Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Ești pregătit să faci față unui dezastru? Vino în Piața Libertății ca să afli!

Publicat

pe

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge la Timisoara în zilele de 5 și 6 noiembrie și va fi amplasată,  între orele 10.00 – 16.00, în Piaţa Libertăţii.

Timp de două zile, personalul ISU Timiş va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim-ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, incendii — și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este cea de-a XXI-a oprire a Caravanei SMURD “Fii pregătit!” într-un oraș din România. În perioada următoare traseul centrului mobil de instruire va trece prin Tg. Jiu (12–13 noiembrie), Craiova (19–20 noiembrie), Râmnicu-Vâlcea  (26–27 noiembrie), București  (29 nov-1 decembrie), Pitești (3–4 decembrie), Ploiești (10–11 decembrie), Giurgiu (17 decembrie) și Alexandria (18 decembrie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Concerte extraordinare de Crăciun și Anul Nou, la Filarmonica Banatul Timișoara

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate concerte ale sfârșitului de an. Spectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu lucrări îndrăgite din repertoriul național și internațional, special alese pentru a crea o atmosferă de sărbătoare. Peste 600 de iubitori ai muzicii și-au rezervat deja un loc, astfel că le recomandăm melomanilor care vor să petreacă o seară memorabilă în compania muzicii clasice să își cumpere din timp bilete.

Programul lunii decembrie aduce în atenția melomanilor și un concert simfonic dedicat creațiilor compozitorului Anton Bruckner, cu ocazia a două sute de ani de la nașterea acestuia. Un spectacol dramatic-simfonic, dar și trei recitaluri pentru copii completează tabloul muzical al ultimei luni din an.

Programul complet:

Vineri, 6 decembrie 20024, ora: 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic | Dirijor: RADU POPA, Soliști: DIANA ȚUGUI – soprană

MIHAELA IȘPAN – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, GELU DOBREA – bas

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19:00, la Sala Capitol ne delectăm cu marile opere ale lui Anton Bruckner, în cadrul unui concert vocal-simfonic de excepție, cu ocazia a 200 de ani de la nașterea compozitorului. Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea maestrului Radu Popa va interpreta „Te Deum”, în do major, WAB 45, o compoziție ce aduce în prim-plan muzica sacră, interpretată de artiștii noștri și cei patru soliști invitați: Diana Țugui (soprană), Mihaela Ișpan (mezzosoprană), Marius Budoiu (tenor) și Gelu Dobrea (bas).

Continuând cu Simfonia nr. 2 în do minor, WAB 102, concertul va explora bogăția și complexitatea sonoră caracteristice lui Bruckner. Orchestrația grandioasă va face ca experiența sonoră să fie cu atât mai impresionantă.

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 11:00 | Sala Capitol

Recital educativ Muzică din desene animate (2-7 ani)

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pătrundeți în lumea magică și plină de veselie a desenelor animate! Destinat copiilor cu vârste între 2 și 7 ani, recitalul educativ va aduce la viață muzica din cele mai iubite desene animate. Ana David și Carmen Iuga la vioară, Darius Tereu la violoncel, Bogdan Preda la flaut și Andreea Olariu la pian, vor interpreta aranjamente minunate realizate de Cristian Spătaru.

Cu siguranță, micuții vor fi încântați să recunoască melodiile îndrăgite ce fac parte din universul lor de joacă. În plus, alături de actorul Ionuț Marian Pîrvulescu, prezentatorul evenimentului, experiența va fi interactivă și plină de amuzament.

Miercuri, 11 decembrie 2024, ora 15:00 | Sala Capitol

Recital educativ Colinde în jurul lumii | Ansamblul VOCES TIMISIENSES

Recitalul Colinde în jurul lumii va aduce bucuria sărbătorilor de iarnă în inimile copiilor, printr-o călătorie sonoră fascinantă în diverse colțuri ale lumii. Ansamblul VOCES TIMISIENSES, sub bagheta dirijorului Lucian Onița, va interpreta colinde tradiționale din diferite culturi, oferind tinerilor spectatori ocazia să descopere frumusețea și diversitatea tradițiilor muzicale de Crăciun. Vom fi ghidați în călătoria noastră de actorul Adrian Jivan.

Duminică, 15 decembrie 2024, ora 19:00

Spectacol dramatic-simfonic Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului Dirijor: VINCENT KOZLOVSKI, soliști: LUIZA FATYOL – soprană, MARTINIANA ANTONIE – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, CRISTIAN HODREA – bas

La 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cinstim memoria eroilor căzuți în lupta pentru libertate printr-un spectacol dramatic-simfonic. Evenimentul îmbină teatrul și muzica simfonică într-un concept aparte ce presupune recitarea a șapte monoloage scrise special cu această ocazie de Mona Donici, în direcția de scenă a regizorului Levente Kocsárdi, urmate de interpretarea lucrării vocal-simfonice Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului.

Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorului VINCENT KOZLOVSKI, îi vor avea alături pe soprana Luiza Fatyol, mezzosoprana Martiniana Antonie, tenorul Marius Budoiu și basul Cristian Hodrea.

Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Crăciun | Dirijor: CIPRIAN TEODORAȘCU, soliști: CRISTINA MARIA OLTEAN – soprană, ȘTEFAN KORCH – tenor

Una dintre cele mai mari bucurii în preajma sărbătorilor de iarnă este să ascultăm colinde. Și, pentru că iubim tradițiile muzicale românești prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, dar și pentru că ne încântă cele din repertoriul universal, reunim cele mai îndrăgite colide din repertoriul românesc și universal într-un singur concert.

Astfel, vineri, 20 decembrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să ne bucurăm împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorală a lui Ciprian Teodorașcu, de cele mai frumoase colinde din lume. Soliștii concertului, soprana Cristina Maria Oltean și tenorul Ștefan Korch vor da culoare acestui program de sărbătoare. Corul va fi pregătit de maestrul Iosif Todea.

Luni, 30 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Anul Nou | Dirijor: RADU POPA, soliști: PAULA IANCIC – soprană, COSMIN IFRIM – tenor

Întâmpinăm cu bucurie apropierea Anului Nou printr-un concert vocal-simfonic de excepție, luni, 30 decembrie 2024. Sub îndrumarea maestrului Radu Popa, membrii Orchestrei și Corului Filarmonicii Banatul Timișoara ne vor încânta cu un program special ales pentru această ocazie festivă.

Alături de soprana Paula Iancic și tenorul Cosmin Ifrim, artiștii noștri vor interpreta lucrări celebre semnate de J. Strauss, G. Verdi, C. Orff, B. Smetana, C. Chaplin și A. Hopkins.

Publicul este invitat să celebreze alături de noi dragostea pentru muzica clasică, într-o seară de neuitat.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casieria instituției și de pe myticket.ro: https://shorturl.at/BlJvr

Citeste mai mult

Administrație

PROIECT. Cum puteți să anulați dobânzile și penalitățile la impozitele restante

Publicat

pe

Municipalitatea, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT), propune prelungirea perioadei în care contribuabilii pot solicita anularea dobânzilor și penalităților de întârziere acumulate până la 31 august 2024.

Un proiect de hotărâre ce extinde termenul limită pentru depunerea cererilor până la 19 decembrie 2024 va fi supus votului Consiliului Local (Proiect HCL din 2024-11-26).

Proiectul menține condiția achitării obligațiilor fiscale principale pentru a beneficia de amnistie.

Conform Ordonanței de Urgență 107/2024, termenul inițial pentru depunerea cererilor era 25 noiembrie 2024.

Anularea dobânzilor și penalităților aferente impozitelor restante se efectuează doar în baza unei cereri, care poate fi trimisă online la office@dfmt.ro sau depusă fizic la sediul DFMT, pe strada A. Demetriade nr. 1.

În cazul cererilor online, este obligatorie notificarea prealabilă a DFMT. Dacă această notificare lipsește, contribuabilul va achita integral toate obligațiile care figurează în evidența fiscală, iar sumele care pot fi anulate vor fi restituite după înregistrarea cererii.

Măsura anulării datoriilor cu condiția achitării obligațiilor fiscale principale vine în sprijinul contribuabililor aflați în dificultate financiară și facilitează încasările la bugetul local.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara preia cererile pentru comerțul stradal cu produse de Sfântul Nicolae

Publicat

pe

Persoanele care doresc să desfășoare activități de comerț stradal cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae pot depune cereri de autorizare în perioada 25 – 27 noiembrie 2024 la sediul Primăriei Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9.

Documentele necesare sunt:

Cererea tip (disponibilă la ghișeele 8 și 9)

Copie după actul de identitate sau documentele firmei (CUI și certificat constatator);

În perioada menționată, comercianții autorizați vor putea oferi spre vânzare, în anumite locații, produse precum bețe de Sf. Nicolae și miniaturi reprezentative.

Locațiile aprobate includ atât zone centrale cât și cartiere ale orașului:

Ceas Floral – B-dul Proclamația de la Timișoara platou

Str. Mărășești (de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima)

Parcul Copiilor (B-dul Revoluției 1989) – platou

Piața A. Mocioni – platou

B-dul Regele Carol I ( de la str. I. Văcărescu până la str. Gen. I. Dragalina)

Piața Nicolae Bălcescu – în fața Liceului Teoretic Ghe. Moisil

Dâmbovița – platou

Piața Doina – platou

Piața zona Soarelui- platou Școala Generală Nr. 30

Calea Buziașului – platou PROFI

Zona Spitalului Județean (str. Arieș)

Str. Daliei (între str. Al Vaida Voievod și L. Catargiu)

Str. S. Bărnuțiu – Calea Dorobanților (zona Modern)

Piața Traian

Str. Sf. Ap. Petru și Pavel -vis-a-vis de piață

Calea Aradului –  platou bănci, vis-a-vis de piața Verde

Calea Torontalului – platou

Str. Circumvalațiunii colț Gheorghe Lazar – platou

Zona Dacia – parc

Fiecare comerciant, persoană fizică sau juridică, va primi o suprafață de 2 mp per amplasament.
Pentru acest amplasament cei interesați vor plăti o taxă de autorizare de 83 lei, o taxă de imprimat de 7 lei și o taxă de ocupare a domeniului public de 3 lei/mp/zi pentru zona centrală și 2 lei/mp/zi pentru alte locații. Taxele se plătesc la momentul depunerii cererilor și nu se returnează.

Comercianții au obligația de a avea la locul de vânzare următoarele documente: avizul de comerț stradal, dovada plății taxelor și actul de identitate. Aceștia trebuie să mențină curățenia în zona de activitate, altfel riscă retragerea avizului. Cedarea amplasamentului către altcineva este sancționată și duce la retragerea avizului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite