Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Bărbat reținut de polițiști pentru că a omorât un câine

Publicat

pe

Un bărbat de 26 de ani din Sângeorge a fost reținut de polițiști, zilele trecute, fiind bănuit că a omorât un câine.

Poliţiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul polițiștilor orașului Deta, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Sângeorge, la locuința unui bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ucidere a animalelor cu intenție fără drept și deținerea și uzul fără drept a unei arme neletale supuse autorizării.

Acțiunea a avut loc după ce polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, cu privire la faptul că, un câine ar fi fost ucis de către, un bărbat în vârstă de 26 de ani.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, câinele care aparținea unui bărbat din comuna Birda, sat Sângeorge, a fost găsit decedat pe un teren împrejmuit între două imobile.

Cadavrul a fost ridicat de catre reprezentanții DSVSA Timiș, în vederea efectuării necropsiei, în urma căreia a rezultat că animalul a fost ucis prin împușcare cu o armă neletală supusă autorizării.

În urma efectuării percheziției, nu a fost găsită arma.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, cercetările fiind continuate de către Biroul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție fără drept și deținerea și uzul fără drept a unei arme neletale supuse autorizării.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Locale

GHINION. A abandonat deșeuri pe domeniul public și s-a răsturnat cu camionul. Amendă de 45.000 de lei

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă.

„În acest an, am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu și astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, dar să le și confiscăm mașina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deșeurilor în oraș. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunități”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Deținătorul vehiculului a fost identificat și amendat de Poliția Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deșeuri, în baza OUG nr. 92/2021. De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului, conform HCL 118/2024.

La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operațiunea a inclus și mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalității.

Primăria Timișoara și Poliția Locală continuă să sancționeze persoanele fizice și firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăți care nu sunt autorizate pentru transportul deșeurilor. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 38 de amenzi pentru abandonul/îngroparea de deșeuri și 24 de amenzi pentru transportul prin operatori neautorizați de deșeuri, în valoare totală de 1.662.500 lei.

 

Citeste mai mult

Locale

Colosseum Timișoara Ballroom anunță o seară spectaculoasă de Revelion 2025

Publicat

pe

Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024.

Invitații vor avea ocazia să se bucure de o seară magică, alături de cunoscuta interpretă Rodica Canțîr și energicul DJ Sorin.

Evenimentul va începe la ora 19:30, cu primirea invitaților, urmată de un aperitiv festiv la 21:00.

Concertul live cu Rodica Canțîr va începe la 21:30, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sorin de la 22:30 până la miezul nopții, când va avea loc un toast de Anul Nou, însoțit de un impresionant foc de artificii.

Meniul va include o varietate de delicii, de la platouri cu aperitive, sărmăluțe bănățene, până la friptură delicioasă și un tort festiv.

De asemenea, invitații se vor putea delecta cu băuturi nelimitate pe parcursul serii.

Locurile sunt limitate, iar organizatorii recomandă rezervările cât mai curând posibil. Pentru detalii și bilete, cei interesați pot suna la 0742.274.120.

Colosseum Timișoara Ballroom promite o seară plină de surprize, muzică bună și distracție garantată.

Nu ratați cel mai spectaculos eveniment al anului!

Pentru detalii și meniul complet accesați link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1106257258173940&id=100063690294292&rdid=SSjKO3nOTPAdqeRE

Citeste mai mult

Locale

Horia Brenciu va cânta la deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din Timișoara șe va deschide în 30 noiembrie și va fi organizat în trei piețe din centrul orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul va fi organizat în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

La evenimentul de deschidere a târgului, de la ora 18.00, va cânta Horia Brenciu &HB Orchestra dar și Sancro Machado.

Odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele festive.

Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că în fiecare seară, pe parcursul târgului, va avea loc un program artistic.

Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite