Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Afaceri de succes in Timisoara

bizz.club timișoara. „Automatizare și auto-management în vânzări” cu Răzvan Nicoară

Publicat

pe

Marți, 14 martie 2023, a avut loc o nouă ședință BIZZ.CLUB Timișoara, în cadrul căreia Răzvan Nicoară, Business Strategy Consultant & Strategy Coach și Business Evangelist pentru MiniCRM România, ne-a vorbit despre „Automatizare și auto-management în vânzări”.

Aceasta a fost prima ocazie în care ne-am întâlnit la noua locație, Hotel NH, Timișoara, o locație mult mai mare și foarte primitoare în care ne-am putut întâlni o mare parte din membri împreună cu cei 5 invitați.

La începutul ședinței, toți participanții s-au prezentat pe ei și business-urile lor din perspectiva a ceea ce oferă unic clienților lor, apoi a avut loc schimbul de referințe.

După deschiderea ședinței și prezentarea participanților a urmat momentul de Spotlight susținut de Aurel Rusu, de la INVESTEO. El ne-a vorbit despre cum este structurat businessul lui, care sunt cei 5 piloni ai afacerii și ne-a împărtășit câteva lucruri despre cum putem deveni investitori la bursa din România.

La momentul de educație, Răzvan Nicoară, Business Strategy Consultant & Strategy Coach și Business Evangelist pentru MiniCRM România, ne-a vorbit despre cum ne putem digitaliza afacerea, cum am putea să ne setăm un mindset de creștere, atunci când vine vorba de creșterea vânzărilor și totodată automatizând lucrul acesta.

Două insight-uri importante de la Răzvan:

– procesul de vânzare este un proces prin care îmi fac o relație, vânzarea este doar o consecință

– clienții nu se câștigă și nu se pierd, se câștigă și se pierd oportunitățile, iar ce ai de făcut este să verifici de fiecare dată ce oportunități noi poți să aduci în fața clientului tău

De asemenea, ne-a vorbit despre cum putem reactiva clientul și care este diferența dintre avatarul de client și profilul clientului – avatarul se folosește mai mult în marketing, iar profilul clientului este cel care se folosește în vânzări.

BIZZ.CLUB are un parteneriat solid cu MiniCRM și membrii BIZZ.CLUB vor beneficia de o mulțime de lucruri din partea MiniCRM datorită acestui parteneriat.

Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la următoarea ședință! De ce să faci asta?
Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).

Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt!

Afaceri de succes in Timisoara

Prezentare Calin Iepure și Camelia Pau la ședința Bizz Club Timișoara: Lecții din Conferința John Maxwell de la Cluj

Publicat

pe

Articol de Olimpiu Bulzan

Marți, 23 iulie, în cadrul ședinței Bizz Club Timișoara, Calin Iepure, CEO și asociat la Bizz Club Romania, alături de avocatul Camelia Pau, au prezentat un rezumat al subiectelor esențiale discutate la recenta Conferință John Maxwell de la Cluj.

Aceștia au împărtășit cu entuziasm ideile inspiratoare și strategiile valoroase pentru dezvoltarea personală și profesională, subliniind câteva principii fundamentale pentru succes.

Învață Continu

Calin Iepure a început prezentarea subliniind importanța educației continue. „Nu există linie de finish la învățare“, a afirmat el, subliniind că procesul de învățare și creștere nu se termină niciodată. Indiferent de nivelul la care ne aflăm, trebuie să rămânem deschiși la noi cunoștințe și experiențe pentru a ne dezvolta continuu.

Valoarea personală și motivația interioară

Avocatul Camelia Pau a adus o notă profundă și emoțională discuției, amintind participanților de valoarea lor intrinsecă. Ea a citat un principiu puternic: „Când sunteți cel mai jos în viața voastră, când vă simțiți ca un gunoi, ziceți așa: „Eu sunt copilul lui Dumnezeu, sunt creația Lui și El nu creează gunoi“. Acest mesaj a fost destinat să inspire și să ofere forță interioară, reamintindu-le tuturor de valoarea și potențialul lor, indiferent de provocările întâmpinate.

Lupta pentru Teritorii

Un alt punct cheie abordat de Camelia Pau a fost conceptul de luptă pentru teritorii. Ea a explicat că „viața este o luptă pentru teritorii – cu cât nu ocupi tu un anumit teritoriu pe care îl dorești, cu atât mai mult acel teritoriu va fi ocupat de lucruri pe care tu nu ți le dorești“. Acest principiu sugerează necesitatea de a fi proactivi și de a acționa decisiv pentru a ne atinge obiectivele și a ne proteja interesele.

Stabilirea Obiectivelor și Perseverența

Calin Iepure a continuat discuția subliniind importanța stabilirii obiectivelor clare și a perseverenței în atingerea acestora. „Stabilește obiective mereu, acționează și perseverează!“ a fost îndemnul său către membrii clubului. El a amintit că, de multe ori, pașii mici și consistenți sunt cei care aduc schimbări durabile și semnificative, citând-o pe Regina Elisabeta: „De multe ori pașii mărunți nu aduc salturi uriașe, aduc cele mai durabile schimbări!“

Viziunea și motivația

Laszlo Fodor, asociat Bizz Club Romania, a adus în discuție importanța unei viziuni clare și ambițioase pentru menținerea motivației. „Cu cât e mai mare viziunea, cu atât e mai mare motivația“, a afirmat el, subliniind că o perspectiva puternică poate fi un motor esențial pentru acțiune și determinare.

Ședința Bizz Club Timișoara de astăzi a fost o sursă de inspirație și reflecție pentru toți participanții. Mesajele puternice transmise de Calin Iepure și Camelia Pau, bazate pe învățămintele de la Conferința John Maxwell, au subliniat importanța învățării continue, a valorii personale, a proactivității și a unei viziuni clare. Aceste principii sunt esențiale pentru oricine dorește să își atingă potențialul maxim și să navigheze cu succes în viață și carieră. Antreprenorii care vor sa participe la sedintele Bizz Club sunt invitati sa se inscrie pe websiteul timisoara.bizzclub.ro

Citeste mai mult

Afaceri de succes in Timisoara

Ședința săptămânală Bizz Club Timișoara: Inspirație și Strategii pentru Succes

Publicat

pe

Marți, 23 iulie 2024, la Hotel Zet din Timișoara, a avut loc ședința săptămânală Bizz Club, un eveniment mult așteptat de antreprenorii locali și membri ai comunității de afaceri.

Întâlnirea a fost marcată de două prezentări remarcabile care au captat atenția și interesul participanților, oferind perspective valoroase și strategii pentru succesul în afaceri.

Adrian Genes, reprezentant al Bizz Club Constanța, a împărtășit povestea de succes a organizației din orașul de la malul mării. Cu o abordare sinceră și detaliată, Genes a subliniat importanța colaborării și a networking-ului în creșterea afacerilor locale. Povestea Bizz Club Constanța a evidențiat modul în care membrii clubului au reușit să depășească provocările economice și să creeze o rețea solidă de sprijin reciproc, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a comunității de afaceri constănțene.

Un alt moment de interes major al ședinței a fost prezentarea susținută de Eliza Voicu, reprezentantă a Bizz Club Brașov. Voicu a discutat despre direcțiile esențiale pentru asigurarea sustenabilității juridice în afaceri, un subiect de maximă importanță pentru orice antreprenor care dorește să își protejeze și să își dezvolte afacerea pe termen lung. Printre punctele cheie abordate, Voicu a menționat necesitatea unei documentații juridice riguroase, importanța conformării cu reglementările în vigoare și rolul crucial al consultanței juridice de calitate.

Evenimentul de la Hotel Zet a oferit, de asemenea, o platformă excelentă pentru schimbul de idei și experiențe între participanți, consolidând astfel legăturile dintre membrii comunității de afaceri din Timișoara și din alte orașe. Atmosfera a fost una dinamică și pozitivă, evidențiind spiritul de colaborare și dorința de progres comun.

În concluzie, ședința săptămânală Bizz Club Timișoara a fost un succes, aducând împreună voci importante din diverse domenii și oferind resurse valoroase pentru dezvoltarea afacerilor locale. Prezentările lui Adrian Genes și Eliza Voicu au oferit nu doar inspirație, ci și instrumente practice pentru succesul antreprenorial, consolidând astfel rolul Bizz Club ca un pilon esențial al comunității de afaceri din România.

Citeste mai mult

Afaceri de succes in Timisoara

BIZZ.CLUB Timișoara. Prezentare zgardă cu GPS pentru animalele de companie

Publicat

pe

Sedința săptămânală BIZZ.CLUB Timişoara, de marți, 4 iunie, a debutat cu un moment sporlight interesant, prezentat de către Cezar Spătaru, fondator SmilyPets.

El a prezentat un produs nou lansat pe piață – un zgardă cu GPS pentru animalele de companie. Acest dispozitiv ajută la localizare animalului pierdut. Momentul de educație a fost susținut de către Aurel Rusu, fondatorul Investeo.ro.

El a prezentat cursu online de investiții la bursă www.investeo.ro.

Clubul de afaceri şi networking va avea săptămâna aceast două evenimente online:

Marți, de la ora 19.00 – „Gestionarea clienților și angajaților dificili“, cu Nicu Zegheanu și vineri de la ora 20.00 – „Valorifică la maxim

membership-ul în comunitatea BIZZ.CLUB, cu Raluca Culda, workshop de inducție pentru noii membri.

La sfârşit vă lăsăm spre meditație cardul inspirațional al săptămânii bizz: „Oportunitatea e trecută cu vederea de majoritatea oamenilor pentru că e camuflată în banal și seamănă cu munca“ (Thomas Edison).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite