Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Articol de opinie. Agresiunile împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?

Publicat

pe

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Acest fenomen social global are impact major asupra bunăstării și sănătății fizice și mintale a mamelor care ne-au dat naștere, ne-au îngrijit și ne-au crescut. Motiv pentru care multe instituții legislative internaționale au dezvoltat în ultimele decenii un cadru juridic menit să prevină și să combată agresiunile, să pedepsească agresorii și să ocrotească, să consilieze și să sprijine victimele.

Uniunea Europeană

La 1 octombrie 2023, Consiliul Europei a aderat în bloc la Convenția privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, formulată în 2011, la Istanbul, aceasta intrând automat în vigoare în toate țările ce fac parte din acest organism european. Prin acest instrument juridic, Consiliul a hotărât „să protejeze femeile împotriva tuturor formelor de violență și să prevină, să urmărească în justiție și să elimine violența împotriva femeilor și violența domestică”.

România

Începând cu anii 2000, în România au fost luate măsuri pentru abordarea pe plan juridic și social a acestui fenomen îngrijorător. Cu toate acestea, mulți experți susțin că multe cazuri de violență rămân încă nedeclarate.

  1. Poliția Română a intervenit la 108 831 de cazuri de violență domestică. Se pare că în ultimii cinci ani, numărul infracțiunilor de acest tip a crescut cu peste 19 mii de cazuri.

2024, ianuarie și februarie. Conform unui comunicat emis de Poliția Română la 24 martie 2024, în primele două luni din acest an polițiștii au fost nevoiți să intervină la 19 077 de cazuri de violență domestică. Majoritatea au fost îndreptate împotriva femeilor și minorilor.

Perspectiva Bibliei

La 29 aprilie 2024, pe jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, a fost publicat articolul „Siguranța femeilor – Perspectiva Bibliei”, ca resursă gratuită pentru femeile care au fost victime ale violenței și care au nevoie de vindecare și sprijin. În baza unor versete biblice emoționante, articolul prezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu despre femei și ceea ce va face în viitor pentru a opri agresiunile de orice fel asupra femeilor.

În România, acest articol va fi prezentat pe parcursul lunii mai, în format electronic sau tipărit, atât autorităților locale, secțiilor de poliție, unităților de învățământ, penitenciarelor, cabinetelor medicale individuale și altor entități, cât și trecătorilor care se vor opri la bine cunoscutele cărucioare cu literatură amplasate în zonele pietonale intens circulate.

„Biblia oferă multă speranță pentru victimele violenței”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Sperăm ca acest articol să le ajute pe femei să se simtă prețuite, apreciate și sprijinite.”

Pe site-ul jw.org pot fi găsite și alte articole care abordează acest subiect, cum ar fi:

Ajutor pentru victimele violenței domestice

Violența domestică — Cum i se poate pune capăt

Ce ar trebui să știu despre agresiunile sexuale? (Partea I): Măsuri de precauție

Ce ar trebui să știu despre agresiunile sexuale? (Partea a II-a): Vindecare

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Internațional

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit premiul „Timișoara pentru Valori Europene“

Publicat

pe

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit, joi, la Timișoara, Premiul „Timișoara pentru Valori Europene“, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene.

Președinta PE, Roberta Metsola: “Sunt puține orașe care reprezintă spiritul european așa cum o face Timișoara, un oraș al pionieratului, al curajului, al speranței. Orașul care a început Revoluția din 1989. Un oraș care știe prețul libertății și puterea noilor începuturi.

De aceea sunt profund onorată că orașul Timișoara a premiat Parlamentul European prin această recunoaștere a valorilor europene.

Vreau să mulțumesc locuitorilor Timișoarei, și în special primarului Dominic Fritz. Mulțumesc pentru leadership-ul dumneavoastră, pentru viziune și atașament față de Europa. Mulțumesc pentru Europa de aici”.

Primarul Dominic Fritz: „Ce moment mai bun pentru a celebra valorile europene decât astăzi, la doar câteva zile după ce cetățenii români au făcut o alegere clară și răsunătoare pentru parcursul nostru european. La alegerile de duminica trecută, mesajul nostru a fost fără echivoc: de la cetățenii orașului nostru la vocile din diaspora, Europa nu este doar o alegere politică sau economică. Este identitatea noastră. Este datoria noastră.

Roberta Metsola a fost mult timp un prieten al democrației românești. A fost alături de noi în timpul protestelor din 2017-2019, când românii au ieșit în stradă pentru a apăra statul de drept. Ea a vorbit când alții au tăcut. Într-un moment în care speranța părea fragilă, ea ne-a reamintit că Europa se uită la noi.

Și într-unul dintre cele mai frustrante și nedrepte momente pentru țara noastră, ea a spus clar și public: «Spațiul Schengen nu este complet fără România». Un adevăr simplu, rostit cu curaj”.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Internațional

Leon al XIV-lea este noul Papă

Publicat

pe

Conclavul l-a ales pe cel de-al 267-lea episcop al Romei, cardinalul Robert Francis Prevost.
Anunțul a fost dat mulțimii de cardinalul protodiacon Dominique Mamberti: „Eminența Sa Reverendisim Domn, Domnul Robert Francis, cardinal al Sfintei Biserici Romane, Prevost, care și-a ales numele pontifical Leon al XIV-lea“.
Primul Papă augustinian, el este al doilea Suveran Pontif american, după papa Francisc, dar, spre deosebire de Bergoglio, americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, s-a născut în nordul continentului și a păstorit în sudul acestuia, înainte de a fi chemat de predecesorul său să conducă Departamentul pentru Episcopi și Comisia Pontificală pentru America Latină.

„Dragi surori și frați. Acesta este primul salut al lui Hristos înviat, păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Îmi doresc, de asemenea, ca acest salut de pace să intre în inimile voastre și să ajungă la familiile voastre, la toți oamenii de pretutindeni, la toate națiunile și la tot pământul. Pacea fie cu voi.

O pace dezarmantă, smerită și perseverentă vine de la Dumnezeu. Dumnezeu care ne iubește pe toți necondiționat. Încă auzim în urechi acea voce slabă, dar mereu curajoasă, a Papei Francisc binecuvântând la Roma. În aceeași binecuvântare, Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu vă iubește pe toți și răul nu va birui. Mulțumesc, Papa Francisc. (…)

Împreună, trebuie să ne străduim să fim o biserică misionară, o biserică ce construiește punți și dialog, mereu deschisă să-i primească pe toți, pe toți cei care au nevoie de caritatea noastră și de prezența noastră’, a spus Papa în primul său discurs.

Papa Leon al XIV-lea a mai cerut Bisericii Catolice să fie „o biserică sinodală, o Biserică ce umblă, o biserică ce caută mereu pacea. Încercați să fiți mereu aproape, mai ales de cei care suferă atât de mult“.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite