Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Modernizarea rețelei de termoficare din zona Tipografilor, aproape de final

Publicat

pe

Strada Golescu din zona Tipografilor este punctul final al proiectului prin care Primăria Municipiului Timișoara înlocuiește 29 de kilometri de rețea secundară și primară și modernizează 25 de puncte termice din oraș. Aici a fost schimbată ultima conductă din proiect.

„După 40-50 de ani în care sistemul de termoficare a fost privat de investiții serioase, în ultimii 2 ani am reușit să schimbăm peste 29 de kilometri de conducte și vom continua să investim în sistem. Doar prin investiții serioase putem să oprim hemoragia de avarii la rețele și pierderile majore de apă fierbinte pe care le plătim din buzunarul fiecărui timișorean. Cred că sistemul centralizat de termoficare în Timișoara are viitor și de aceea facem investiții masive în rețea și capacitate de producție”, transmite primarul Dominic Fritz.

Pentru 14 puncte termice au fost recepționate lucrările, iar pentru celelalte 11 au fost demarate procedurile în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor.

Aceasta este cea de a II-a etapă a proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, în cadrul căreia a fost prevăzută reabilitarea a peste 29 de kilometri de rețea.

Reabilitarea rețelelor de termoficare a avut loc în mai multe zone ale orașului: centrală, Bucovina, Torontalului, Aradului, P-ța Romanilor – P-ța Aurel Vlaicu – Baba Dochia, Telegrafului – Dorobanților, Steaua, Calea Șagului, Mureș – Musicescu, Traian Vuia – Mureș – Miloia, Odobescu, P-ța Crucii – P-ța Bălcescu.

Toate conductele aflate în proiectul de investiție au fost schimbare, respectiv 20 de kilometri de rețea secundară și 9 kilometri de rețea primară. Cele mai recente vor fi testate pentru calitatea serviciului și vor fi refăcute zonele de intervenție, respectiv trotuare, carosabil, spații verzi.

De asemenea, în programul de retehnologizare au fost incluse lucrări de înlocuire a vanelor și racordurilor de pe traseul magistralelor de termoficare, realizarea unui sistem de monitorizare a stării izolației conductelor, construirea de cămine pe rețele secundare, astfel încât, în caz de avarii, să nu fie afectate toate blocurile alimentate la același punct termic.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare din această etapă, se reduc pierderile în rețea, crește viteza de depistare și precizia localizării avariilor, se elimină mai mult de jumătate din avariile înregistrate pe rețelele secundare și se reduc costurile de întreținere și exploatare a rețelelor.

Valoarea totală a proiectului, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 170 milioane lei (TVA inclus).

Locale

Campanie de colectare a textilelor la Timișoara. Unde puteți să depuneți hainele nefolosite

Publicat

pe

Primăria Timișoara desfășoară o campanie de colectare a textilelor pe tot parcursul anului, iar pentru a răspunde cererii cetățenilor, a extins rețeaua de colectare cu încă trei puncte.

Astfel, timișorenii pot depune hainele pe care nu le mai folosesc la următoarele locații:

Piața Dacia

Piața 700

Piața Traian

Intrarea Doinei – punct TRAFO

Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30

Calea Lipovei – în proximitatea Școlii Generale nr.7

Calea Aradului – la intersecția dintre str. Liege cu Calea Torontalului

Calea Șagului – în proximitatea parcului Clăbucet

În plus, le pot preda la centrul de colectare din Moșnița Nouă, situat pe Calea Medveș nr. 100, Hala 14, în intervalul orar 08:00 – 15:00. Pentru cei care preferă colectarea de la domiciliu, pot face o programare la numărul 0742 344 784.

În paralel, până în data de 4 noiembrie, timișorenii pot participa și la campania gratuită de colectare din cartiere, derulată de RETIM în parteneriat cu ADID Timiș. În cadrul acesteia pot preda haine, lenjerii, pilote, pături, covoare mici, draperii, perdele, lavete, mopuri și alte textile de dimensiuni medii (nu voluminoase). Fiecare persoană poate aduce maximum 60 de kilograme, cu condiția ca materialele să fie curate și uscate.

Data Locația Ora
7 octombrie Str. Adam Mickievicz nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19 11:00-18:00
8 octombrie Str. Mătăsarilor nr. 58
9 octombrie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
10 octombrie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
13 octombrie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
14 octombrie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
15 octombrie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
16 octombrie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
17 octombrie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
20 octombrie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
21 octombrie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
22 octombrie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
23 octombrie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
24 octombrie Str. Costică Rădulescu (Parcarea auto amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
27 octombrie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
28 octombrie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
29 octombrie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
30 octombrie Str. Gavril Musicescu nr. 159
31 octombrie Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
3 noiembrie Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
4 noiembrie Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei

Peste 20 de tone de haine uzate, care altfel ar fi ajuns la gunoi sau ar fi fost abandonate pe domeniul public, au fost colectate până acum prin campania derulată de Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu societatea CVS Recycling SRL.

Conform rapoartelor Uniunii Europene, fiecare cetățean aruncă, în medie, 16 kilograme de haine pe an. Din această cantitate, doar 4,4 kilograme ajung să fie colectate separat și valorificate prin reutilizare sau reciclare, în timp ce restul de 11,6 kilograme sunt aruncate împreună cu deșeurile menajere.

 

Citeste mai mult

Locale

S.C  MARTIN ELECTRICITY S.R.L anunță elaborarea PUZ realizarea centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nordd

Publicat

pe

S.C  MARTIN ELECTRICITY S.R.L, cu sediu social in judetul Timis,  Municipiul Timisoara, strada Salcamilor, nr.8, parter, camera 2 anunţă elaborarea planului urbanistic  “P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD” amplasat in extravilanul Municipiului Timisoara,  nr. Cad. 419911,  nr. Cad. 403717,  jud. Timis şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu pentru intocmire PUZ.

Consultarea planului urbanistic – PUZ,  se poate realiza la adresa: localitatea Timisoara, str.Piata Mocionii nr.2  jud. Timis, in zilele de luni-joi între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul APM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu,  nr. 18-18A,  jud. Timis, în termen de 18 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Locale

Oilbox-uri pentru colectarea uleiului alimentar uzat, în 10 zone din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu societatea OilRight S.R.L., continuă programul de colectare a uleiului alimentar uzat și suplimentează rețeaua de oilbox-uri cu încă zece containere. Proiectul urmează să fie supus votului într-o viitoare ședință a Consiliului Local.

Decizia municipalității răspunde solicitărilor timișorenilor și este susținută de rezultatele foarte bune obținute încă din primul an. Doar în perioada ianuarie – septembrie 2025, timișorenii au predat aproximativ patru tone de ulei alimentar uzat în cele șapte puncte de colectare existente.

Noile oilbox-uri vor fi amplasate în următoarele zone ale orașului:

Zona Spital Județean

Calea Martirilor – zona str. Mureș / str. Lidia

Soarelui – zona parc Lidia

Bălcescu / Iosefin

Lipovei – zona Piața I.I. de la Brad

Mehala – zona Piața Mehala

Vivalia Grand

Lipovei – Complex Denya Forest

Str. Uzinei colț cu str. Garofiței

Freidorf – zona Liceul Auto

Astfel, rețeaua de colectare va număra în total 17 oilbox-uri. Recipientele vor fi amplasate în proximitatea clopotelor de colectare a sticlei, pentru a fi ușor de găsit și utilizat de către cetățeni.

Municipalitatea încurajează timișoreni să colecteze uleiul alimentar folosit sau grăsimile în recipiente de tip PET bine închise și să le depună la cel mai apropiat oilbox. Uleiul colectat este valorificat de OilRight, fiind transformat în lumânări parfumate și materie primă pentru biodiesel, cu beneficii directe pentru un mediu mai curat. În același timp, programul susține crearea de locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități.

Un singur litru de ulei poate contamina până la un milion de litri de apă, de aceea colectarea corectă a acestuia este esențială pentru protejarea mediului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite