Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Turism

Cele mai bune destinații de vacanță din lume, recomandante pentru anul 2017

Publicat

pe

Editorii National Geographic Traveler au publicat lista anuală cu cele mai bune destinaţii turistice din lume în 2017, incluzând în acest top ţări precum Malta, Columbia, Finlanda, Maroc, Papua Neua Guinee şi Rusia. Recomandările sunt împărţite pe trei categorii, oraşe, natură şi cultură.

Vedeta categoriei natură, în opinia editorilor revistei, este insula Kauai (foto), considerată o zonă paradisiacă din Hawaii, cu stânci înalte, cascade, păduri de mahon şi peisaje luxuriante, care a constituit decorul a nu mai puţin de 60 de producţii cinematografice, inclusiv franciza ‘Jurassic Park’, potrivit AFP.

Finlanda este şi ea recomandată ca destinaţie pentru 2017, datorită ”liniştii”. Cele 40 de parcuri naţionale, 12 zone sălbatice şi şase zone de drumeţie sunt descrise drept ”sanctuare ale celor care caută liniştea”. Includerea în această listă este semnificativă deoarece această ţară nordică va sărbători anul următor 100 de ani de independenţă marcată prin patru evenimente naţionale ”Zilele Naturii Finlandeze”, câte unul pentru fiecare sezon.

Canada va celebra în 2017 cea de-a 150-a aniversare, iar editorii National Geographic Traveler au inclus Banff în lista cu cele 21 destinaţii recomandate pentru anul viitor, datorită crestelor sale montane, văilor şi lacurilor cu nuanţe turcoaz.

Turiştii care se află în căutarea efervescenţei sunt îndemnaţi să viziteze Seul, care ”îl poate face chiar şi pe cel mai călit rezident urban să se simtă ca un novice”. Cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, capitala Coreii de Sud pulsează de viaţă pe străzile sale, în pieţe, zgârie-nori, palate, restaurante şi magazine de modă.

Oraşul Chengdu se află şi el pe listă datorită gastronomiei tradiţionale chineze. Regiunea, recunoscută de UNESCO drept ”Oraşul gastronomiei”, este celebră pentru preparatele sale precum raţa afumată cu ceai, ma po tofu şi pui kung pao.

Republica Malta se numără printre destinaţiile culturale recomandate pentru anul viitor datorită istoriei sale şi unui ”patrimoniu formidabil”. ”Dornică să ajungă în prim-plan pe scena mondială, această mică insulă din Marea Mediterană trece printr-o reiniţializare ţinând însă la patrimoniul său formidabil”, notează autoarea Lisa Abend. ”Tărâmul etajat al cavalerilor maltezi, locul în care se află trei dintre siturile incluse în patrimoniul mondial – inclusiv capitala Valletta – devenită recent vedetă, ca scenă pentru fenomenul global Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), Malta a pivotat spre viitor odată cu inaugurarea reimaginării Vechii Porţi din Valletta, a clădirii Parlamentului şi a Operei, creaţii ale arhitectului Renzo Piano”, mai arată editorii revistei.

Anul viitor, în Malta vor fi organizate multiple activităţi culturale, printre care se numără săptămâna Carnavalului, ce va avea loc în februarie, şi mai multe weekenduri prelungite ce vor celebra diverşi sfinţi de la sfârşitul lunii mai până în septembrie, cunoscute sub numele ”festas”. De interes sunt şi concertul anual în aer liber ”Isle of MTV”, dar şi festivalul ”Malta Music Week” din iunie. La începutul acestei luni, mii de cititori ai publicaţiei Sport Diver Magazine au votat Malta drept a treia cea mai bună destinaţie pentru scufundări din lume, după Maldive şi Egipt, conform Xinhua.

Cele 21 de destinaţii ale anului 2017, alese de National Geographic Traveler, în ordine alfabetică, sunt: Anchorage din Statele Unite; Baja California din Mexic; Banff din Canada; Cantonul Uri din Elveţia, Cartagina din Columbia, Parcurile naţionale din centrul Indiei; Chengdu, China; Leagănul Omenirii din Africa de Sud; pădurile tropicale din Ecuador; Finlanda; Georgia din Statele Unite; Insula Guadeloupe; Hamburg din Germania; Kauai din Hawaii, Statele Unite; Madrid din Spania; Malta; Marrakech din Maroc; Moscova din Rusia; Papua Noua Guinee; Seul din Coreea de Sud; Via Dinarica (Balcani).

AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Vânătoare de comori arhitecturale în cartierul Elisabetin din Timișoara. Cum puteți să participați

Publicat

pe

Sâmbătă, 10 septembrie, are loc o nouă vânătoarea de comori arhitecturale în Timișoara, ceea ce înseamnă că, timp de 2 ore, pasionații de turism sunt invitați să admire, fotografieze mici și mari comori arhitecturale din cartierul Elisabetin printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Ce sunt „comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.

Pratic, la vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Dacă nu aveți cunoștințe de arhitectură, aflați că nu sunt necesare!

Organizatorii vor ajuta participanții cu un kit de vânătoare: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să fiți pregătiți cu:

– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)

– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată

– atenție

– spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)

– spirit de aventură

– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ați cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:

  1. Primiți un mail de confirmare
  2. Cu o zi înainte de eveniment primiți mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
  3. În ziua Vânătorii are loc întâlnirea la locul transmis în mail
  4. Faceți cunoștință cu echipele – aflați dacă o să vânați singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
  5. Aflați cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
  6. Fiecare echipă primește un kit de vânător
  7. Fiecare echipă are 5 minute pentru a face o strategie
  8. Se dă startul și se stă maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
  9. Pe masură ce se găsesc comori, se face o fotografie fiecăreia.
  10. Reîntâlnire și discuții despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei

Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei

Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte – organizatorii  au însă rugămintea să se păstreze raportul „1 părinte – 1 copil sub 12 ani”.

Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Între orele 16.00 – 19.00

Partea de teren – de vânat! – o să dureze 2 ore, maximum.

Cum puteți să participați?

Luând bilete prin eventbook.ro: https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-arhitecturala…
Pureți să achiziționați un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă!

Citeste mai mult

Turism

Secretarul general Corps Touristique Austria, director interimar la Asociația pentru Promovarea Timișoarei

Publicat

pe

Simion Giurcă, un profesionist cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul turismului, fost șef al Biroului de promovare și informare turistică al României din Viena, actual secretar general Corps Touristique Austria, va conduce Asociația pentru Promovarea Timișoarei.

„Simion Giurcă este un profesionist recunoscut atât în România, cât și în afara țării, un iubitor al orașului și un partener de nădejde. El va conduce această asociație care va coagula energiile creative ale municipiului, pentru a promova imaginea Timișoarei din toate punctele de vedere: turistic, investițional, cultural și educațional. Urez succes în continuare, atât lui cât și partenerilor cu care am fondat această asociație”, a declarat primarul Timișoarei și președintele asociației, Dominic Fritz.

Simion Giurcă ocupă în prezent și funcția de secretar general Corps Touristique Austria, iar în trecut a fost șeful Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena, dar și directorul unei agenții locale mari de turism.

„În următoarea perioadă, vom supune aprobării Adunării Generale un Plan de măsuri pentru dezvoltarea și promovarea destinației Timișoara cu niște ținte ambițioase: dezvoltarea unei campanii de marketing online și offline pentru a crește numărul de vizitatori, implementarea unui sistem de contorizare și evaluare calitativă a numărului de vizitatori în Timișoara, stabilirea de relații cu diferite instituții relevante cum ar fi: Institutul Cultural Român, ambasade, dezvoltarea unui website de promovare a destinației și prezență în rețele de socializare și bineînțeles atragerea de noi surse de finanțare pentru activitățile Asociației. Pasul imediat următor este atragerea de profesioniști care să lucreze în cadrul Asociației pentru atingerea acestor ținte”, a declarat Simion Giurcă.

Asociația pentru Promovarea Timișoarei are ca principal scop conturarea și consolidarea unei imagini unice și atractive a municipiului, atât în plan național, cât și internațional, ca destinație turistică atractivă, centrul regional dinamic și pol de dezvoltare economico-socială, care oferă oportunități multiple pentru investiții, centru de tradiție renumit pentru studii, cercetare și încurajarea inițiativelor studențești, poartă aeriană internațională, centru cultural și artistic creativ, oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse pentru locuit, muncă și trai.

Dezvoltarea destinaţiei Timişoara se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul social economic, dezvoltare urbană şi arhitectură, artă, cultură şi religie, politică şi administraţie, logistică şi mobilitate , mediul academic, ştiinţă şi educaţie, etc.

Din Consiliul director al asociației fac parte Corina Macri (Asociația Patronala Ho-Re – hoteluri și restaurante), Ioan Băla (Attrius Developments Srl – Iulius Town), Ludovic Satmari (Asociația Breasla Ghizilor) și Dominic Fritz (primarul Municipiului Timișoara și președintele Consiliului Director).

Citeste mai mult

Turism

New York Times recomandă vacanțele în munții României

Publicat

pe

Pădurile primare ale României, în special cele din Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, au fost incluse în topul experienţelor de călătorie recomandate de New York Times pentru anul 2020.

Jurnaliştii de la NYT recomandă această zonă a ţării noastre pentru turiştii care doresc să experimenteze zone de sălbăticie fără a fi nevoie să meargă până la „capătul lumii”.

Pădurile transilvănene impresionează prin floră şi pentru faptul că sunt „casă” pentru urşi, lupi şi alte animale sălbatice.

În articol se aminteşte de Parcul Național Domogled – Valea Cernei (foto) sau zona montană Făgăraş care se evidenţiază prin Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărăşan.

Publicaţia subliniază că în pofida eforturilor de conservare a acestor păduri, depuse inclusiv de Prinţul Charles, aceste bijuterii ale naturii au de suferit în continuare din cauza exploatărilor ilegale.

sursa foto: uvisitromania.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite