Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Avertisment pentru părinți: învățați să nu mai greșiți în educația copilului

Publicat

pe

Într-o lume tot mai alertă, în care adulții sunt ocupați pe tot parcursul zilei cu locul de muncă și alte obligații sociale, timpul rămas pentru copii este foarte puțin. Specialiștii în educarea și formarea copiilor atrag atenția că este imperios ca acele ore din zi în care părintele este împreună cu copilul, cu copiii săi, să ofere o prezență de calitate, încărcată cu blândețe, răbdare, bucurie. În caz contrar, copilul se poate simți respins, umilit, trădat, abandonat, iar aceste emoții pot crea răni atât de adânci în sufletul viitorului adult încât acesta va avea probleme atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Relația părinte-copil este deosebit de importantă pentru stima de sine a copilului, în funcție de care se va dezvolta minorul în societate. Specialista în parenting, Otilia Mantelers, va susține o conferință pe tema stimei de sine la Timișoara, în 10 decembrie, cu scopul de a le oferi părinților sfaturi despre cum să relaționeze sănătos cu copiii lor, fără să recurgă la metode precum pedeapsa, condiționarea, respingerea.

“Stima de sine a copiilor nu este o călătorie liniară, ci una cu suișuri și coborâșuri. Uneori ea scade pentru că greșim noi, părinții, alteori pentru că greșesc alți oameni importanți din viața copilului. Ce știu sigur este că noi, părinții le suntem cel mai de încredere partener în călătoria către vârful stimei de sine. Relația cu părintele și atașamentul construit în primii ani de viață reprezintă factorul determinant pentru felul în care copilul va crește și va deveni adult. Meseria de părinte în zilele noastre este, pe lângă instinctual cu care ne-am născut, îmbogățită cu informațiile aduse de neuroștiință și psihologie. Le transmit părinților să se informeze, să conștientizeze că tot ceea ce fac și tot ceea ce le spun copiilor va avea o mare influență asupra vieții lor”, declară Otilia Mantelers.

Evenimentul de la Timișoara este organizat de mămici, una dintre ele fiind chiar coordonatoarea unui proiect de educație blândă a copiilor Arta în Nori. Ideea acestei conferințe a venit după întâlnirea cu multe familii în care copiii erau tratați cu asprime, uneori pedepsiți prin bătaie sau condiționați să primească afecțiune și atenție din partea părinților.

“Părinții nu mai au timp fizic să se ocupe de educația copilului așa cum e ea normală, spontană, instinctuală. Sunt atât de preocupați de cotidian, de locul de muncă încât ajung să își vădă copiii 2 ore pe zi. Acestea sunt foarte importante și părinții au nevoie de o rețetă. O rețetă care înseamnă un ghid despre cum să te joci cu copilul, cum să compensezi absența ta, cum vorbești cu ei ca să nu se simtă abandonați, respinși. Noi, ca părinți, am fost educați într-un anumit fel. Venim cu un bagaj care poate să fie nesănătos. Pentru un copil pedepsit, condiționat, bătut, stima lui de sine este la pământ. Nu mai știe și nu mai poate să deosebească ce e bine și ce e rău. Când face bine crede că tot rău face. Acest copil va deveni un adult lipsit de încredere, obedient, plin de frustrări, își va găsi greu un drum în carieră și viața personală, va avea dificultăți în a-și exprima punctul de vedere, care poate fi valoros”, a spus Laura Petru, coordonator proiect Arta în Nori.

Părinții sunt un model pentru copii, sunt refugiul lor. Dacă mama și tatăl, bunicii nu sunt conștienți de impactul negativ pe care comportamentul lor îl poate avea asupra copiilor, cei mici vor întâmpina dificultăți emoționale, sociale, de relaționare, de atașament. Un semnal de alarmă pe care educatorii de părinți îl trag este legat de faptul că în adolescent și în primii ani de maturitate pot apărea primele vicii care pot distruge viitorul adult.

Parentingul este un domeniu tot mai dezvoltat în ultimii ani. Evoluția tehnologică și posibilitatea derulării tot mai multor proiecte de cercetare în neuroștiință, psihiatrie, psihologie și pedagogie oferă părinților informații foarte importante pentru a știi cum să petreacă timp de calitate cu copiii lor.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit contractul de lucrări pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian. Rezultatul licitației a fost contestat la finalul anului trecut, însă CNSC a respins contestația și a dat câștig de cauză municipalității. Astfel, oferta asocierii PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL a fost desemnată câștigătoare.

Regenerarea Pieței Traian este un proiect complex, cu lucrări subterane majore, la liniile de tramvai, la drumuri și trotuare, la spațiile verzi, dar acestea vor fi programate etapizat, astfel încât impactul asupra locuitorilor și afacerilor din cartier să fie cât mai redus.

”Este unul dintre șantierele mult așteptate ale Timișoarei și mă bucur că, după un drum birocratic anevoios, am ajuns la finalizarea licitației pentru constructor. Acest proiect va schimba fundamental întreaga zonă și îi va reda strălucirea de altădată. Vorbim despre un spațiu cu un potențial uriaș, care, prin frumusețe și valoare urbană, poate rivaliza cu centrul orașului. Exact acesta este obiectivul nostru: să transformăm zona Traian într-un al doilea centru al orașului, viu și atractiv, atât pentru timișoreni, cât și pentru vizitatori”, spune primarul Dominic Fritz.

În următoarea perioadă, Primăria Timișoara va semna contractul cu constructorul, conform Legii 101/2016, și va stabili împreună cu acesta detaliile pentru organizarea și etapizarea șantierul.

Prin acest proiect, municipalitatea modernizează aproximativ 60.000 mp de spațiu public. Investiția include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi. La final, timișorenii se vor bucura de un cartier mai prietenos, cu respect pentru caracterul istoric, cu mai multă umbră, cu spații pietonale generoase, infrastructură reabilitată și zone care încurajează viața urbană activă.

Proiectul municipalității include lucrări pe străzile: Bd. 3 August 1919 (parțial), Str. Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și strada Ion Mihalache.

Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană. Valoarea contractului de execuție este de 109,5 milioane lei (fără TVA). Lucrările vor fi realizate în termen de 24 de luni.

Citeste mai mult

Administrație

Încasarea impozitelor și taxelor locale va fi reluată din 19 ianuarie 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale în 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Până la această dată, sistemul informatic este actualizat în urma modificărilor impuse de legislația națională, fiind astfel asigurat un calcul corect al obligațiilor fiscale.

Reamintim, actul normativ a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei. Totodată, reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului, nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%. Municipalitatea a menținut cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%. Spre exemplu, pentru un apartament cu o suprafață de 55 mp, situat în zona A, impozitul anual datorat în anul 2026 este de 515 lei, comparativ cu 248 de lei în anul 2025 pentru un imobil care beneficia de o reducere de 10% sau cu 193 de lei pentru un imobil care beneficia de o reducere de 30%.

Pentru mijloace de transport, legislația a impus norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului. Astfel, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual este estimat la aproximativ 230 lei în cazul autovehiculelor cu norme de poluare Euro 0–3 și la circa 200 lei pentru autovehiculele cu norma Euro 6. În cazul autoturismelor hibride cu emisii de peste 50 g CO₂/km, impozitul anual este de aproximativ 200 lei. Pentru autoturismele electrice este stabilit un impozit anual de 40 de lei.

Pentru asigurarea unui climat economic predictibil, municipalitatea a stabilit pentru clădirile nerezidențiale o cotă finală de impozitare de 1,5%, față de 1,7% aplicată în anul 2025. Astfel, pentru o clădire cu o valoare impozabilă de aproximativ 29 de milioane de lei, impozitul anual datorat de persoanele juridice scade de la circa 490.000 de lei în anul 2025 la aproximativ 433.000 de lei în anul 2026.

Municipalitatea acordă, în anul 2026, scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice, precum și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale. Totodată, pentru plata anticipată efectuată până la data de 31 martie, se acordă o bonificație de 10%.

Până la data de 19 ianuarie 2026, programul cu publicul al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara va continua într-un regim adaptat. Compartimentul Consiliere Cetățeni și Registratură va prelua și va înregistra declarații fiscale privind clădiri și terenuri, atât la registratura din str. Aristide Demetriade nr. 1, cât și prin e-mail, la adresa office@dfmt.ro. Compartimentul Încasări Bugetare va încasa amenzi și taxe fără debitare, precum taxele pentru eliberarea cărții de identitate, taxele pentru utilizarea temporară a domeniului public, taxele judiciare de timbru și alte taxe similare. De asemenea, serviciile de specialitate vor elibera certificate de atestare fiscală exclusiv în situațiile în care acestea vizează bunuri impozabile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale.

Citeste mai mult

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite