Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală, la Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală va avea loc între 13 și 15 octombrie 2023, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” din Timișoara, în organizarea Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.

Pentru pregătirea festivalului, asociația CRIES a colaborat cu peste 200 de artiști, artizani, producători, bucătari, profesori și elevi, tineri, profesioniști din organizații locale, naționale și europene, interesate de temele propuse de eveniment. Sunt așteptați artizani și artiști locali, din țară și din țări învecinate precum Republica Moldova, Serbia, Ungaria și Ucraina. Toată lumea este binevenită, activitățile fiind prietenoase cu toate categoriile de vârstă.

Artizanii LA PAS vor oferi o diversitate de produse alimentare preparate după rețete tradiționale sau inovatoare, folosind în mare parte ingrediente locale și practici de producție sustenabilă. Bere artizanală produsă local, meniuri vegetariene și vegane, preparate cu specific local și internațional, cidru artizanal, mied, sucuri presate la rece, gemuri, zacuscă, prăjituri, pâine artizanală, produse lactate și brânzeturi de specialitate – toate acestea fac parte din oferta gastronomică a ediției din acest an.

Pe durata festivalului vor fi organizate demonstrații ale unor practici tradiționale de gătit, precum prepararea magiunului după o rețetă din Țara Momârlanilor, a pitei în țăst, așa cum se face la Margina, sau a cocoloșului cu brânză de burduf rumenit pe jar, după o rețetă din Mărginimea Sibiului.

Totodată, duminică participanții la festival sunt invitați la o degustare interculturală, pregătită cu ajutorul unor delegații Slow Food din diferite zone din țară și a Centrului Ceh din București. Degustarea este precedată de masa rotundă cu titlul „La pas: de la fermă în farfurie, în căutarea drumului potrivit”, la care sunt așteptați invitați de la cele mai importante organizații din România ce promovează agricultura sustenabilă, precum: asociația Eco Ruralis, ASAT-Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, Fundația ADEPT, Slow Food Târgu Mureș, Slow Food Turda. La eveniment va participa și Marius Tudosiei, de la Băcănia Veche din București, una dintre cele mai reprezentative inițiative din domeniu care dezvoltă lanțuri alimentare scurte și promovează producătorii locali.

Pentru a încuraja publicul să exploreze diversitatea gusturilor, vor fi lansate produse marca LA PAS, unele dintre acestea în ediție limitată, disponibile doar pe perioada festivalului, precum: brânză, pâine, miere, cidru, suc de fructe și bere artizanală, manufacturate de Asociația Curtea Culorilor, Prospero, Poienița Zarand, Casa Despi, Bio Banat și Double Drop Crew.

Programul Festivalului

Vizitatorii sunt așteptați de vineri, 13 octombrie, începând cu ora 16.00, când toate standurile vor fi deschise. Festivalul va fi lansat printr-un moment artistic, „Hai LA PAS! Încetinește ritmul!”, pregătit de elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria”.

În fiecare zi, timișorenii și turiștii sunt așteptați la programul de concerte, variat și pentru gusturi diverse, susținut de Amalia Gaiță, E-an-na, Luna Amară (vineri, 13.10.2023), iarba Fiarelor, KIDE – câștigătorul Festivalului Takt Fest din Novi-Sad, Bucium (sâmbătă, 14.10,2023), Sonatic, Delta Pe Obraz și Partizan (duminică, 15 octombrie 2023).

În toate cele trei zile de festival participanții vor avea acces la expoziția artistică „Connections” – un demers colaborativ a șapte artiști români, care expun o serie de colaje analog și digitale, influențate de curentele dadaism, suprarealism, futurism și artă stradală contemporană. Artiștii expozanți sunt: Ada Moisă, Andrei Argeșeanu, Andrei Stan, Cristiana Bucureci, Livia Marinescu, Nicoleta Ababei și Ruxandra Niculae.

Totodată, publicul are acces gratuit la o selecție de filme pe teme de sustenabilitate care vor fi prezentate pe timpul festivalului, în parteneriat cu EU Youth Cinema: Green Deal și Forumul Cultural Austriac.

Programul de ateliere

Peste 30 de ateliere vor fi organizate pentru copii, adulți sau seniori, abordând teme incitante precum accesul la apă în condiții de siguranță, educație senzorială cu plante aromatice, alimentație sănătoasă, risipa alimentară, impactul modei fast-fashion și practici de consum sustenabil în domeniul vestimentar. Un element de noutate în ediția din acest an este că o parte dintre atelierele din cadrul festivalului sunt organizate de tineri, elevi implicați în programul educațional LA PAS: educație pentru schimbare, care și-au asumat rolul de a transmite mai departe din experiența proprie.

Eco Playground Ecologos, organizat în colaborare cu Asociația Seneca, este un spațiu interactiv unde copiii pot afla totul despre Amprenta Ecologică și va fi deschis pentru joacă și învățare pe întreaga perioadă a festivalului.

Festivalul subscrie conceptelor de sustenabilitate și solidaritate, celebrând producția și consumul sustenabil și promovând principii de viață sustenabilă. În cadrul evenimentului nu se comercializează apă îmbuteliată, iar participanții sunt încurajați să își aducă propriul recipient cu apă. Nu se folosesc ambalaje de plastic de unică folosință, se colectează selectiv gunoiul și se încurajează consumul responsabil și reducerea risipei alimentare.

Accesul publicului la festival este liber, prin contribuția finanțatorilor și implicarea partenerilor și voluntarilor LA PAS.

Toate detaliile despre programul Festivalului LA PAS se pot regăsi aici: https://la-pas.cries.ro/

Festivalul este organizat în cadrul Programului LA PAS / Slowing Down, parte a Programului Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de către Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite