Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

AMENZI pentru operatorul de salubritate. Nu s-au respectat zilele de colectare a deșeurilor

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează un nou apel către RETIM și ADID, responsabile de colectarea deșeurilor, să ia măsuri eficiente astfel încât echipele să respecte programul de colectare și să ajungă cât mai rapid în toate zonele orașului. În paralel, municipalitatea monitorizează situația generată de conflictul de muncă de la RETIM și aplică amenzi prin intermediul Poliției Locale.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în zilele de 10, 11 și 12 mai, Poliția Locală a aplicat 55 de sancțiuni contravenționale către RETIM, în valoare totală de 137.000 lei, în baza HCL393/2023.

„Nu pot să accept ca timișorenii să fie victimele unui conflict de muncă la RETIM. Sunt de două săptămâni în contact permanent cu conducerea Retim și le-am cerut să găsească soluții urgente pentru a relua colectarea gunoiului conform graficelor asumate. Amintesc că nu Primăria, ci Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri are contractul cu RETIM. Chiar dacă pârghiile Municipiului sunt limitate, ne folosim de ele cu aceste amenzi istorice pentru nerespectarea graficelor de colectare. Monitorizăm situația pe teren cu echipele Poliției Locale și mulțumim cetățenilor care ne sesizează unde RETIM nu respectă contractul”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Poliția Locală a aplicat amenzile pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor, conform contractelor încheiate, pe străzile: Pop de Băsești, Vlădeasa, Piața Traian, Ion Mihalache, Grădinii, Norma, Cetății și Calea Aradului.

Cetățenii pot sesiza situațiile în care deșeurile nu au fost ridicate la dispeceratul Poliției Locale, la numărul 0256-246-112 și la Call Center-ul RETIM, la numărul 0374-885-692.

Administrație

Șapte spații comerciale în cartierele Cetate și Fabric, de închiriat. Regulamentul, la aprobat

Publicat

pe

Șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric urmează să fie scoase la licitație pentru închiriere de către Primăria Timișoara, pentru o perioadă de 5 ani.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Municipiului Timișoara și va fi supus votului Consiliului Local. Odată aprobat, data licitației va fi anunțată în timp util pentru a oferi ofertanților o perioadă de minim 20 de zile pentru depunere. Licitația cu strigare va fi deschisă, iar oferta câștigătoare va fi cea cu cel mai bun preț.

„Timișoara nu poate avea cartiere istorice vibrante fără antreprenori și firme care muncesc zilnic să ofere servicii sau produse de calitate. În acest moment avem mai multe spații pe care vrem să le valorificăm și căutăm operatori serioși, să vină, să liciteze și să dea acestor imobile un nou suflu. Ne vom asigura de o procedură transparentă și corectă”, anunță primarul Dominic Fritz.

Invităm să participe orice persoană juridică (persoane fizice autorizate, asociații familiale sau întreprinderi individuale) interesată să desfășoare activități comerciale în zona centrală.

Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:

  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   str. Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună
  •   Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună
  •  str. Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună
  •   str. Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună
  •   str. Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună
  •   str. Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună

În aceste locații vor putea fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant.

Ofertele trebuie să includă și o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie. Valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de o firmă specializată, contractată de administrația locală, APPRAISAL & VALUATION S.A.

În cazul în care licitația pentru un spațiu nu primește cel puțin două oferte calificate, Primăria Timișoara va relua procedura, conform legii.

Citeste mai mult

Administrație

Recensământul populației canine, la Timișoara. Primăria caută voluntari

Publicat

pe

Administrația locală caută voluntari pentru recensământul populației canine pe care Primăria Timișoara îl realizează împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT.

Prin acest demers se dorește prevenirea suprapopulării și abandonului câinilor, încurajând sterilizarea, microciparea și înscrierea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).

Dacă locuiți în zonele Blașcovici Ronaț, Lipovei, Soarelui, Girocului, Ghiroda Nouă, Ciarda Roșie sau Kuncz vă veți întâlni în curând cu voluntarii Primăria Timișoara, care vor aduna date despre câinii cu stăpân, inclusiv informații despre sterilizare și microcipare.

Programul de colectare a datelor:

  • Luni – Vineri: 17:00 – 20:00
  • Sâmbătă: 10:00 – 13:00 și 17:00 – 20:00

Persoanele care doresc să devină voluntari se pot înscrie acum, ac ceând acest link: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfuQVK45YR…/viewform…

Primăria Timișoara are un program de sterilizare gratuită a câinilor pentru proprietarii cu venituri sub salariul mediu brut. Pentru informații suplimentare vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa alexandra.pintea@primariatm.ro.

Citeste mai mult

Administrație

Construcțiile ilegale din Piața „Aurora“ din Timișoara, demolate

Publicat

pe

Zeci de construcții șubrede din piața Aurora, din Dâmbovița, care prezintă pericol pentru cumpărători și vânzători, sunt desființate, în baza dispoziției primarului Dominic Fritz.

Operațiunea de desființare de chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără niciun fel de autorizație pe domeniul public și privat al municipiului Timișoara a început astăzi.

„Au ridicat aproape o întreagă piață cu construcții ilegale. Multe sunt un pericol pentru cei care vând sau cumpăra. E rezultatul a foarte multor ani de nepăsare și complicitate a instituțiilor orașului.  Știu că uneori poate fi un proces dureros, dar eliberarea domeniului public de construcții neautorizate este necesară pentru un oraș civilizat care se respectă. Timișoara trebuie să devină din nou mai aerisită și nu apăsată de haosul din anii post-revoluționari”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Toate cheltuielile privind demolarea construcțiilor ilegale vor fi suportate de societatea comercială AURORA S.R.L., care are în concesiune terenul. Contractul de concesiune pentru o suprafață de 14.528 mp, pe strada Lacului nr. 21, a fost semnat în 1997 și este în vigoare atât timp cât există construcțiile autorizate aferente pieței, conform deciziei Consiliului Local de atunci.

De la momentul concesiunii, societatea AURORA a construit fără autorizație, treptat, zeci de spații cu destinație comercială și a executat ilegal lucrări de extindere și de împrejmuire.

Unele dintre aceste construcții ilegale, vechi de aproximativ 18 ani, sunt extrem de deteriorate și nu îndeplinesc condițiile necesare pentru comerț. În ceea ce privește spațiile pentru care există autorizație de construire, acestea vor putea fi folosite în continuare pentru activități de vânzare – cumpărare.

Foto: Primăria Timișoara

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite