solventul, realizată în proporție de peste 80%, avansează cu lucrări la drumul de legătură peste pasaj, între străzile Cassian Munteanu și Barierei. Betonarea și asfaltarea drumului sunt programate la mijlocul acestei luni, după finalizarea lucrărilor de armare a structurii.

„Tragem tare ca până la sfârșitul anului să deschidem pasajul Solventul pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Dezvoltarea zonei va continua. Am câștigat deja finanțarea pentru viitorul pod de la Solventul și avem în evaluare o linie nouă de tramvai care va face legătura între Solventul și Gară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Constructorul se concentrează în această perioadă și pe finalizarea rampelor de pe Calea Bogdăneștilor și strada Gării, precum și a canalizației tehnice aferentă pasajului, care este realizată în proporție de 95%. Totodată, investiția municipalității avansează cu operațiuni de montare a stâlpilor pentru linia de contact tramvaie.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Primăria Municipiului Timișoara a atras o finanțare majoră, în valoare de 93 de milioane de lei, pentru construirea Podului Solventul, care va asigura legătura între Calea Bogdăneștilor și Bulevardul Dâmbovița. De asemenea, municipalitatea a depus spre finanțare un proiect pentru construirea a 1 km de linie de tramvai nouă, între Gara de Nord și Pasajul Solventul.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite