Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Coridor de Agrement Urban, pe Malurile Begăi. Se vor amenaja spații pentru plimbare, sport și relaxare

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă lucrările de transformare a unui hectar de teren într-un spațiu generos cu zone de relaxare, cu mici păduri urbane, cu zonă sportivă și pentru evenimente.

Cu perspectivă spre Catedrala Mitropolitană, zona de relaxare va fi ideală pentru picnicuri, plimbări sau contemplare, iar zona de sport, cu terenuri de baschet și mese de ping-pong, înconjurată de gradene naturale, va aduna zeci de amatori de sport și susținători.

„Așa cum am promis atunci când am emis dispozițiile de demolare, redăm timișorenilor patrimoniul orașului care a fost prădat decenii de tot felul de șmecheri. Noua amenajare este doar prima etapă a Coridorului de Agrement Urban pe care îl amenajăm pe malul Begăi, în locul construcțiilor ilegale pe care le-am desființat. Va fi un loc pentru comunitate, unde timișorenii să pot plimba, pot face sport și se pot relaxa. Recuperarea terenurilor ocupate ilegal pe malul Begăi va continua, iar amenajarea actuală va fi extinsă”, a declarat primarul Dominic Fritz. 

După tasarea terenului, montarea unui sistem automat de irigații și reparații la sistemul de iluminat din zonă, urmează amenajări pe toată suprafața și specifice fiecărei zone. Spre exemplu, două mici păduri urbane, una de pini și cealaltă de carpeni, vor mărgini terenul de sport. Mici oaze de umbră pe timp de vară, acestea vor contribui și la reducerea poluării în zonă. Totodată, în apropierea podului Mitropolit Andrei Șaguna, unde s-a păstrat o bucată din terenul mlăștinos pe care a fost construită Timișoara, stufărișul va fi menținut și completat, iar zona va fi îngrădită pentru a fi pusă în valoare. În plan este inclusă și o zonă cu habitat natural, spațiu destinat biodiversității din mediul urban, amenajată cu 8 specii de arbori. Pe toată suprafața se vor planta peste 1.000 de plante perene și arbuști și peste 100 de arbori: arțari norvegieni, frasini de munte Raywood, pini silvestri, pini negri, carpeni albi, mesteceni albi, stejari roșii, paltini de câmp, ulmi, fagi, arbori de gumă cu frunze roșii. 

Terenul în valoare de aproape 5 milioane de euro, cu o suprafață de peste 12.000 mp, pe care au fost construite clădiri fără autorizații și fără contracte de concesiune – Terasa Boss și Gatsby Social Club – a fost eliberat în urma unei operațiuni de demolare a imobilelor. 

Foto: Primăria Timișoara

Locale

Elevii din ciclul primar care învață bine vor fi premiați de Primăria Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara premiază elevii din ciclul primar și profesorii care îi susțin încă de la primele clase, pentru rezultatele obținute la concursuri școlare naționale.

În total, 355 de elevi din 11 unități de învățământ din Timișoara, alături de 76 de profesori, vor fi premiați în cadrul programului de recompensare a performanței. Această inițiativă continuă și extinde demersurile demarate de municipalitate în 2024, odată cu organizarea primei ediții a Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar.

„Continuăm să investim în performanță încă de la primele clase. Vrem ca fiecare copil care muncește, care are rezultate foarte bune și fiecare dascăl care îl susține să știe că munca lor contează și este apreciată. Până acum am avut două ediții în care am premiat performanțele elevilor din Timișoara și vrem să facem din asta o tradiție a orașului, în care performanță este recunoscută și răsplătită”, a declarat primarul Dominic Fritz

Un nou proiect de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare pentru elevii timișoreni care au obținut premii (I, II, III) la concursurile școlare naționale (probe individuale) în anul școlar 2024–2025, precum și pentru cadrele didactice care i-au îndrumat, va fi supus aprobării Consiliului Local. Competițiile vizate sunt cele incluse în calendarul oficial al Ministerului Educației, precum „Comunicare.Ortografie.Ro” sau „Gazeta Matematică”.

Valoarea premiilor variază în funcție de rezultatul obținut:

600 lei pentru premiul I

400 lei pentru premiul II

300 lei pentru premiul III

Valoarea totală se ridică la peste 230.000 de lei, iar plata stimulentelor financiare se va realiza prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.

Reamintim, la Gala Performanței din noiembrie 2025, peste 338 de elevi de gimnaziu și liceu și 134 profesori au fost recompensați pentru excelența dovedită în anul școlar anterior.

Citeste mai mult

Locale

SOMAȚII și avertismente pentru necurățarea zăpezii și țurțurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Acumularea de cantități semnificative de zăpadă, gerul din ultimele zile și formarea de țurțuri care pot pune în pericol siguranța cetățenilor sunt în atenția polițiștilor locali.

Aceștia avertizează că, potrivit HCL 393/2023, articolul 82, litera r, persoanele fizice și juridice au obligația să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice. Totodată, potrivit HCL 117/2024 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Municipiului Timișoara, articolul 1, litera h, în caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau gheții, respectiv țurțurilor, de pe clădirile pe care le dețin sub orice formă legală, persoanele fizice și juridice au obligația să ia masuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare și asigurare corespunzătoare a perimetrului expus, dar și să presare materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.

Polițiștii locali au efectuat verificări în teren fiind aplicate până acum 48 de sancțiuni cu avertisment pentru necurățarea gheții și zăpezii și 70 somații pentru punerea în vedere a luării măsurilor de îndepărtare a zăpezii sau gheții de pe trotuare.

Poliția Locală Timișoara face apel către cetăţeni și reprezentanți ai societăților comerciale și instituțiilor să dea dovadă de simţ civic şi să respecte obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, principalul scop al acțiunilor fiind siguranța cetățenilor orașului.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite