Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

UVT face înscrieri. Absolvenții de liceu pot opta pentru zeci de specializări

Publicat

pe

Universitatea de Vest din Timișoara a dat startul sesiunii de toamnă a admiterii. Înscrieri se fac până pe 16 septembrie. Trebuie menționat că perioada de depunere a dosarelor diferă de la o facultate la alta, iar pentru detalii privind actele necesare, calendarul pe fiecare specializare și probele de susținut, cei interesați sunt rugați să viziteze pagina de internet a Universității, www.uvt.ro. Universitatea scoate la concurs pentru admiterea de toamnă un total de 218 de locuri bugetate la nivel de licență.

„Pot să-i asigur pe cei care vor să studieze la Universitatea de Vest din Timișoara că se alătură unei comunități puternice, cu parteneri importanți atât în mediul socio-economic, cât și printre universitățile de renume din Europa. Deschiderea pe care o avem către piața muncii ne-a ajutat în a crea o ofertă educațională pe măsura necesităților prezentului, dar gândită și pentru cum va arăta contextul național și european în viitor. În plus, ne dorim să pregătim nu numai buni specialiști, dar și cetățeni care să-și dorească și să poată iniția demersuri pozitive în comunitatea lor”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Cele mai multe locuri bugetate disponibile sunt la Facultatea de Fizică, 51, în timp ce la Facultatea de Drept toate locurile fără taxă au fost ocupate din vară.

În baza strategiei sale de internaționalizare și de pliere pe necesitățile pieței muncii, UVT pune la dispoziția absolvenților de liceu și 21 specializări în 6 limbi străine. Menționăm doar câteva dintre acestea: Finanțe și bănci, Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Informatică, Artele spectacolului-Actorie, Relații internaționale și studii europene etc. Oferta completă este disponibilă aici: http://goo.gl/iycpaF

Universitatea de Vest din Timișoara face înscrieri și pentru studii de masterat, până pe 21 septembrie, cu un calendar care diferă în funcție de facultate. Detalii: https://www.uvt.ro/ro/educatie/facultati/

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. REZULTATE FINALE turul I: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul al doilea

Publicat

pe

Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR) sunt candidații care au obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, aceștia calificându-se pentru turul al doilea, care va avea loc duminică, 8 decembrie.

Conform rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, publicate în timp real de AEP, după centralizarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară şi străinătate. pe primul loc s-a clasat independentul Călin Georgescu, care a obţinut 2.120.404 de voturi, reprezentând 22,94 %, urmat de Elena Lasconi (USR), cu 1.772.503, reprezentând 19,18 % şi Marcel Ciolacu (PSD), cu 1.769.761, reprezentând 19,15 % din voturile alegătorilor.

Diferenţa de voturi obţinute în plus de Lasconi, faţă de Ciolacu este de 2.742 de voturi.

Următorii clasaţi sunt, în ordine, George Simion, cu 1.281.327 de voturi (13,86 %), urmat de Nicolae Ciucă, cu 811.952 de voturi (8,79 %), independentul Mircea Geoană, care a obţinut 583.900 de voturi (6,32 %) şi Kelemen Hunor, cu 416.353 de voturi, reprezentând 4,5 %.

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024: BEC a centralizat 99,91 la sută din procesele verbale. Elena Lasconi, în turul al doilea

Publicat

pe

Elena Lasconi, candidatul USR la Preşedinţia României a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu cu 154 de voturi, după centralizarea a peste 99, 91% din procesele verbale.

Călin Georgescu are 22,94% din voturi.

Conform BEC, au fost numărate voturile din 20.041 secţii de votare din cele 20.059 deschise în total.

Elena Lasconi are mari şanse să rămână pe locul al doilea, care îi asigură intrarea în finala prezidenţiala, întrucât mai sunt de numărat voturi în străinătate şi în Bucureşti, unde a performat mult mai bine decât Marcel Ciolacu.

Pe locul al patrulea se află George Simion, cu 13,87%, urmat de Nicolae Cucă cu 8,79%.

Conform numărătorii paralele efectuate de reprezentanții USR, Elena Lasconi a intrat în turul al doilea cu câteva mii de voturi în plus față de Marcel Ciolacu.

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Elena Lasconi, pe primul loc în județul Timiș

Publicat

pe

Elena Lasconi a obţinut cele mai multe voturi, în judeţul Timiş, după numărarea voturilor din cele 619 secţii de votare la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Pe următoarele două locuri s-au situat Călin Georgescu şi George Simion.

Conform rezultatelor finale din judeţul Timiş, Elena Lasconi a obţinut 87.726 de voturi (28,4 %).

Pe locurile următoare se situează: Călin Georgescu – 66.016 (21,37 %), George Simion – 42.935 (13,9 %), Marcel Ciolacu – 42.865 (13,88 %), Mircea Geoană – 22.988 (7,44 %), Nicolae Ciucă – 21.007 (6,8 %), Cristian Diaconescu – 10.317 (3,34 %), Cristian Terheş – 5.908 (1,91 %), Kelemen Hunor – 5.596 (1,81 %), Ana Birchall – 1.691 (0,55 %), Ludovic Orban – 631 (0,2 %), Alexandra Beatrice Bertalan – Păcuraru – 452 (0,15%), Sebastian Constantin Popescu – 448 (0,15%) şi Silviu Predoiu – 289 (0,09%).

Sursa foto: Facebook/Elena Lasconi

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite