Ne găsiți și pe:

Fotbal

Amendă de 2.000 de lei pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap

Publicat

pe

Un timișorean de 53 de ani care a parcat, într-una din serile trecute, autovehiculul pe care îl conducea, cu numere de Germania, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități din fața magazinului Profi din Calea Șagului, a fost amendat de polițiștii locali.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză nu avea nicio problemă medicală pentru care să i se fi eliberat legitimația necesară staționării într-un astfel de loc rezervat, motiv pentru care a fost sancționat cu 2.000 de lei.  Potrivit Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, se sancționează „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.

Polițiștii locali continuă să acționeze pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care staționează pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități din oraș, fiind aplicate zeci de sancțiuni pe această linie în ultimele luni.

Foto: Poliția locală Timișoara

Fotbal

Spania – campioana mondială la fotbal

Publicat

pe

Naționala Spaniei, campioana europeană en-titre, a câştigat, duminică, la New Jersey, pentru a doua oară în istorie titlul mondial, după ce în finală a învins naționala Argentinei.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Ferran Torres, în minutul 106.A

SPANIA: Unai Simon – Pedro Porro, Cubarsi, Laporte (Eric Garcia 99), Cucurella – Rodri (Zubimendi 99), Fabian Ruiz (Pedri 62) – Yamal, Dani Olmo (Merino 75), Alex Baena (Nico Williams 75) – Oyarzabal (Ferran Torres 62). SELECŢIONER: Luis de la Fuente

ARGENTINA: Emiliano Martinez – Montiel (Molina 58), Romero (Medina 70), Lisandro Martinez (Otamendi 44), Tagliafico – De Paul (G. Simeone 70), Enzo Fernandez, Mac Allister, Nico Gonzalez (L. Paredes 46) – Messi, Julian Alvarez (Senesi 102). SELECŢIONER: Lionel Scaloni

Cartonaşe galbene: Lisandro Martinez 41, Enzo Fernandez 83, Mac Allister 111

Cartonaş roşu: Enzo Fernandez (Argentina) min. 90+3

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)

Citeste mai mult

Fotbal

Anglia – locul a treilea la Cupa Mondială 2026

Publicat

pe

Anglia a învins Franța în finala mică a Cupei Mondiale 2026 cu scorul de 6 – 4, adjudecându-și astfel locul al treilea în acest campionat.

Pentru francezi au marcat Kylian Mbappe (minutele 48 și 66), Bradley Barcola (54) și Ousmane Dembele (90+6), în timp ce pentru englezi au punctat Declan Rice (3), Ezri Konsa (18), Bukayo Saka (37, 45+1 și 87) și Jude Bellingham (90+8).

În urma acestui meci fabulos, Anglia și-a adjudecat locul al 3-lea la Cupa Mondială 2026 și a câștigat medalia de bronz.

Citeste mai mult

Fotbal

Argentina vs. Spania, în finala Cupei Mondiale 2026

Publicat

pe

Campioana mondială en-titre Argentina s-a calificat, miercuri seară, la Atlanta, în finala Cupei Mondiale, după ce a învins în semifinale Anglia, cu scorul de  2-1.

În finala programată duminică, 17 iulie 2026, de la ora 22.00 (ora României), argentinienii vor înfrunta Spania.

Spania este deţinătoarea titlului de campioană europeană şi Argentina este câştigătoarea Copa America.

Spania a câştigat Euro 2024 învingând Anglia (2-1), după ce a eliminat Franţa în semifinale (2-1), în timp ce Argentina a învins Columbia (1-0, după prelungiri) la finalul unei finale speciale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite