Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Trei spectacole în premieră, pe scena Teatrului Național din Timișoara, în luna aprilie

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara construiește împreună cu publicul și pentru public o cultură teatrală modernă, atentă, implicată, subliniind dimensiunea teatrului ca decodor al dinamicii societății.

Prin spectacolele sale, Teatrul Național pune sub lupă realitatea, optând să o reflecte pe multiplele ei planuri de exprimare. Ca atare, Teatrul Național din Timișoara girează trei dintre vocile stabile ale unei noi generații de regizori de teatru – Traian Șoimu, Florin Piersic jr și Radu Iacoban, artiști creativi care interoghează lumea în cheia căutării sinelui, a vieții, în cheia absurdului, dar și, în egală măsură, cu convingerea în capacitatea omului și a societății de a alege valorile umaniste, de a opta în favoarea binelui, cu credință în forța teatrului de a provoca schimbarea. Spectacolele la care cei trei lucrează în prezent la Teatrului Național construiesc, caleidoscopic, prin abordări dramatice total diferite, o imagine pertinentă a lumii în care trăim.

Arta comediei este una dintre cele mai captivante incursiuni într-un teritoriu în care teatrul și realitatea se substituie și se reflectă reciproc, o substanțială – și plină de umor – demonstrație că, într-un final, a trăi este o artă, iar teatrul îi este cel mai bun translator. În viziunea regizorală a lui Traian Șoimu, spectacolul reface textul lui Eduardo de Filippo, celebru dramaturg și actor italian care, cu instrumentele comediei, demonstrează felul în care arta și viața se întrepătrund și se confundă și dovedește că Teatrul este o conștiință activă, nu o modalitate de evadare din realitate. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, la Sala Mare a Teatrului Național și va reprezenta debutul cunoscutului actor Sorin Leoveanu ca membru al trupei Teatrului Național .

Pentru că avem cu toții nevoie să respirăm aer curat într-un orizont  al cinismului și al singurătății, tot la Sala Mare ne vom reîntâlni duminică, 14 aprilie și marți, 16 aprilie, cu Florin Piersic jr, care se întoarce la tripla ipostază de dramaturg, regizor și interpret în comedia Romanian Psycho. Îndrăgitul actor al Teatrului Național construiește, cu inteligența, cu umorul și cu verva care îi sunt proprii, ceea ce se numește științific „safe space”, spațiul de siguranță al cărui destinatar este un personaj necunoscut care poate lua chipul fiecărui spectator în parte.

Într-un joc de oglinzi care, pendulând între vizibil și invizibil, reflectă o dramă cu vagi accente de intrigă polițistă, Victimele datoriei de Eugène Ionesco, în regia lui Radu Iacoban, este un spectacol care își urmărește eroul – un om obișnuit, aparent fără identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului Național din Timișoara, Matei Chioariu – pe un drum simbolic, bizar, comic și tragic, pe care societatea îl obligă să îl parcurgă, în căutarea rădăcinilor răului, în ciuda (sau poate din cauza) placidității care îl supune regulilor, fără discernământ. Premiera va avea loc joi, 25 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare.

Vom reveni cu amănunte în curând.

Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete Mărășești, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11-19.

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al dramaturgiei românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, programată în perioada 2 decembrie și 19 – 21 decembrie 2025.

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar, organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Așadar, titlul ediției 2025 a FEST-FDR este DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII.

„Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului „o pastilă” de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII, programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu,  Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu. Totodată, în FEST-FDR  a fost invitată una dintrel mai recente premiere ale toamnei, OGLINDA SPARTĂ, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale”, precizează selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Titlurile reținute pentru această ediție a FEST-FDR sunt următoarele: REGINA NOPȚII, textul și regia artistică Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați), ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional „Replika” București), ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Ion Slavici” Arad) și, nu în ultimul rând, spectacolul OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria Oradea).

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, pe site-ul www.tntm.ro, precum și fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, între orele 11 și 19.

FEST-FDR 2025 –  Programul spectacolelor –

Marți, 2.12., ora 19:00, Sala Mare      

REGINA NOPȚII Text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul „Fani Tardini”, Galați

Vineri, 19.12, ora 19:00, Studio UȚU

ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika

Sâmbătă, 20.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CÂND ERAM MICĂ VOIAM SĂ FIU SFÂNTĂ de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache

Sâmbătă, 20.12, ora 19:00, Sala Mare

OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul Regina Maria, Oradea

Duminică, 21.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CĂPȘUNI DE ZĂPADĂ de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu

Duminică, 21.12, ora 19:00, Sala Mare

ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban , Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite