Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Mii de petarde, confiscate la Buziaș

Publicat

pe

Poliţiştii orașului Buziaș au confiscat aproape 7.600 de obiecte pirotehnice, descoperite într-un autovehicul condus de un tânăr de 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

 

În 10 decembrie, în jurul orei 10.15, polițiștii orașului Buziaș au oprit pentru control, pe strada Principală, din oraș, un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani.

 

În urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit în portbagaj aproape 7.600 de obiecte pirotehnice deținute fără drept.

 

Polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantități de articole pirotehnice descoperită.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.

 

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ATENȚIE! Circulația rutieră este restricționată în mai multe zone din Timișoara, pentru lucrări și evenimente

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz, închiderea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de sâmbătă, 21 iunie 2025, în vederea realizării unor lucrări de mentenanță sau a desfășurării unor evenimente.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă în data de 21 iunie 2025, pe bulevarul Cetății, în vederea desfășurării evenimentului „Străzi pentru Comunitate”, ce prevede activități și spectacole dedicate copiilor, concerte, jocuri și picnicuri atipice.

Prin urmare, circulația rutieră va fi închisă pe tronsonul strada Gheorghe Lazăr – Calea Torontalului, în intervalul orar 07:00-22:00. Mai mult, și circulația tramvaielor pe liniile 4 și 7 va fi închisă între intersecțiile bulevardul Cetății – Calea Torontalului și bulevardul Cetății – strada Gheorghe Lazăr, iar liniile de tramvai 4 și 7 vor circula deviat cu întoarcere la buclă Ronaț.

De asemenea, în perioada 23 iunie 2025 – 28 iunie 2025, circulația rutieră va fi închisă pe strada Remus, tronsonul cuprins între strada Virgil Madgearu și Piața Plevnei, în intevalul orar 08:00-17:30, în vederea refacerii infrastructurii drumului.

Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Din țară

Ilie Bolojan a fost desemnat oficial pentru postul de prim-ministru al României

Publicat

pe

Preşedintele interimar al PNL Ilie Bolojan a fost desemnat oficial vineri pentru postul de premier, de către preşedintele Nicuşor Dan.

Anunţul a fost făcut de preşedinte în prezenţa lui Bolojan.

„Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, a spus preşedintele. Conform Constituţiei, Ilie Bolojan are la dispoziţie 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Ilie Bolojan a absolvit Institutul Politehnic, specializarea Mecanică, apoi Facultatea de Matematică la Universitatea din Timişoara.

După terminarea studiilor, a fost profesor într-o comună din judeţul Bihor.

În 1993, s-a înscris în PNL, partid de opoziţie atunci.

În 1996, a bifat prima funcţie în administraţia publică: a fost ales consilier local în Aleşd, un orăşel în apropiere de Oradea.

Apoi, Ilie Bolojan a urcat pas cu pas treptele puterii: consilier local, consilier judeţean, prefect, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al Senatului şi preşedinte interimar al României.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite