Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Sorin Grindeanu a inspectat lucrările de pe un drum județean

Publicat

pe

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, a verificat stadiul lucrărilor de pe şantierul Drumului Judeţean 591C Sânmihaiu Român – Săcălaz.

Potrivit constructorilor, lucrarea la acest drum, lung de 5,5 kilometri, va fi finalizată până în data de 30 septembrie. Apoi, preşedintele CJ Timiş a avut întâlniri cu primarii comunelor Sânmihaiu Român, Peciu Nou şi Şag, edilii semnalând câteva dintre problemele cu care se confruntă.

Gabriel Drăgan, primarul comunei Peciu Nou, a solicitat sprijin din partea Consiliului Judeţean Timiş pentru montarea de calmatoare pe drumul judeţean din intravilanul localităţii, precum şi finalizarea modernizării unui sector de drum din satul Sânmartinu Sârbesc.

În cadrul întâlnirii cu primarul comunei Şag, Flavius Roşu, şi Viorel Mărcuţi, primarul comunei Sânmihaiu Român, preşedintelui CJ Timiş i s-a solicitat sprijnul pentru susţinerea unui proiect care prevede preluarea de către Consiliul Judeţean a Drumului Comunal 202 Şag – Sânmihaiu Român, drum ce se doreşte a fi modernizat.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Din țară

Hristos A Înviat! Sfintele Paști – una dintre cele mai mari sărbători ale anului

Publicat

pe

Învierea Domnului sau Sărbătoarea de Paști este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului care constituie fundația de bază a credinței și a Bisericii creștine.

Fără Învierea lui Isus creștinismul nu s-ar fi răspândit și nu ar fi fost crezut, iar Biserica nu s-ar fi format, lumea rămânând păgână.

La câteva zile după intrarea triumfală în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat, chinuit și răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt. După trei zile, duminica dimineața, El a Înviat pentru mântuirea neamului omenesc.

Sărbătoarea de Paști simbolizează astfel bucurie, lumină și speranță. Credincioșii din întreaga lume primesc marea sărbătoare a Paștelui cu iubire, împlinire sufletească și veselie.

În cele trei zile ale Învierii ard în văzduh trei candele mari, ce nu le vede nimeni.

De asemenea, Sărbătoarea de Paști este și un prilej de reuniune cu membrii familei, când se lasă deoparte grijile și problemele de zi cu zi, iar gândurile se îndreaptă către fapte bune și recunoștință.

Tradiții și obiceiuri în dimineața zilei de Paști

Cele mai multe tradiții și obiceiuri ale zilei de Paști se referă în principal la cinstirea cum se cuvine a acestei sărbători, la bunul mers al vieții și al treburilor, la sănătatea familiei și la sporul casei.

În ziua de Paști, cum te scoli, să te uiți în cofa cu apă, că vezi bine peste an.

În mai toate zonele țării există obiceiul ca, în dimineața zilei de Paște, membrii familiei să se îmbrace în haine noi, curate și să meargă la biserică pentru a lua “paști”. Fiecare dintre aceștia trebuie să aibe ou roșu în buzunar. Astfel că, după ce vor ieși din biserică, vor ciocni tradiționalele ouă roșii în timp ce rostesc binecunoscuta formulă “Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu “Adevărat a Înviat”. Se mai spune, de asemenea, că din primul ou ciocnit este bine să guste toată familia pentru a fi împreună întotdeauna. Acest ou trebuie spart de capul familiei, care îl împarte în atâtea bucăți câți membri are familia.

La Paști cine merge la biserică să-și pună un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.

Un alt obicei al zilei de Paște, care se respectă cu precădere la sate, este acela de a pune brazde de iarbă verde la intrarea în casă, după întoarcerea de la biserică. Fiecare membru al familiei trebuie să calce pe iarba verde înainte de a intra în casă. Va fi astfel sănătos, voios și proaspăt ca verdeața ierbii.

Se punea iarbă verde în trei locuri: la scară, la ușa de la intrare, în fața odăii de dormit. Când se întorceau de la Înviere călcau pe iarba verde, să fie sănătoși.

În unele regiuni din România există obiceiul conform căruia în dimineața zilei de Paști, până la răsăritul soarelui, oamenii se duc la râu sau la o apă din apropiere și se scaldă. Se vor curăța astfel de boli, răutăți, aruncături și făcături, iar peste an vor fi scutiți de boli, se vor face iuți, sprinteni, sănătoși și harnici.

În alte zone din România, după ce se întorc de la Înviere, toți membrii familiei se spală într-un vas cu apă în care se află, pe lângă apă proaspătă și curată, unul sau mai multe ouă roșii și câțiva bănuți de argint. Oul se pune pentru a fi roșii și sănătoși ca oul, iar bănuții ca să le meargă bine peste an și să aibe bani de ajuns.

În ziua de Paști, dimineața, ne spălăm cu un ou roș și cu un franc în cană. Moneda închipuiește banii cu care Iuda L-a vândut pe Isus, iar oul cel roș sângele lui Hristos care s-a vărsat pe cruce.

De asemenea în anumite regiuni ale țării se respectă și tradiția conform căreia prima persoană care îți calcă pragul în ziua de Paște să fie un bărbat. În felul acesta vei avea spor și belșug în toate cele.

Superstiții despre vreme, noroc și sănătate în ziua de Paști

Superstițiile zilei de Paști sunt pe cât de multe, pe atât de diverse și de surprinzătoare. Acestea se referă în principal la vreme, sănătate, noroc, spor și belșug.

Se spune despre vremea din ziua de Paști că dacă va ploua, atunci până la Rusalii va fi tot ploios, iar de va bate grindina în ziua de Paști, atunci anul va fi mănos.

Dacă vrei să-ți afli norocul păstrează oul fiert, sfințit în ziua de Paști, până la Paștele următor. Atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc, de va fi plin, ești cu mare noroc.

În ceea ce privește somnul, se spune că cine doarme în ziua de Paști va fi tot anul somnoros. De asemenea, tot legat de somn, se mai spune că în ziua de Paște nu e bine să dormi deoarece îți fură dracul pasca.

Din vremuri de demult se mai crede că cine se naște în ziua de Paști va fi un om norocos pentru tot restul vieții.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite