Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Călătorii muzicale. Lansarea Stagiunii 2024-2025, la Filarmonica „Banatul“ din Timișoara

Publicat

pe

Cu titlul „Călătorii muzicale”, Filarmonica Banatul Timișoara anunță lansarea Stagiunii 2024/2025. Vineri, 4 octombrie, de la ora 19:00, Sala Capitol se va umple de ecouri sublime și pasionante, în cadrul unui eveniment de excepție ce marchează deschiderea Stagiunii 2024 – 2025.

Concertul vocal-simfonic inaugural, sub conducerea dirijorală a maestrului Sascha Goetzel (Dirijor în Rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în Stagiunea 2024/2025), promite o seară memorabilă, plină de emoție și măreție.

Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul se reunesc pe aceeași scenă pentru a oferi publicului o experiență sonoră inegalabilă. În centrul atenției se află un trio de soliști de renume internațional: virtuozul violonist Florin Iliescu, talentatul violoncelist Bryan Cheng și remarcabilul pianist Simon Trpčeski, fiecare dintre ei aducându-și aportul unic în interpretarea capodoperelor muzicale.

Programul serii debutează cu Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră în do major, op. 56 de Ludwig van Beethoven, o lucrare care îmbină virtuozitatea cu emoția, aducând în prim-plan dialogul și armonia dintre cele trei instrumente. Această capodoperă va fi urmată de fascinantele Suite nr. 1 și 2 „Daphnis și Chloé” de Maurice Ravel, lucrare ce evocă pasiunea și romantismul celebrei povești.

Corul, pregătit de maestrul Iosof Todea, va completa această tablou artistic, aducând un plus de profunzime și expresivitate.

Noua stagiune continua joi, 10 octombrie 2024, când sunteți invitați să pătrundeți în fascinanta lume sonoră a muzicii de înaltă clasă, la Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu”. În cadrul recitalului „Corespondențe expresive”, trei artiști talentați vă vor purta într-o călătorie muzicală fascinantă.

Virtuozul violonist și violist Florin Paul, maestrul oboist Dorin Gliga, și talentata pianistă Dana Paul-Giovaninetti vor da viață unor compoziții celebre și evocatoare. Programul recitalului va include lucrări ale unor titani ai muzicii clasice, de la Händel la Bach, de la geniul ritmat al lui Prokofiev la stilul vibrant și expresiv al lui Vivaldi. Veți asculta, de asemenea, lucrări contemporane semnate de D. Șostakovici, E. Ysaye, Viorel Munteanu și C. Bobescu, toate reunite în acest tablou sonor complex și emoționant.

Vineri, 11 octombrie 2024, de la ora 10:00, la Sala Capitol, repetiția concertului ce va avea loc în seara aceleiași zile, de la ora 19:00, se transformă într-un concert educativ dedicat tinerilor de 12 – 18 ani. Aceștia vor avea ocazia să vadă cum se pregătesc artiștii orchestrei, dar și solistul Teo Gheorghiu – pianist de talie internațională. Cu un stil interpretativ captivant și o virtuozitate remarcabilă, Teo va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37 de L. van Beethoven și îi va introduce pe tineri în culisele unui concert simfonic.

De asemenea, maestrul Radu Popa le va explica tinerilor spectatori care este cheia unui concert de succes.

Vineri, 11 octombrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să pătrundeți în universul sonor al muzicii lui Beethoven. În interpretarea Orchestrei Simfonice „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta maestrului Radu Popa, veți asculta un concert ce promite să vă transpună într-o lume plină de emoții.

Alături de artiștii orchestrei, pe scenă se va afla un solist de talie internațională, pianistul Teo Gheorghiu. Cu un stil interpretativ captivant și o virtuozitate remarcabilă, Teo va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37.

Programul continuă cu Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68, cunoscută sub numele de „Pastorala”, este una dintre cele mai iubite lucrări ale lui Ludwig van Beethoven și evocă frumusețea naturii și a vieții rurale. Structurată în cinci mișcări, această simfonie transmite o gamă variată de emoții, de la bucuria resimțită într-un peisaj idilic la momentele de liniște și contemplare.

Muzică din desene animate

Dragi copii, părinți și bunici, pregătiți-vă pentru o dimineață plină de magie și distracție! În 12 octombrie 2024, la ora 11:00, Sala Capitol va fi transformată într-o lume colorată și veselă a muzicii din desene animate. Ana David cu vioara ei melodioasă, Darius Tereu cu sunetul expresiv al violoncelului, Bogdan Preda cu flautul său fermecat și Andreea Olariu la pian vor aduce la viață cele mai iubite melodii din desenele animate.

Cu aranjamente magice realizate de Cristian Spătaru, fiecare notă va răsuna ca o poveste. Iar prezentatorul nostru, Ionuț Marian Pîrvulescu, va fi ghidul vostru în această aventură muzicală, plină de surprize și momente de neuitat. Nu ratați ocazia de a vă transforma sâmbăta într-o adevărată sărbătoare a sunetelor și a imaginației!

***

Un concert simfonic deosebit, în care sunetul și emoția se contopesc pentru a oferi o seară memorabilă va avea loc la Sala Capitol, vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00. Sub bagheta talentatului dirijor Róbert Farkas, orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul vă invită să audiați un program captivant, plin de profunzime și frumusețe.

Concertul va fi deschis de Uvertura Festivalului Academic, op. 80 de Johannes Brahms, o lucrare plină de energie și optimism. Apoi, avem plăcerea de a o avea ca solistă pe remarcabila Júlia Pusker, care va interpreta cu măiestrie Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 de Béla Bartók. Această lucrare, caracterizată prin ritmuri vii și teme folclorice, va crea o atmosferă electrizantă, în care vioara va dialoga intens cu orchestra, explorând nuanțe variate, de la delicatețe la forță impresionantă.

În încheiere, ne lăsăm purtați de grandioasa Simfonie nr. 4 în mi minor, op. 98 a lui Brahms, o capodoperă ce îmbină rafinamentul, profunzimea emoțională și măreția orchestrală, specifice stilului brahmsian.

Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19, Sala Capitol va fi gazda unui concert vocal-simfonic de excepție, unde muzica de cameră se va împleti armonios cu cele mai grandioase forme orchestrale. Sub bagheta dirijorului britanic Thomas Adès, renumit pentru abordările sale inovatoare și stilul eclectic, orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” vor aduce pe scenă lucrări de o profunzime emoțională rar întâlnită.  Thomas Adès, cunoscut pentru creativitatea sa unică, va conduce concertul printr-o selecție variată, incluzând compoziții de Kurtág și Boulez, alături de lucrarea sa, „Dawn, Chacony at Any Distance”.

Baritonul Nicolas Isherwood, un artist distins, cu o carieră internațională strălucitoare, va interpreta fragmente pline de forță și eleganță, aducând la viață nuanțele profunde ale texturilor muzicale. Isherwood este apreciat nu doar pentru vocea sa caldă, ci și pentru abilitatea de a transmite emoția prin intermediul muzicii. Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara se va alătura acestei serii de interpretări, aducând un suflu tineresc și vibrant.

Sub îndrumarea dirijorilor Iosif Todea și Maria Gyuris, corul va adăuga o dimensiune plină de vitalitate concertului.  Concertul va culmina cu oratoriul „De profundis” semnat de maestrul Remus Georgescu, o adevărată evocare a sentimentelor.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casieri și pe myticket.ro: https://shorturl.at/jLIuG

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Cultură

„Festivalul Inimilor“, ediția XXXIV, la Timișoara. Aflați programul complet

Publicat

pe

35 de ansambluri, din 14 țări, de pe 4 continente, participă, în acest an, la sărbătoarea coregrafiei folclorice mondiale de la Timișoara.

Pentru câteva zile, Timișoara devine gazdă a patrimoniului cultural universal, reafirmându-și identitatea de capitală a culturii și construind punți între trecut și prezent, între comunități, generații și continente.

Eveniment cu o semnificație aparte, Festivalul Inimilor este primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989 și cel mai important festival de coregrafie folclorică din Europa. Născut din dorința de a promova pacea, prietenia între culturi și redescoperirea valorilor culturale autentice, festivalul a devenit, în timp, un simbol al libertății de expresie și al reconectării României la scena internațională a culturii tradiționale.

De-a lungul celor peste trei decenii de existență, Festivalul Inimilor a crescut constant în amploare, prestigiu și relevanță, devenind cel mai important proiect din calendarul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale de către publicul timișorean.

Ce aduce anul acesta, Festivalul Inimilor?

Spectacole în Parcul Rozelor, performance-uri în alte puncte ale orașului – Piața Unirii, cartiere, Bastionul Theresia – o expoziție senzorială de costume populare, destinată persoanelor nevăzătoare fac din Festivalul Inimilor un eveniment extrem de apreciat și așteptat, care îmbrățișează întreaga Timișoară.

PROGRAM

18:30, Catedrală – Parada costumelor

MIERCURI, 2 IULIE 2025, PARCUL ROZELOR

20:30, Deschiderea Festivalului. Spectacol de gală

Participă:
Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Grupul „Beinjing Academy”, China

Ansamblul „Timișul” Tineret, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Craiova

JOI, 3 IULIE, ORA 19:00, PARCUL ROZELOR

Participă:
Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, Caransebeș

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Cununa Timișului”, Ghiroda

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul Folcloric „Crișana”, Oradea

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Ansamblul Profesionist „Banatul”, Timișoara

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Baia Mare

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul Folcloric „Izvorașul”, Drobeta Turnu-Severin

VINERI, 4 IULIE , ORA 19:00 , PARCUL ROZELOR

Participă:
Ansamblul Folcloric „Lugojana”, Lugoj

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Ansamblul „Doina Timișului”, Casa Studenților Timișoara

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Timișul”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, Iași

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

SÂMBĂTĂ,  5 IULIE , ORA 19:00 , PARCUL ROZELOR

Participă:
Ansamblul „Dor călător” Graz

Ansamblul „Eszterlanc”

Societatea Academică de promovarea muzicii „Gusle”, Kikinda

Ansamblul Academic „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

DUMINICĂ, 6 IULIE , ORA 19:00, PARCUL ROZELOR

Spectacol de închidere

Participă:
Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu”

Ansamblul „Pusta Banatului”

Ansamblul sârbesc „Sveti Sava”, Sânicolau Mare

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Grupul „Alma Guarani”, Paraguay

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Ansamblul „ORO Niš”, Serbia

Ce se mai întâmplă la festivalul inimilor?

2-6 IULIE 2025, ORA 21:00, PIAȚA UNIRII

MIERCURI, 2 IULIE 2025, ORA 21:00

Din Bihor, în America Latină

Invitați: Ansamblul „Crișana” și Fabricio Alma Delgado (percuție)

JOI, 3 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Paraguay, Georgia, Slovacia

VINERI, 4 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Tailanda, Polonia, Argentina

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Serbia, Spania, Macedonia

DUMINICĂ, 6 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Bulgaria, Slovenia, Grecia

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2025 , ORA 17:00 , ATRIUM, IULIUS MALL

Performance coregrafic Georgia și Slovenia

DUMINICĂ , 6 IULIE 2025 , ORA 12:00 , FLASHMOB

Biserica Ucraineană – Paraguay, Georgia, Slovacia

Biserica Calea Aradului – Serbia, Spania, Macedonia

Biserica Dacia – Tailanda, Polonia, Argentina

5-6 IULIE 2025, 19:00 – 21:00, PARCUL ROZELOR

Expoziție de costume din patrimoniul ansamblurilor participante

Acțiune accesibilizată persoanelor nevăzătoare

INTRAREA ESTE LIBERĂ

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise“, ediția a IV-a, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara.

Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu publicul iubitor de folclor autentic, un omagiu postum artistului care va rămâne, mereu, un simbol al Banatului tradițional.

Festivalul aduce un omagiu personalității și operei legendarului solist de folclor Petrică Moise. Bănățean mândru de originile sale, Petrică Moise a colaborat, de-a lungul impresionantei sale cariere artistice, cu cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țară. A avut turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia, purtând mereu în suflet dragostea pentru cântecul bănățean. Și-a exprimat forța creatoare în albume pline de farmec și inspirație cum ar fi „Câte-n lume vin și trec”, „Acuș’ am 50 de toamne”, „Din Lada cu Zăstre” sau „Cântări Noi, Cântări Bătrâne.”

A primit aplauze la scenă deschisă cu interpretări și creații originale devenite adevărate șlagăre populare,  cum sunt  „Țara mea-i Banatu’ meu”, „Două vieți dac’aș avea,” „Două mândre din Chișoda” sau „Lumea asta-i cum o vezi.”

Personalitatea sa fascina  publicul și stârnea de fiecare dată ropote de aplauze și lacrimi, „Țara mea-i, Banatu’ meu” devenind un adevărat imn al Banatului.

Invitați în recital sunt Petrică Miulescu Irimică, Adrian Stanca, Alexandru Pugna, Georgiana și Dan Necșa, Maria Butilă, Pera Todorovici și Tamburași, David Crișan și Daniel Babescu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia poartă semnătura cuplului Floarea și Grigore Munteanu.

Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian.

Invitațiile sunt disponibile pe platforma: https://www.eventim.ro/ro/bilete/festivalul-national-de-folclor-timisoara-convention-center-hotel-642331/event.html, începând cu 16 iunie, ora 11:00.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este instituție publică de cultură,  din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de managerul Liliana Laichici.

Citeste mai mult

Cultură

Se redeschide Grădina de Vară a Sălii Capitol cu concertul Classic meets The Mono Jacks

Publicat

pe

Un concert ce îi are ca invitați pe membrii îndrăgitei trupe The Mono Jacks va avea  loc într-un spațiu prietenos, Grădina Fila.

Locul va fi redeschis din 27 iunie 2025.

Accesul în Grădina Fila va avea loc de la ora 20:00, iar concertul va începe la ora 21:00.

Concertul rock simfonic dirijat de Remus Grama este primul dintre cele trei pe care Filarmonica Banatul Timișoara le organizează în această vară, în Grădina Fila, sub titlul „CLASSIC meets”. Proiectul își propune să aducă alături de Orchestra simfonică „Remus Georgescu” artiști reprezentativi ai altor genuri muzicale, demonstrând astfel că muzica clasică poate fi și cool, versatilitatea ei fiind demonstrată prin intermediul colaborărilor din trecut cu Sub Carpați și Implant pentru Refuz, de exemplu, evenimente ce au reunit diferite segmente de public.

Biletele pentru concertul CLASSIC meets The Mono Jacks se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/Tiyrw

Grădina Fila are și două pagini de socializare, pe Facebook și Instagram, unde cei interesați pot afla detalii despre evenimentele organizate în aer liber.

The Mono Jacks

De la cluburi sold out în timp record la concerte în unele dintre cele mai mari săli din țară și turnee alături de o întreagă orchestră, THE MONO JACKS reprezintă o poveste autentică despre muzică, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care îi definesc. Un nume de referință pentru scena rock alternativ din România, trupa fondată de Doru Trăscău (ex-AB4) în 2008 a intrat și a rămas în conștiința fanilor livrând povești cântate cu o pasiune inconfundabilă, atât în studio, cât și în show-uri live electrizante.

Organizator: Filarmonica 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite