Ne găsiți și pe:

Internațional

Maia Sandu, la Timișoara. Președinta Republicii Moldova a primit Premiul „Timișoara pentru Valori Europene“

Publicat

pe

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit, sâmbătă, la Timișoara, Premiul Timișoara pentru Valori Europene în prezența unui public numeros de peste 500 de oameni, care a umplut până la refuz sala Cinema Timiș.

Au participat la ceremonie reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai corpului diplomatic, cultelor, mediului de afaceri și societății civile, precum și juriul premiului. Președinta Maia Sandu s-a aflat la Timișoara timp de două zile, la invitația primarului Dominic Fritz.

„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent! Ce vedem aici, la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova. «Azi în Timișoara, mâine-n toată țara» – se scanda acum 34 de ani pe aceste străzi. Nivelul de trai pe care îl văd în orașul dumneavoastră, libertatea de gândire și exprimare, valorile europene – să ajungă de neînvins și aici, și în Moldova”, a spus Președinta Maia Sandu în momentul primirii premiului.

Juriul a decis în unanimitate acordarea premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția inaugurală, Excelenței Sale, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru serviciile sale în apărarea libertății și a valorilor democratice în Europa și în semn de recunoaștere a modelului de leadership curajos și inspirat, în vremuri de criză.

„Juriul recunoaște eforturile uriașe pe care laureata noastră le-a făcut pentru a pune Moldova pe o traiectorie europeană, însă ea nu primește acest premiu doar pentru ce a făcut pentru țara ei. În egală măsură, juriul admiră felul în care Maia Sandu s-a impus ca o forță europeană sui generis, dând exemplu colegilor săi din vest și insuflând o energie proaspătă în proiectul european. La fel cum Moldova are nevoie de Uniunea Europeană, Europa are nevoie de Moldova”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în discursul de laudatio, în onoarea Președintei Maia Sandu.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de Primăria Municipiului Timișoara anul trecut și recompensează personalități de anvergură internațională care promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Premiul este dotat cu suma de 30.000 euro, acoperită din sponsorizări.

„Capacitatea Maiei Sandu de a transforma vulnerabilitatea în forță este o sursă de încurajare într-o regiune extrem de vulnerabilă. Umanitatea și bunul simț al Președintei Moldovei sunt dovada că un politician nu trebuie să fie nici vulgar, nici agresiv, nici tupeist ca să aibă succes. Umanitatea și bunul simț al Maiei Sandu ne dau speranța că vulgaritatea, agresivitatea, tupeul, toate acele ingrediente care poluează cultura politică în întreaga lume, pot fi combătute nu cu aceeași monedă, ci cu seninătatea hotărâtă a unui om corect”, a concluzionat primarul Dominic Fritz.

Juriul este format din personalități române de excepție: Adriana Babeți, eseist, critic literar, traducătoare și prozatoare, Anca Miruna Lăzărescu, regizoare și scenaristă de succes pentru Netflix și HBO, Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO, dirijorul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului Internațional George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și dirijor șef al WDR Sinfonieorchester din Koeln, Iulia Motoc – judecător la Curtea Penală Internațională de la Haga – și scriitorul Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai premiați și traduși autori români și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite