Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Un nou eveniment la Teatrul Național din Timișoara

Publicat

pe

Dansul, imaginile video și muzica spun împreună o poveste despre cuvinte – acele cuvinte pe care nu îndrăznim niciodată să le rostim. Paradoxal, nici un cuvânt nu va fi rostit pe scena Sălii 2 a Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, sâmbătă 5 noiembrie și duminică 6 noiembrie, de la ora 19, în cadrul celor două reprezentații ale spectacolului Dorian.

Un concept scenic construit în jurul unui singur actor-dansator, George Albert Costea, Dorian este un proiect ambițios, care provoacă o întâlnire inedită: aceea dintre dansul contemporan și arta video.

Dorian se construiește plecând premisa pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit, că sfârșitul lumii va veni în 24 de ore. În 24 de ore, lumea lui Dorian, așa cum  o știe, nu va mai exista. Jocul dintre mișcarea fizică ce se naște sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video dezvăluie bogăția unei vieți trăite și pe cale să se sfârșească în singurătate.

Conceptul, regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu, scenarist/dramaturg, regizor și coregraf, autor al unor spectacole precum Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii. Iulia Rugină, cunoscută publicului de film românesc pentru lung metraje ca Love Building  și Breaking News, semnează conceptul proiecțiilor video care recreează atmosfera puternic senzorială a vieții lui Dorian. Directorul de imagine Adrian Câmpean, arhitectul și artistul vizual Dan Adrian Ionescu, împreună cu Mizdan (pe parte de programare), întregesc echipa de creație a proiecțiilor video

Dorian este un spectacol realizat de Asociația Culturală Control N, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și al Andministrației Fondului Cultural Naţional.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Cântăreața cheală“, în premieră, la Atelierele „Fabrica de decoruri“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Teatrul Național din Timișoara pregătește publicului său o experiență teatrală atipică.

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 19:00, Teatrul Național redeschide Atelierele Fabrica de decoruri ca sală de spectacol, cu premiera spectacolului „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco.

Preambul al întoarcerii în locul reconfirmării sale identitare – viitoarea Sală 2023 – branșarea Atelierelor Fabrica de decoruri la infrastructura de spectacol a Timișoarei prin acest titlu important al dramaturgiei universale dă formă, simbolic, unuia dintre marile principii ale Naționalului timișorean: Cultura și, în esența sa, Teatrul sunt constructori ai societății.

Atelierele Fabrica de decoruri sunt, la rândul lor, un spațiu definitoriu pentru istoria din ultimele două decenii a Teatrului Național. Concepute ca prima linie de producție profesionistă de decoruri de teatru din România, Atelierele Fabrica de decoruri și-au început activitatea în 2013, fiind construite pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Industrial Freidorf. Generoasele sale spații s-au impregnat de teatru în anii care au urmat, reclamând dreptul la utilizare performativă, aspirație probată în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, când Fabrica de decoruri s-a transformat în spațiul de reprezentare a unuia dintre titlurile nominalizate la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

„Cântăreața cheală“ este piesa care a impus în cultura lumii un nou gen: teatrul absurdului. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda)  „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor. În timpul repetițiilor pentru prima ieșire la rampă a piesei, Eugène Ionesco a imaginat mai multe finaluri. Regizorul Mihai Măniuțiu recuperează scenic, în premieră, unul dintre aceste finaluri alternative, reconstituind un fragment din nesecata imaginație a marelui dramaturg.

În „anti-piesa” „Cântăreața cheală“, Eugène Ionesco se ia la trântă cu tradiția teatrală pe care o duce în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun și, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori pe cât de cunoscuți, pe atât de apreciați ai trupei Teatrului Național din Timișoara: Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Ion Rizea, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Andrei Chifu, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici și Darius Zet.

Regizorul Mihai Măniuțiu i-a cooptat în echipa de creație pe scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), precum și pe compozitorul Mihai Dobre (cunoscut ca fondator al trupei Șuie Paparude).

Ateliele Fabrica de decoruri: str. Paul Morand nr. 9, Parcul Industrial Freidorf. Biletele s-au pus în vânzare on-line pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite