Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Drumarii sunt pregătiți să deszăpezească străzile și drumurile

Publicat

pe

Având în vedere apropierea sezonului rece, Prefectura a solicitat în această lună, primarilor şi autorităţilor cu responsabilitate in domeniu, o informare  care să cuprindă date privind modul în care va fi asigurată activitatea de deszăpezire la nivelul judeţului Timiş.

Astfel:

1.               Primăria Municipiului Timişoara a prezentat planul de măsuri pentru desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a urmărilor fenomenelor meteo specifice iernii 2016-2017.

Activitatea se va derula în baza contractelor de prestări servicii valabile din 2011 cu SC Retim Ecologic Service SA şi SC Drumuri Municipale Timişoara SA, oraşul fiind împărţit in 6 sectoare de lucru. Conform planului prezentat, societăţile menţionate dispun de utilaje de intervenţie suficiente şi sunt în grafic cu calendarul de pregătire.

2.               La nivelul celor 99 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, la această dată, pe baza informărilor primite, pregătirea pentru sezonul de iarnă se află în stadii diferite. Un număr de 42 de localități au contracte de deszăpezire încheiate, 7 localități sunt în faze diferite de licitaţie şi pregătire.

          În 50 de unităţi administrativ-teritoriale activitatea de deszăpezire se va desfăşura cu mijloace de intervenţie proprii.

În 93 de localităţi există stocuri de materiale antiderapante, respectiv sare și nisip.

În unele comune, prin dispoziţia recentă a primarului s-a reorganizat deja Comitetul Local de Iarnă, s-a intocmit planul de deszăpezire pentru iarna 2016-2017.

 Situaţia centralizată se prezintă astfel:

–      172 mijloace de intervenţie proprii: buldoexcavatoare, încărcătoare cu lamă, sărăriţe, utilaje multifuncţionale, autospeciale cu lamă;

–      Stocuri material antiderapant:  –    nisip 1.744 tone,

–     sare 219 tone;

–      Stocuri combustibil: 10 tone;

–      Contracte de deszăpezire în vigoare: 49;

–      Contracte de deszăpezire în curs de licitare: 7.

De asemenea, toate unitățile administrativ-teritoriale au identificat spații necesare cazării temporare pentru persoanele blocate în trafic.

 

3. Consiliul Judeţean Timiş are încheiate, ca urmare a licitaţiilor efectuate în 2014, acorduri cadru pe o perioadă de 3 ani cu 6 societăţi pentru activitatea de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene. Conform contractelor încheiate sunt asigurate un număr de 76 autoutilaje şi echipamente: autogredere, instalaţie de preparat clorura de calciu, utilaje multifuncţionale, încărcătoare, buldoexcavatoare şi turbofreze.

 

4.               Pe drumurile naționale de pe raza județului Timiș, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a încheiat, în data de 10.10.2016, un contract subsecvent pentru activitatea de deszăpezire, cu Asocierea S.C. ATHOS COM SRL & SC RIPOSTA TRANS  S.R.L.

Pe sectoarele de autostradă aferente județului Timiș A1+A6:

•      Lot 7 Ilia – Remetea Mare km 401+501 – km 494+359, în data de 21.10.2016 expiră termenul de depunere a eventualelor contestații;

•      Lot 8 Remetea Mare – Nădlac, km 494+359 – km 517+236, în data de 12.10.2016, a încheiat un contract subsecvent pentru activitatea de deszăpezire, cu S.C. TREDECO HOLDING S.R.L.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Încasarea impozitelor și taxelor locale va fi reluată din 19 ianuarie 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale în 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Până la această dată, sistemul informatic este actualizat în urma modificărilor impuse de legislația națională, fiind astfel asigurat un calcul corect al obligațiilor fiscale.

Reamintim, actul normativ a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei. Totodată, reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului, nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%. Municipalitatea a menținut cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%. Spre exemplu, pentru un apartament cu o suprafață de 55 mp, situat în zona A, impozitul anual datorat în anul 2026 este de 515 lei, comparativ cu 248 de lei în anul 2025 pentru un imobil care beneficia de o reducere de 10% sau cu 193 de lei pentru un imobil care beneficia de o reducere de 30%.

Pentru mijloace de transport, legislația a impus norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului. Astfel, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual este estimat la aproximativ 230 lei în cazul autovehiculelor cu norme de poluare Euro 0–3 și la circa 200 lei pentru autovehiculele cu norma Euro 6. În cazul autoturismelor hibride cu emisii de peste 50 g CO₂/km, impozitul anual este de aproximativ 200 lei. Pentru autoturismele electrice este stabilit un impozit anual de 40 de lei.

Pentru asigurarea unui climat economic predictibil, municipalitatea a stabilit pentru clădirile nerezidențiale o cotă finală de impozitare de 1,5%, față de 1,7% aplicată în anul 2025. Astfel, pentru o clădire cu o valoare impozabilă de aproximativ 29 de milioane de lei, impozitul anual datorat de persoanele juridice scade de la circa 490.000 de lei în anul 2025 la aproximativ 433.000 de lei în anul 2026.

Municipalitatea acordă, în anul 2026, scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice, precum și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale. Totodată, pentru plata anticipată efectuată până la data de 31 martie, se acordă o bonificație de 10%.

Până la data de 19 ianuarie 2026, programul cu publicul al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara va continua într-un regim adaptat. Compartimentul Consiliere Cetățeni și Registratură va prelua și va înregistra declarații fiscale privind clădiri și terenuri, atât la registratura din str. Aristide Demetriade nr. 1, cât și prin e-mail, la adresa office@dfmt.ro. Compartimentul Încasări Bugetare va încasa amenzi și taxe fără debitare, precum taxele pentru eliberarea cărții de identitate, taxele pentru utilizarea temporară a domeniului public, taxele judiciare de timbru și alte taxe similare. De asemenea, serviciile de specialitate vor elibera certificate de atestare fiscală exclusiv în situațiile în care acestea vizează bunuri impozabile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale.

Citeste mai mult

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Administrație

Bază sportivă în zona Căii Bogdăneștilor din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a lansat achiziția publică pentru transformarea unui teren viran într-un spațiu sportiv și de recreere pentru toate vârstele, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu.

Pe o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați vor fi amenajate terenuri multifuncționale, un loc de joacă și o zonă de relaxare cu platou verde și amfiteatru urban.

„Acest proiect este gândit pentru toate vârstele: de la copii și tineri, până la adulți și seniori. Ne dorim spații de cartier în care oamenii să se poată mișca, întâlni și petrece timp aproape de casă, în condiții de siguranță. Transformăm un teren abandonat în spațiu activ, care aduce la un loc terenuri de sport, zone de joacă și spații verzi de relaxare”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția municipalității include lucrări de sistematizare a terenului, construirea suprafețelor de joc și a zonelor de siguranță, împrejmuirea terenurilor cu panouri de gard zincat, dotarea cu echipamente sportive (porți de minifotbal/handbal, panouri de baschet, masă de racquetball), montarea de mobilier urban antivandalism, precum și instalarea unui sistem de iluminat nocturn.

Noua zonă sportivă și de recreere include terenuri multifuncționale pentru mini-fotbal, handbal, baschet și teqball, două culoare de alergare, un spațiu de fitness cu dispozitive pentru exerciții, două mese de ping-pong, facilități pentru parcarea bicicletelor, grupuri sanitare și cișmele cu apă potabilă. Terenurile de sport vor fi dotate cu echipamente specifice, bănci, coșuri de gunoi antivandalism și iluminat nocturn.

Pentru copii, Primăria Municipiului Timișoara a prevăzut un spațiu de joacă împrejmuit, dotat atât cu echipamente specifice, cât și cu o zonă cu nisip. Au fost prevăzute căsuță cu tobogane și cățărătoare, balansoare, diverse figurine, leagăne, panou de joacă și un cadru cu două module de cățărare, precum și mobilier urban și sistem de iluminat.

Zona de relaxare include un platou verde conectat la un amfiteatru urban, unde vor putea fi organizate evenimente comunitare și activități culturale. Întregul ansamblu este conturat în jurul unei zone verzi centrale, sub forma unei elipse, cu gradene verzi și o peluză verde.

Proiectarea și execuția lucrărilor sunt estimate 6.241.692,44 lei fără TVA, iar durata de implementare este de 12 luni. Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 29.01.2026 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100235283

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite