Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Urmăriți internaţional, depistați de poliţiştii timişeni. Cine a aterizat pe aeroport?

Publicat

pe

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara și polițiștii de frontieră au depistat, în aeroportul Traian Vuia,  doi bărbați urmăriți internațional. Unul dintre aceștia era condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier, iar celălalt căutat de autoritățile judiciare din Germania pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului.

 

În 6 ianuarie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Timișoara și polițiștii de frontieră au depistat un tânăr de 27 de ani, urmărit național și internațional.

 

Pe numele acestuia, Judecătoria Arad a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care acesta este condamnat la 2 ani și 4 luni de pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni la regimul rutier.

 

Cel în cauză a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș și introdus în Penitenciar pentru executarea pedepsei.

 

De asemenea, în 7 ianuarie, poliţiştii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Timișoara și polițiștii de frontieră au depistat un bărbat de 44 de ani, urmărit internaţional.

 

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului.

 

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș și prezentat Curţii de Apel Timişoara, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile.

 

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș până la predarea către autorităţile germane.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Skatepark, zonă de cățărări și pumptrak, în Parcul Central din Timișoara

Publicat

pe

Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să fie donat municipiului. Documentația elaborată de firma SUBCONTROL SRL, pe baza consultărilor cu pasionații de sporturi urbane, va fi supusă votului consilierilor locali.

Investiția este împărțită în trei zone: skatepark-ul propriu-zis, o zonă de cățărare cu scenă pentru evenimente și o zonă de pumptrack. Conceptul a fost elaborat în parteneriat cu AnonimTM și actori ai comunității underground din Timișoara și răspunde nevoilor comunității locale de skateri, bikeri și rolleri.

„Timișoara așteaptă un skatepark adevărat de 20 de ani deja și îl va avea. Cu sprijinul și implicarea comunității locale avem un proiect matur pe care urmează să îl implementăm. Am prevăzut în bugetul pe anul acesta peste 1 milion de lei pentru a demara proiectul. Nu construim doar un complex sportiv, ci un spațiu pentru comunitate. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și care l-au adus atât de aproape de a deveni realitate”, a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Dotat cu o varietate de amenajări adaptate pentru toate nivelurile de experiență, inclusiv rampe înclinate mici și rampe de lansare, scări, piramide și pătrate adânci, acesta va avea și o zonă de tip bowl, iluminat public, alei de acces, spațiu verde de împrejmuire și locuri pentru odihnă. Zona de cățărări va putea fi folosită și pentru organizarea de festivaluri de muzică și diverse evenimente. Noul skatepark din Parcul Central va putea găzdui competiții oficiale și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 4.250 mp.

Documentația care stă la baza proiectului a obținut toate avizele necesare pentru demararea investiției. Următoarea etapă pentru realizarea investiției este demararea licitației pentru lucrările de proiectare tehnică și execuție. Valoarea este de 15.004.943,84 lei (cu TVA), bani de la bugetul local, iar termenul de finalizare este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Citeste mai mult

Locale

Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service și Parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“, la Timișoara. Restricții de circulație

Publicat

pe

Primăria municipiului Timișoara anunță că la solicitarea ACS Women in Motorsport, Comisia de Circulație a aprobat rezervarea parcării Iancu Huniade (Parcarea Modex) de joi, 16 mai 2024, ora 22:00, până vineri, 17 mai 2024, ora 21:00, în vederea desfășurării Etapei I a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2024 Timișoara.

În Piața Iancu Huniade se va organiza ceremonia festivă de start, în timp ce competiția propriu-zisă va avea loc sâmbătă, 18 mai, pe un traseu special amenajat la Shopping City Timișoara, unde vor avea parte de probe de viteză și agilitate care le vor pune la încercare abilitățile la volan.

De asemenea, duminică, 19 mai 2024, începând cu ora 16:00,  va avea loc Parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“, la care vor participa aproximativ 50 de motocicliști. Participanții vor pleca din incinta FABER, pe următorul traseu: splaiul Peneș Curcanul 4-5, strada Piața Badea Cârțan, bulevardul Take Ionescu, strada Martin Luther,  bulevardul  I. C. Brătianu,  strada Michelangelo,  bulevardul Vasile Pârvan,  podul Mihai Viteazu, strada 20 Decembrie, bulevardul Ferdinand I,  bulevardul Republicii, strada Sf. Ioan, Strada Gheorghe Dima,  Piața Mărăști,  calea Alexandru Ioan Cuza,  Piața Consiliul Europei,  Calea Aradului, calea Sever Bocu,  bulevardul Antenei, strada Popa Șapcă,  bulevardul Take Ionescu, strada Simion Bărnuțiu,  strada Samuel Micu Klein,  splaiul Peneș Curcanul 4-5, FABER.

Reprezentanții Primăriei Timișoara recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentelor.

Citeste mai mult

Locale

„Kinder Expo“, produse și servicii pentru copii cu vârsta de până la 10 ani

Publicat

pe

Primul eveniment din vestul țării dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor cu vârsta de până la 10 ani, va avea loc în Timișoara, între 17 și 19 mai la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Kinder Expo reunește o gamă completă de produse și servicii: de la cărucioare și scaune auto, la  servicii medicale,  mobilier, produse alimentare, îmbrăcăminte,  accesorii, cursuri gratuite, locuri de joacă, ateliere și workshop-uri, precum și tombole și multe alte surprize.

La târg vor participa peste 40 de firme din toată țara, reprezentând branduri cunoscute la nivel mondial, precum: Cybex, Britax Romer, Joie, Nuna, Philips Avent, Chicco, Baby Zen, Hartan Mercedes Benz, Bugaboo, furnizori de servicii medicale: Regina Maria, Medlife, Biogenis, Lifeline, Neoped, Eda Dent, Besmax, Arc Dental, Clinica Boia, firme de mobilier: Dada Shop, Lumea Piccolo, produse din industria alimentară: Maresi, YaYa Food, cărți, școli și grădinițe, îmbrăcăminte, accesorii și produse destinate îngrijirii copiilor.

În cadrul evenimentului se vor desfășura, pe parcursul celor trei zile, 15 cursuri susținute de persoane acreditate (Curs puericultură, Curs de siguranță auto și prim ajutor, Fă din nașterea ta o pveste by moașa Cami, Somnul bebelușului etc).

Organizatorii plănuiesc, în zona exterioară a spațiului expozițional, activități pentru copii (tobogane gonflabile, tras cu arcul, jocuri, atelier tip art therapy), bineînțeles dacă condțiile meteorologice vor fi favorabile. În interior va fi amenajat un spațiu de joacă pentru copii, unde vor avea loc workshop-uri (atelier de gătit, atelier de pictat, face painting, atelier de sculptat, teatru de păpuși, dansuri, etc.)

Toți vizitatorii târgului și participanții la cursuri, pe baza biletelor de intrare,  vor avea șansa de a câștiga, în cadrul tombolei expoziției, produse și servicii oferite de către expozanți, valoarea premiilor fiind de peste 8.000 euro.

Costul unui bilet de acces este de 25 de lei și poate fi achiziționat la intrarea în expoziție. Accesul la cursuri este permis în baza biletului de intrare din ziua respectivă. Copiii cu vârsta mai mică de 14 ani au acces gratuit.

Expoziția Kinder Expo poate fi vizitată între 17 și 19 mai după următorul program:

Vineri și sâmbătă între orele 10:00 și 20:00

Duminică între orele 10:00 și 19:00

Toate detaliile Evenimentului sunt disponibile și pe link-urile:

Facebook/Kinder.Expo

Instagram/kinder.expo

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite