Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Lucrări din portofoliul Galeriei Jecza au ajuns la MoMA, în New York

Publicat

pe

Trei lucrări ale unui artist român, reprezentat de Galeria Jecza, au ajuns în patrimoniul celui mai cunoscut muzeu de artă contemporană din lume. Curatorii MoMA (The Museum of Modern Art) din New York au achiziționat creațiile lui Iosif Király (n. 1957) și ale Aurorei Kiraly. Alte două opere de artă importante, o sculptură de Peter Jecza (1939-2009) și o grafică de Roman Cotoșman (1935-2006), au fost achiziționate și în alte colecții americane de prestigiu, extrem de importante la nivel mondial.

Cu aceste vânzări internaționale, Galeria Jecza își consolidează poziția de jucător important pe piața artei contemporane din România. Muzee și colecționari de prestigiu integrează în colecțiile lor opere ale artiștilor reprezentați de galeria timișoreană, validând, astfel, nu numai înaltul nivel artistic al operelor preluate, dar și prestanța galeriei în lume.

MoMA își îmbogățește colecția cu trei lucrări semnate de Iosif Király

Celebrul muzeu din centrul Manhattanului este considerat unul dintre cele mai influente muzee din lume dedicate artei moderne și contemporane. Acesta reunește în colecția sa peste 200.000 de opere de artă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent. Anual, ii trec pragul milioane de oameni, ceea ce îl face unul dintre cele mai accesate muzee din lume, nu doar din America.

Aici au ajuns trei colaje fotografice vintage realizate de Iosif Király în perioada 1986 – 1990. Lucrările au fost achiziționate pentru colecția MoMa în urma selecției curatoarei Roxana Marcoci, în cadrul Paris Photo Fair 2024, unde Galeria Jecza a fost prezentă, reafirmând cu această ocazie relevanța artistului în mișcarea fotografică conceptuală europeană a anilor ’80.

Roman Cotoșman devine parte a colecției Another Space, New York

Tot în New York a ajuns și o lucrare remarcabilă din anii ’60 ale artistului Roman Cotoșman, mai exact în colecția Another Space – Daniel și Estrellita B. Brodsky Family Foundation.

Este binecunoscut că familia Brodsky a făcut din centrul eforturilor sale filantropice un mod de viață care a inclus arta. Fundația celor doi soți s-a implicat în dotarea unor poziții curatoriale la unele dintre cele mai importante muzee de artă din lume, inclusiv Tate Modern din Londra, Muzeul de Artă Modernă (MoMa) din New York și Muzeul Metropolitan de Artă (Met Museum). Fundația care le poartă numele este considerată unul dintre cei mai importanți exponenți în lumea colecționarilor de artă.

Opera lui Roman Cotoșman a fost selectată chiar de Estrellita B. Brodsky în cadrul Untitled Art Fair Miami Beach 2024, consolidând astfel moștenirea artistică a artistului născut în Jombolia, județul Timiș, în sfera abstracției geometrice și întărind contribuția sa remarcabilă la mișcarea artei concrete.

Două sculpturi de Peter Jecza intră într-o prestigioasă colecție privată din Chicago

Nu în ultimul rând, două sculpturi realizate în timpul vieții de artistul timișorean Peter Jecza au devenit parte dintr-o importantă colecție privată din Chicago.

„Cu această ocazie, dorim să mulțumim în mod special lui Matthew Stephenson pentru dedicarea sa față de arta sculpturii și pentru angajamentul de a promova arta românească la nivel internațional”, transmit reprezentanții Galeriei Jecza.

**

Galeria Jecza este o galerie de artă contemporană cu sediul în Timișoara, dedicată artei contemporane din anii 1960 până în prezent. Ea a fost fondată inițial ca o afacere de familie, în 2011, de către Sorina Ianovici-Jecza și Andrei Jecza.

Încă de la început, galeria a manifestat o puternică înclinație spre scena artistică locală cu o importanță majoră în anii ’60 și ’70 (Grupul Sigma, printre altele).

Aceasta reprezintă atât artiști și colective artistice, cât și figuri istorice, dar și personalități tinere și proeminente în sfera artei. Prin juxtapuneri curatoriale ale artiștilor din generații diferite, galeria încurajează proiecte de cercetare aprofundată asupra diverselor practici artistice.

Începând cu 2018, Andrei Jecza a preluat conducerea și a rebranduit galeria, dezvoltând atât programul său, cât și lista de artiști reprezentați.

„Obiectivele noastre pentru viitorul apropiat vizează atât menținerea focusului asupra spațiului est-european, cât și extinderea galeriei pe plan național. În acest context, ne bucurăm să anunțăm că, începând din luna mai, Galeria Jecza își va deschide cel de-al doilea sediu în București, cu expoziția marelui pictor contemporan român Marius Bercea, prima expoziție personală a artistului în București în ultimii 20 de ani.

Marcăm astfel un nou capitol pentru galerie, aducând mai aproape de comunitatea din capitală atât artiștii din portofoliu, cât și proiectele noastre curatoriale”, transmite Andrei Jecza.

Cultură

Artiștii stradali din Timișoara se pot înscrie la audiții

Publicat

pe

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită artiștii stradali la prima sesiune de audiții din 2026.

Se pot înscrie muzicieni, dansatori, artiști plastici, actori (inclusiv statui vivante) și alți creatori pasionați, care doresc să performeze în spațiul public și nu dețin legitimație valabilă, precum și cei a căror legitimație expiră în iunie 2026.

Audițiile vor avea loc în 27 și 28 ianuarie, începând cu ora 9:00.

Perioadă de înscrieri: 15-23 ianuarie 2026.

Pentru informații complementare, vă stăm la dispoziție de luni până vineri, între orele 9:00-16:30, pe mail office@ccmt.ro, la telefon 0256 498 214 sau pe site-ul www.casadeculturatm.ro

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Culturii Naționale. Spectacolul „Eminescu“, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său.

Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității, istoriei și memoriei noastre, fiind, dincolo de simbolul Poetului, Omul care ne-a călăuzit prin arta sa pe drumul propriei noastre culturi și limbi.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește, așadar, Ziua Culturii Naționale joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19, în Sala Mare, printr-o nouă întâlnire cu EMINESCU,  spectacol ale cărui scenariu și regie sunt semnate de regizoarea Mihaela Lichiardopol.

În dorința de a recupera spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Echipa de creație este completată de Gabrielei Strugaru-Popa (spațiu scenografic) și Sebastian Hamburger (video și sound design).

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117 sau on-line pe www.tntm.ro.

Citeste mai mult

Cultură

NECTAR. Cosmin Alin Vâlceanu expune artă contemporană la Galeria 5 din Timișoara

Publicat

pe

Artistul vizual Cosmin Alin Vâlceanu prezintă expoziția personală NECTAR, un proiect de artă contemporană care reunește sculptură, pictură și desen, explorând relația dintre corp, materie, lumină și percepție.

Titlul NECTAR evocă mitologia hrana zeilor, esența vitală a transformării și realitatea procesului artistic: rezultatul muncii, al efortului și al gesturilor condensate în formă și lumină.

Expoziția invită publicul să reflecteze asupra a ceea ce poate fi oferit în final, ca rod al unui proces de creație intens și al dialogului dintre artist, material și spațiu.

Vernisajul va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, ora 19:00, la Galeria 5 (Str. Vasile Alecsandri, nr. 1, Timișoara) și va include cuvinte de deschidere susținute de Robert Șerban și Livia Mateiaș, alături de un moment muzical special oferit de Petre Ionuțescu.

Evenimentul marchează deschiderea expoziției și primul contact al publicului cu lucrările și conceptul proiectului.

Pe durata celor 18 zile de expoziție, vizitatorii pot participa la un program de activități conexe:

  1. Tururi ghidate susținute de artist (18.01 și 25.01.2026) perspective asupra conceptului, procesului de lucru, tehnicilor și materialelor utilizate.
  2. Artist Talk (30.01.2026) dialog despre parcursul artistic, temele recurente și direcțiile viitoare.
  3. Finisaj (01.02.2026) întâlnire finală cu publicul și reflecție asupra întregului demers artistic.

Expoziția va fi deschisă publicului minimum 3 ore pe zi:

  • Marți – Vineri: 16:00 – 20:00
  • Sâmbătă – Duminică: 14:00 – 19:00

Toate activitățile sunt cu acces liber.

Prin NECTAR, Cosmin Alin Vâlceanu creează un spațiu imersiv și dinamic, unde arta devine experiență și dialog, evidențiind efortul, transformarea și darul ce se oferă în final. Expoziția contribuie la diversificarea peisajului cultural timișorean, oferind o perspectivă contemporană asupra interconectării, identității și relației dintre om și tehnologie.

Proiect realizat în parteneriat cu: Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, sprijinit de Artouching, Moora Legacy, Asociația No sheep și Nemesis Art club.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite