Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

RAZIE. Polițiștii locali au prins un tânăr care se droga în stația de tramvai din Piața Regina Maria

Publicat

pe

Un tână de 22 de ani este cercetat penal după ce a fost prins, în stația STPT din Piața Maria, de polițiștii locali în timp ce consuma substanțe interzise.

Conform unui comunicat de presă, tânărul, cu domiciliul în localitatea Beregsău Mare, consuma substanțe din categoria celor interzise, având asupra sa un plic cu resturi vegetale de culoare verde oliv.

În cazul acestuia au fost întocmite documentele în vederea transmiterea cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Transportului Urban au efectuat vineri după-amiază, până seara, o amplă acțiune pe mijloacele de transport în comun și pe malurile Canalului Bega, cu scopul identificării persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială, mai exact ascultă muzică la intensitate mare în mijloacele de transport, distrug mobilierul din acestea, au un comportament agresiv față de călători și angajații Societății de Transport Public, consumă băuturi alcoolice, dar și acela de a identifica persoane care au un comportament contrar prevederilor legale pe malurile Begăi, existând indicii că unele persoane consumă substanțe cu potențial psihoactiv și agresează cetățenii ieșiți la promenadă în aceasta zonă.

În timpul acțiunii, a fost depistată o persoană care transporta un bagaj voluminos, mai exact un sac cu peturi reciclabile, cu tramvaiul 2, în zona Libertății, un alt bărbat a fost surprins consumând alcool în tramvaiul 4, în zona Piața Maria, în ambele situații fiind luată măsura sancționării contravenționale.

Acțiunea desfășurată ieri a avut și un scop de informare și consiliere a cetățenilor cărora le-au fost înmânate pliante informative prin care li se explică cum anume trebuie să se ferească de hoții de buzunare și unde să apeleze în cazul în care se confruntă cu probleme de natură contravențională sau infracțională, ori doresc să sesizeze aspecte care intră în competența Poliției Locale.

Astfel de verificări vor avea loc și în perioada următoare.

Foto: Direcția Generală Poliția Locală

Locale

Târgul de Crăciun de la Timișoara, ediția 2025. Ștefan Bănică jr. cântă la deschidere

Publicat

pe

Târgul de Crăciun Timișoara 2025 se va organiza în perioada 30 noiembrie – 7 ianuarie, în Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii. Producători sau comercianți de produse nealimentare, cu specific de Crăciun, dar și produse alimentare preparate la fața locului.

Cozonac, kurtos, plăcinte, langoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food, brânzeturi și produse tradiționale din carne, ciocolată, bomboane, zacuscă, conserve de casă vor putea fi cumpărate de la comercianții care au obținut spații la târg.

Nu vor lipsi tonetele pline ale producătorilor de mâncare gătită cu specific tradițional. Sarmale, cârnați, fripturi, mici și ciolan sunt principalele atracții ale evenimentului din acest an, din Timișoara.

Ediția a XIII-a a Târgului de Crăciun de la Timișoara se deschide duminică, 30 noiembrie 2025, la ora 18:00, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Cu această ocazie, pe scena din Piața Victoriei va urca Ștefan Bănică Jr.

Târgul de Crăciun Timișoara 2025 va aduce pe scena specială concerte și momente artistice în fiecare seară, iar pe 6 decembrie, copiii îl așteaptă pe Moș Nicolae la patinoar, zonă unde va exista și o roată panoramică.

În centrul orașului, organizatorii vor scoate pe străduțe și un trenuleț.

Noutatea ediției din acest an este bradul-carusel amplasat în Piața Libertății.

Patinoarul din Piața Libertății va găzdui, în premieră, în acest an, un spectacol de dans pe gheață, care va depăna povestea lui Harry Potter, duminică, 7 decembrie, de la ora 18:00.

De-a lungul celor cinci săptămâni, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști locali, dar și invitați, precum Alexandra Ungureanu, Moonlight Breakfast, Narcisa Suciu, Marius Ciprian Pop sau trupa Zdob și Zdub, care va încinge atmosfera pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.

Citeste mai mult

Locale

Sistemul e-SIGUR, implementat la Timișoara pentru prevenirea accidentelor în oraș

Publicat

pe

Cu peste 17.000 de treceri pe roșu lunar și cu accidente relatate aproape zilnic în oraș, primarul Dominic Fritz solicită ca sistemul național e-SIGUR, care permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea șoferilor care pun în pericol vieți omenești, să fie activat cât mai curând.

Calmatoarele de viteză și trecerile de pietoni supraînălțate nu pot rezolva toate problemele de trafic, de aceea, primarul Dominic Fritz a cerut în mod repetat o legislație pentru radarele fixe locale, care îi descurajează pe șoferi să depășească viteza.

Legislația a venit cu întârziere și sistemul nu a fost activat, dar cadrul necesar există acum. Ca urmare, municipalitatea a inițiat demersurile pentru integrarea în platforma e-SIGUR coordonată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, spune primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiul Timișoara dispune și de 9 radare fixe, dintre care 2 au fost achiziționate recent și urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Aceste echipamente sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor efectivă este condiționată de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al municipalității, care include 383 de camere video, arată că, în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor drastice pentru șoferii care pun în pericol alți participanți la trafic, trecerea pe roșu tinde să devină un comportament frecvent, nu un accident întâmplător. În acest context, funcționarea radarelor fixe în cadrul sistemului național e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Municipiului Timișoara este deschisă colaborării cu MAI, astfel încât toți pașii necesari să fie parcurși cât mai repede, iar orașul să devină mai sigur pentru toată lumea.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de circulație în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 19 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, fie în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, fie în vederea realizării lucrărilor la rețelele de gaz și canalizare.

Astfel, în perioada 19 noiembrie 2025 – 22 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile George Enescu și Spiru Haret, în intervalul orar 08:30-12:30 și 14:00-17:00, în vederea desfășurării Campionatului Național de Fond Canotaj.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat etapizat, în perioada 20 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, pe stăzile Eroii de la Păuliș și Salcâmilor, la solicitarea Del Gaz, în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

De asemenea, la solicitarea Aquatim, în perioada 21 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Hebe, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a canalizării menajere.

În perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, zilnic, în intervalul 08:00–17:00, strada Miresei va avea traficul rutier restricționat, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarului și la accesele auto.

În plus, în perioada 24 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, va fi restricționată circulația rutieră pe strada Câmpului, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelelor de apă, canal, energie electrică și gaze naturale, pentru amenajarea unor spații publice.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite