Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ATENȚIE! Au abandonat deșeuri pe domeniul public ai au fost amendați cu 45.000 lei

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat în aceste zile verificări pe un teren viran situat la intersecția străzilor Napoli cu Torino, unde s-a semnalat de către un cetățean că există o cantitate mare de deșeuri.

La fața locului au fost găsiți abandonați patru baloți cu deșeuri reciclabile.

Din datele obținute prin metode specifice a fost identificat un bărbat din Timișoara, care a abandonat deșeurile, aceasta fiind sancționat contravențional cu amendă de 45.000 lei conform OUG 92/2021.

Deșeurile au fost ridicate ulterior de la fața locului și depozitate în curtea unei societăți comerciale care se ocupă cu activități de reciclare din comuna Șag.

Tot cu 45.000 de lei a fost sancționat un alt timișorean care a fost identificat după ce a abandonat mai multe deșeuri pe strada Crizantemelor, dispunându-se totodată măsura predării resturilor în termen de cinci zile către un operator autorizat.

Polițiștii locali recomandă respectarea legislației privind abandonul de deșeuri și atrag atenția că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt foarte mari, fiind cuprinse sunt între 30.000 de lei și 45.000 de lei.

Locale

Cladirile istorice din Timișoara vor fi semnalizate cu plăcuțe de informare

Publicat

pe

Clădiri simbol, precum cea în stil neogotic englez/victorian a Colegiului Pedagogic Carmen Sylva sau Palatul Lloyd, se numără printre primele clădiri istorice semnalizate de către Primăria Timișoara și Direcția Județeană de Cultură Timiș. Inițiativa este menită să protejeze clădirile monument istoric și să promoveze statutul special al clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală din Timișoara. Din cele 62 de plăcuțe prevăzute pentru o primă etapă, jumătate vor fi montate până la finalul lunii februarie 2025.

„E un gest de respect pentru extraordinara moștenire istorică și arhitecturală a Timișoarei. Povestea fiecărei clădiri pe care amplasăm această plăcuță multilingva are șansa să fie descoperită atât de timișoreni, cât și de turiști și să ne facă să ne apreciem mai mult orașul”, spune primarul Dominic Fritz.

Plăcuțele oferă informații privind statutul de monument istoric în limbile română, engleză, germană și maghiară. În plus, datele privind clădirile din zona construită protejată vor fi incluse în Sistem Informatic Geografic (GIS) al municipiului Timișoara. Obligațiile de a permite amplasarea suportului și de întreținere a însemnului monument istoric revin proprietarului imobilului.

Astăzi, însemnele de semnalizare au fost montate pe următoarele clădiri: Colegiul Național „C.D. Loga”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, ambele de pe bulevardul C.D. Loga, Claustrul Mănăstirii Franciscanilor, de pe strada Emanoil Ungureanu, Palatul Lloyd din Piața Victoriei și Școala de Fete de pe strada Carol Telbisz.

Printre clădirile monument ale Timișoarei incluse în proiectul municipalității și DJCT se numără Domul din Piața Unirii, Casa cu Flori, Casa Kunz, Banca Szana, Casa Schmidt, Academia Română, Palatul Societății Szechenyi, Cazarma Statului Major, Casa Schölhorn, Casa Johann Szervinatz și Hanul trompetistul.

Pe lista monumentelor istorice figurează 97 de obiective, dintre care 71 sunt monumente individuale, 22 ansambluri și 4 situri.

Citeste mai mult

Locale

Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, la Peciu Nou

Publicat

pe

Începând de miercuri, 15 ianuarie 2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Peciu Nou își va începe efectiv activitatea.

Astfel, cetățenii care au domiciliul pe raza de competență a comunei Peciu Nou (Peciu Nou, Diniaș și Sânmartinu Sârbesc) se vor adresa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Peciu Nou începând cu data mai sus menționată.

Serviciul Evidența Persoanei Timișoara deservește în continuare următoarele comune arondate:

1. Com. Becicherecu Mic

2. Com. Bogda

3. Com. Bucovăț

4. Com. Cenei

5. Com. Fibiș

6. Com. Ghiroda

7. Com. Giarmata

8. Com. Giulvăz

9. Com. Mașloc

10. Com. Orțișoara

11. Com. Parța

12. Com. Pișchia

13. Com. Remetea Mare

14. Com. Sânandrei

15. Com. Sânmihaiu Român

16. Com. Șag

Citeste mai mult

Locale

Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara. Cum puteți să vă exprimați părerea

Publicat

pe

„Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara este încă disponibil pentru completare on-line. Sondajul sociologic reflectă calitatea vieții în Timișoara și acoperă toate ariile vieții în oraș iar completarea lui nu durează mai mult de 10 minute.

Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și măsoară gradul de mulțumire față de întreținerea clădirilor istorice, a pistelor de biciclete, starea drumurilor, a iluminatului public sau transportului în comun.

Cel mai recent raport, referitor la datele Barometrului Calității Vieții în Timișoara 2023, a arătat că aproape 70% dintre timișoreni cred că Timișoara se îndreaptă într-o direcție bună, în creștere față de anul 2022 (65,7%) și cea mai ridicată din 2016, când a fost realizat primul raport. Barometrul Calității Vieții are ca scop furnizarea de date empirice relevante pentru administrația publică locală și toți ceilalți actori instituționali implicați în viața orașului privind situația și dinamica socială din comunitatea locală, în scopul orientării politicilor publice și proiectelor strategice locale, în context regional și național.

Barometrul este realizat conform normelor metodologice din domeniu și asigură anonimizarea datelor persoanelor care oferă răspunsuri. Instrumentul de cercetare utilizat în cadrul „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara” este dezvoltat de un grup de cercetători în sociologie, psihologie, științe economice, geografie socială și științe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Sondajul se poate completa până în data 20 ianuarie 2025, la adresa online: https://e-uvt.questionpro.com/a/TakeSurvey.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite