Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Ruga Timișoarei – patru zile de evenimente în oraș. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Toamna aduce împreună întreaga comunitate timișoreană, prin spiritualitate, tradiție și bucuria unui eveniment cu totul special: 𝐑𝐮𝐠𝐚 𝐓𝐢𝐦𝐢ș𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢, care se va desfășura în perioada 𝟏𝟒-𝟏𝟕 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞.

Pentru bănățeni, Ruga este o tradiție sfântă.

În acest an, sărbătoarea începe în 𝐏𝐢𝐚ț𝐚 𝐒𝐟â𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞, unde minunile Sfântului Iosif de la Partoș vor fi pomenite printr-un 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥 – 𝐫𝐮𝐠ă𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞, joi, 14 septembrie.

𝐇𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐞𝐢 este sărbătorit vineri, 15 septembrie, de 𝐳𝐢𝐮𝐚 𝐒𝐟â𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐨𝐬𝐢𝐟 𝐜𝐞𝐥 𝐍𝐨𝐮 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐨ș, iar credincioșii sunt așteptați să participe prin rugăciune la cea mai importantă sărbătoare a Catedralei Mitropolitane.

Ruga de la Timișoara nu este doar un eveniment religios, ci și un prilej de întâlnire și bucurie pentru toți locuitorii orașului.

Duminică, 17 septembrie, iubitorii folclorului sunt așteptați în 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫, pentru a se bucura de un spectacol de excepție al 𝐀𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐢𝐦𝐢ș𝐮𝐥.

În Banat conviețuiesc în pace și armonie nu mai puțin de 19 etnii, astfel, nu putea lipsi o zi dedicată interculturalității. 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐨𝐫𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 va fi sărbătorită în 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫, sâmbătă, 16 septembrie, printr-un spectacol cu totul special, cu invitați de seamă, din țară și din din străinătate.

Evenimentele sunt organizate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

PROGRAM:

14 septembrie, ora 20.00, Piața Sfântul Gheorghe

„Minunile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș” – spectacol-rugăciune, despre minunile Sfântului Iosif, cu actorii: Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu, Raul Bastean și Nuți Dorobanțu.

Interpretează: Alina Mihocaș și Corala „Contrast”. Dirijor: Vasile Bădescu

Vineri, 15 septembrie 2023

ora 9:30, Catedrala Mitropolitană, Sfânta Liturghie Arhierească

ora 18:00, Parcul Rozelor, Spectacol și joc de Rugă

Încing jocul de Rugă orchestra și dansatorii noștri de la Ansamblul „Timișul”, însoțiți de soliștii Lioara Boșcu, Carmen Popovici-Dumbravă, Zorica Savu, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu și Ramona Vița.

Dirijor: Deian Galetin. Coregrafi: Maria Dudău-Topciov și Ciprian David

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, ora 18:00, Parcul Rozelor

Ziua Minorităților

Duminică, 17 septembrie 2023, ora 18:00, Parcul Rozelor

Ruga Tinerilor

În program: spectacol cu Ansamblul „Timișul” Tineret;

poezie dialectală cu copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara;

„Cântec, joc și grai străbun”, cu laureații concursului omonim, organizat de Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara.

Seara se va încheia cu jocul de Rugă, însuflețit de talentații tineri soliști Alexandra Acs, Maria Bartulov, Ana-Gabriela Coțe, Dorinel Gavriluț-Pârvoni, Ana-Maria Moldovan, Georgiana Necșa, Bianca Opăriuc, Denisa Peia, Maria Șaptebani, Vlad Văcaru și Adonis Vojin (Serbia).

Cultură

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop“, la Timișoara

Publicat

pe

Inițiat în cadrul programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană, festivalul propune un concept exuberant de teatru non-stop: spectacolele invitate se vor juca timp de o seară, o noapte și o zi, fără întrerupere, în 13 spații din oraș (atât convenționale cât și neconvenționale).

Maratonul teatral va începe sâmbătă, 4 octombrie 2025 la ora 18:00 și se va încheia târziu, în seara zilei de duminică 5 octombrie.

Vor fi invitați artiști din țară dar și din afara ei.

Cele mai active companii independente ale momentului vor picta o frescă a omului tânăr contemporan, într-o înșiruire de evenimente adresate tuturor categoriilor de public.
Deschiderea oficială a festivalului aparține Teatrului Apropo din București.

Comedia romantică „Repetiția de seară“ se va juca la Casa Tineretului în 4 octombrie, sâmbătă seara, de la ora 20:00.

În distribuție alături de carismaticul actor Liviu Cheloiu o regăsim pe Claudia Moroșanu, o tânără actriță originară din Timișoara care s-a remarcat în ultimii ani pe scenele independente din capitală.

Maratonul va continua târziu în noapte cu un traseu al insomniacilor compus din performance-uri teatrale și muzicale care de care mai îndrăznețe și provocatoare: Scârț Loc Lejer, Casa Artelor, Cuib D’Arte, Casa Studenților – toate aceste spații vor vibra nocturn.

Dimineața de 5 octombrie ne va găsi în Piața Unirii, rostind poezie spre deliciul trecătorilor.
Miezul zilei de duminică le va aparține „Muzicanților din Bremen”, care vor poposi în Grădina Institutului Francez, cu un show muzical potrivit tuturor vârstelor, urmați îndeaproape de cei mai tineri actori din festival, adolescenții de la Fabrica de teatru.
Spre înserat Teatrul nou din București îi invită pe timișoreni la un spectacol pe cât de intrigant și de provocator, pe atât de plin de umor: „Un spectacol dumnezeiesc”. Gongul final le aparține companiilor independente locale timișorene: Teatrul Basca & C4Company.

Totul se va încheia cu un After-Party, la Cuib D’Arte, unde spectatorii sunt invitați să îi cunoască pe artiști și pe cei vinovați de toată pățania: echipa Bis Teatru.

Multe dintre evenimente vor fi cu ACCES LIBER.

Un concept Bis Teatru.

Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parteneri:
Casa Tineretului (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș)

Direcția Județeană pentru Cultură Timiş – Casa Artelor

Institutul Francez Timișoara

Consiliul Județean Timiș

Comunitatea Evreilor din Timișoara

Scârț Loc Lejer

Cuib D’Arte

Asociația Diogene

25 de ore de teatru non-stop este un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.

Citeste mai mult

Cultură

„Atelier în doi” – expoziție de sculptură la Atelier 22 din Timișoara

Publicat

pe

Doi artiști, doi foști colegi și o prietenie de 20 ani. Șerban Ionuț Eugen și Cosmin Alin Vâlceanu, absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, își reunesc parcursurile artistice în cadrul expoziției „Atelier în doi”, găzduită de Atelier 22 (Halele Pencop, etajul 1, strada Amurgului nr.1, Timișoara).

Vernisajul va avea loc pe 2 octombrie 2025, ora 19:00. Cuvântul de deschidere va fi rostit de Horia Bojin, iar seara va continua cu un moment muzical susținut de Petre Ionuțescu.

Expoziția reunește sculpturi și printuri într-un dialog vizual între două viziuni distincte, dar complementare. Lucrările celor doi artiști reflectă experiențele, explorările și maturizarea lor artistică, construind o punte între tradiție și contemporaneitate.

Despre artiști

Licențiat și masterand al secției de Sculptură din cadrul Facultății de Arte Plastice și Design Timișoara, Șerban Ionuț Eugen s-a remarcat prin expoziții personale, colaborări cu artiști și branduri, dar și prin lucrări monumentale expuse în spații publice – precum sculpturile din marmură „Exod” și „Zbor”, aflate la intrarea în Universitatea de Vest din Timișoara.

Sculpturile sale explorează relația dintre formă, materie și idee, surprinzând o simbioză între emoție, simbol și vulnerabilitate. Lucrările în piatră, lemn și metal, completate de experiența sa ca tattoo artist, construiesc un limbaj vizual recognoscibil, contemporan și versatil, care depășește granițele tradiționale ale sculpturii.

Absolvent, de asemenea, al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, specializarea Sculptură, precum și al Liceului de Arte Plastice Timișoara, Cosmin Alin Vâlceanu propune un discurs artistic eclectic, unde tradiționalul se întâlnește cu contemporanul.

Arta sa investighează teme precum identitatea, conexiunile umane, efemeritatea existenței și relația cu mediul. Diversitatea tehnicilor și materialelor utilizate reflectă dorința de a provoca privitorul la introspecție și descoperire. În esență, arta sa este o explorare continuă a frumuseții ascunse în simplitate și a subtilităților care definesc experiența umană.

Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 11:00 – 18:00, până la data de 12 octombrie 2025.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”, la Timișoara. Cum se distribuie invitațiile gratuite

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează a XII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români”, în 7 – 8 octombrie 2025, de la ora 18:30,  la Convention Center – Hotel Timișoara.

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”  va fi deschis în 7 octombrie de Ansamblul Profesionist Banatul, cu invitații săi,  reputați soliști ai scenei naționale: Matilda Pascal Cojocărița, Elena Jurjescu, Adrian Stanca, Dumitru Teleagă, Ciprian Roman, Stana Stepanescu, Roberta Crintea, Radu și Ilie Vincu și Marius Cîrnu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia este creată de Grigore și Floarea Munteanu.

Invitat în spectacol este Ansamblul Folcloric „Doina” din Sânnicolau Mare, cu o culegere folclorică pusă în scenă de Adriana și Nenad Luchin.

La sărbătoarea tradițiilor românești participă și Ansamblul „Timișul”, dirijor Deian Galetin, coregrafi Maria Topciov și Ciprian David. Din Țara Moților invitat în recital va fi Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, alături de îndrăgiții interpreți Cristian Fodor, Ovidiu Olari și Vlad Lință. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Gheorghe Cîlțea, iar coregrafia este semnată de Cătălin Bălan.

Regalul folcloric  continuă în a doua seară a festivalului cu Ansamblul Profesionist Banatul, Liliana Laichici și grupul „Crăițele”: Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia Grigore și Floarea Munteanu.

Invitat în recital este Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul Junii Sibiului, cu soliștii Alina Bîcă, Robert Târnăveanu și Adrian Neamțu.

Dirijează Radu Dinescu, iar coregrafia poartă semnătura inconfundabilă a Silviei Macrea. Din Drobeta Turnu Severin invitat în recital este Ansamblul Folcloric ”Izvorașul”, cu invitații săi: Niculina Stoican, Emilia Dorobanțu și Alina Moți Drăghia, dirijor Nicolae Drăghia, coregrafia Sanda Stănilă.

Spectacolul va fi  prezentat de Iuliana Tudor.

Invitațiile gratuite se vor găsi pe www.eventim.ro, începând cu 29 septembrie 2025.

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români,” ediția a XII-a, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul https://www.facebook.com/profile.php?id=61566429549242 .

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite