Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Primăria Timișoara înăsprește regulile după care constructorii vor primi premise în oraș

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara impune constructorilor care execută lucrări tehnico-edilitare să refacă toată lățimea străzii, astfel încât, la închiderea șantierelor, de la un trotuar la altul sau pe o bandă, după caz, să nu mai existe zeci de petice. Regulile după care constructorii vor primi permise de intervenție în oraș se înăspresc, după problemele întâmpinate pe durata proiectelor de înlocuire a peste 60 de km de rețele.

Lucrările de refacere au fost, de multe ori, superficiale, cu deteriorarea zonei la scurt timp de la închiderea șantierului. Deși au fost amendați în mod repetat, constructorii s-au mobilizat abia după numeroase apeluri și discuții. Pentru a preîntâmpina astfel de situații odată cu noile proiecte de modernizare a rețelelor edilitare, normele sunt modificate. Astfel, pentru a aduce drumul la starea inițială constructorii care extind sau reabilitează rețele vor fi obligați să refacă întreaga bandă de circulație din bordură în marcaj.

„În ultimii 3 ani, câteva zeci de kilometri de drumuri, trotuare, spații verzi au fost afectate de schimbarea a 60 de km de rețele de termoficare și apă-canal. La finalizarea lucrărilor am avut situații – și nu puține – în care au rezultat trotuare și drumuri cu asfaltul lăsat, gropi, cârpeli. Am dat câteva zeci de amenzi. Sunt cazuri în care constructorii înțeleg și refac bine lucrarea, sunt cazuri în care refacerea e tot de mântuială. Așa că, acum am venit cu un regulament care să impună, încă din faza de proiectare și înainte de a sparge, măsuri clare care să fie planificate și bugetate de constructor. Sunt reguli prin care ne asigurăm că la finalul șantierului de schimbare a conductelor, timișorenii au întreaga zonă refăcută uniform și de calitate”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Potrivit noilor reguli, executanții sunt obligați să încheie contract cu un operator economic autorizat pentru colectarea, transportul şi depozitarea/incinerarea (dacă e cazul) deşeurilor rezultate din lucrare. Totodată, piatra cubică, pavelele sau orice alt material rezultat care poate fi valorificat, se vor preda Primăriei. Noile norme tehnice pentru intervențiile asupra drumurilor din oraș prevăd și sancțiuni și au fost aprobate astăzi în Consiliul Local cu 19 voturi pentru.

O altă schimbare pentru constructorii constă în obținerea prin Portalul Unic a Acordului administratorului drumului, Permisului de spargere și a Permisului de intervenţie.

Foto: Primăria Timișoara

Administrație

Consultare publică la Chișoda: Oportunitatea de a contribui la viitorul comunității tale

Publicat

pe

Locuitorii Chișodei, sunt invitați de primarul Dan Vîrtosu să participați la o sesiune de informare și consultare publică, care va avea loc pe 19 noiembrie, ora 18:00, în Parcul Central din localitate. Această întâlnire reprezintă un prilej unic de a discuta despre proiectele și inițiativele care vor modela viitorul comunității.

De ce este important să participi?

Consultările publice sunt esențiale pentru crearea unei comunități bine informate și implicate. Prin participarea activă la aceste evenimente, locuitorii pot

exprima opinii și sugestii despre proiectele aflate în dezbatere.

De asemenea, poți contribui la luarea deciziilor care vor avea un impact direct asupra calității vieții din Chișoda.

Cetățenii din Chişoda au ocazia să dea ajute autoritățile locale, oferind un feedback valoros și constructiv.

Primarul Dan Vîrtosu subliniază importanța implicării cetățenilor: „Prin implicarea și participarea voastră activă, putem asigura că fiecare voce este auzită și că deciziile luate reflectă dorințele și nevoile întregii comunități.”

Subiecte de interes în cadrul întâlnirii

În cadrul sesiunii, vor fi abordate teme importante precum:

  1. Modernizarea infrastructurii locale – planuri pentru drumuri, utilități și spații publice.
  2. Proiecte de mediu și dezvoltare durabilă – inițiative menite să protejeze natura și să crească atractivitatea zonei.
  3. Evenimente și activități comunitare – propuneri pentru promovarea unui stil de viață activ și conectat.

Cum poți contribui?

Indiferent de vârstă sau experiență, fiecare locuitor al Chișodei are dreptul să-și exprime opiniile. Participând la această consultare publică, vei putea:

Formula sugestii pentru îmbunătățirea proiectelor propuse, pune întrebări autorităților locale, deveni o voce activă în dezvoltarea comunității.

Unul dintre pilonii unei administrații de succes este transparența decizională, iar astfel de întâlniri oferă cadrul perfect pentru a asigura acest lucru. Consultarea publică nu este doar un proces formal, ci o dovadă a angajamentului autorităților locale de a colabora cu cetățenii în luarea deciziilor importante.

Participarea ta la această întâlnire poate face diferența. Proiectele de mâine se bazează pe ideile și sugestiile de azi. Nu rata șansa de a contribui activ la dezvoltarea comunității.

Citeste mai mult

Administrație

Dominic Fritz va fi investit, pentru a doua oară, în funcția de primar al Timișoarei

Publicat

pe

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, va fi investit în funcție și va depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat, marţi, 12 noiembrie, după care, conform legii, se va convoca şedinţa de Consiliu Local pentru alegerea unui viceprimar de la USR.

Cel de-al doilea post de viceprimar rămâne vacant până după alegerile din decembrie.

„În Timişoara, prefectul a convocat şedinţa de învestire a consiliului local pentru marţi, 12 noiembrie, la ora 17. Atunci voi depune jurământul în faţa comunităţii şi imediat după voi convoca şi eu o şedinţă extraordinară a CL, probabil pentru ziua de vineri săptămâna viitoare. Voi propune şi eu alegerea unui viceprimar. După discuţiile cu celelalte partide din CL am decis să supun la vot deocamdată un singur viceprimar. Cred că toată lumea vede că USR, partidul cel mai puternic, cu Alianţa Timişoara Unită în CL, va avea un viceprimar. Iar pentru că situaţia politică este mult în mişcare momentan, vom finaliza negocierile şi alegerea celui de-al doilea viceprimar după alegerile din decembrie”, a declarat vineri, Dominic Fritz.

Dominic Fritz a avut o primă discuţie cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş, pentru a forma o majoritate în Consiliul Local Timişoara, însă în urma discuţiei nu s-a ajuns la un consens.

Vineri, la Consiliul Judeţean Timiş, în prima şedinţă convocată din actualul mandat au fost aleşi cei doi vicepreşedinţi: Alexandru Iovescu (PSD) şi Alin Popoviciu (PNL).

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara scoate la licitație pentru închiriere șapte spații comerciale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță scoaterea la licitație pentru închirierea a șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric, pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă 5 ani.

Procedura va avea loc în data de 28 noiembrie 2024, ora 10:00, în sala de licitații a Primăriei Timișoara, C.D. Loga, nr. 1, iar documentele de licitație pot fi depuse până la finalul zilei precedente.

Invităm să participe orice agent economic (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în zona centrală. Licitația va fi cu strigare, iar câștigătorul este cel care anunță verbal oferta cu cel mai bun preț. Licitația se desfășoară transparent, iar anunțul și documentele de licitație pot fi consultate online.

Documentele aferente licitației se pot obține până la data de 17 noiembrie, doar fizic, de la biroul 230, etajul 3, după achitarea taxei de înscriere de 50 de lei. Programul de eliberare este:

–  Luni – joi, orele 9:00-10:00 și 13:00-16:00

–  Vineri, orele 9:00-10:00

Pentru programarea unei vizite la spațiile respective, sunați la 0256.969, tastele 1-8-2. Persoana de contact pentru detalii suplimentare este Daniela Bogyis. Dacă aveți nevoie de clarificări referitoare la desfășurarea licitației, le puteți solicita prin email la daniela.bogyis@primariatm.ro până la data de 18 noiembrie.

Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:

–   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună

–   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună

–   Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună

–   str. Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună

–   str. Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună

–   str. Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună

–   str. Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună

În aceste locații pot fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant.

Ofertele trebuie să includă o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie.

Valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de firma specializată APPRAISAL & VALUATION S.A., contractată de administrația locală.

În cazul în care licitația pentru un spațiu nu primește cel puțin două oferte calificate, Primăria Timișoara va relua procedura, conform legii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite