Ne găsiți și pe:

Actualitate

Cea mai lungă alergare din România, de 48 de ore, este organizată în premieră, la Timișoara

Publicat

pe

Cei mai rezistenți alergători din România și din străinătate vor putea participa anul acesta la cea de-a doua ediție a evenimentului de ultra-performanță S24H, o alergare care va dura 48 de ore, dublu față de durata în timp a alergării care a avut loc anul trecut. Evenimentul se va desfășura la Timișoara, în perioada 22 – 24 septembrie 2017, pe suprafața pietonală din Parcul Copiilor, cu o lungime de 1236 metri, fiind un eveniment în premieră națională organizat pentru sportivi profesioniști sau amatori, care au un nivel de antrenament ridicat și care vor să alerge între 6, 12, 24 sau 48 de ore.

Organizatoarea concursului, Diana Amza, a anunțat că în 30 ianuarie 2017 au fost deschise înscrierile, locurile fiind limitate la 150 de participanți.

“Prima ediție a fost un proiect pilot. Mi-am dorit mult să avem și noi în România acest tip de competiție și să ne așezăm astfel pe harta mondială a alergărilor de ultra-performanță. Aproape toate țările din Europa au echipe de ultra-maratoniști care participă la Campionate Mondiale și Europene. Există acest potențial și pentru România, iar acum, cu S24H, avem și o competiție omologată ale cărei rezultate sunt oficiale și incluse în statisticile internaționale. Din 30 ianuarie și până în 3 septembrie se pot face înscrieri. Participanții pot opta între alergările de tip ștafetă, de 12 ore, sau probele individuale de 12, 24 sau 48 de ore”, a declarat Diana Amza, managerul evenimentul.

Alergătorii de vârf pot ajunge în 24 ore de alergare până la 270 km. Recordurile mondiale la 24 ore de alergare sunt de 255.3 km la feminin – stabilit in 2011 de Mami Kudo, din Japonia, și 303.5 km la masculin – stabilit în 1997 de excepționalul Yiannis Kouros, din Grecia.

La prima ediție S24H din anul 2016, românii care au parcurs cele mai lungi distanțe au fost: Răzvan Farkas 207,1 km la proba 24h masculine, Mara Moroșan – 180,9 km la proba 24h feminine, Arnold Dekani-Engelman – 112,7 km la proba 12h masculine, Mariana Nenu – 121,3 km la proba  12h feminin. Campionul S24H 2017 a fost ultramaratonistul Levente Halama, din Ungaria, care a parcurs 222,5 km.

S24H este un concurs de ultra-maraton sprijinit de Federația Română de Atletism, iar în 2016 a primit certificarea Bronze Label acordată de Asociația Internațională de Ultra-maraton.

Diana Amza, managerul concursului, îndrăgește la rândul ei alergarea pe distanțe lungi și a parcurs ultramaratoane de 53 km, 61 km și 100 km. Ideea de a organiza competiția S24H a apărut din dorința de a oferi tuturor alergătorilor oportunitatea de a-și depăși limitele actuale și de a descoperi lecțiile oferite de alergarea de anduranță care pot fi aplicate inclusiv vieții de zi cu zi: să vezi dincolo de limitările tale actuale, să ai încredere în corpul tău și în tine, să îți întărești psihicul, să duci la bun sfârșit o sarcină în ciuda oboselii fizice și mentale, să îți crești disciplina și perseverența, să înveți să te simți confortabil cu situațiile inconfortabile, să dobândești siguranța că poți depăși orice obstacol îți iese în cale.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

Publicat

pe

Aproape 19 tone de deșeuri textile au fost colectate în Timișoara în primele șase luni ale anului 2026, prin rețeaua de containere speciale amplasate de Primărie în parteneriat cu CVS Recycling SRL.

În paralel, până în data de 5 august, timișorenii pot utiliza și punctele mobile de colectare organizate de RETIM, în parteneriat cu ADID Timiș. Campania oferă posibilitatea predării gratuite a hainelor, lenjeriilor de pat, pilotelor, păturilor, covoarelor de mici dimensiuni, perdelelor, draperiilor, lavetelor, mopurilor și altor articole textile similare. Textilele predate trebuie să fie curate și uscate, iar fiecare persoană poate depune maximum 60 de kilograme.

Datele și locațiile de predare:

Data Locația Ora
2 iulie Aleea Avram Imbroane – Muzeul Satului/Monument  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.00 – 18.00

3 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
6 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
7 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
 8 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
9 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
10 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
13 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
14 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
15 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
16 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
17 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
20 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
21 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
22 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
23 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
24 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
27 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
28 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
29 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
30 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
31 iulie Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
3 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
4 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
5 august Str. București – parcare

Containere permanente amplasate în oraș pentru depunerea de deșeuri textile se află în următoarele locații:

  • Piața Dacia
  • Piața 700
  • Piața Traian
  • Intrarea Doinei – punct TRAFO
  • Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30
  • Calea Lipovei – în proximitatea Școlii Generale nr. 7
  • Calea Aradului – la intersecția dintre str. Liege cu Calea Torontalului
  • Calea Șagului – în proximitatea parcului Clăbucet

Colectarea separată a textilelor devine tot mai importantă în contextul în care, potrivit datelor Agenției Europene de Mediu, un locuitor al Uniunii Europene generează, în medie, aproximativ 16 kilograme de deșeuri textile anual. Cea mai mare parte a acestora ajunge în deșeurile municipale și nu mai poate fi reutilizată sau reciclată. Prin utilizarea serviciilor gratuite puse la dispoziție de municipalitate și partenerii săi, timișorenii contribuie la reducerea cantității de deșeuri textile care ajunge la groapa de gunoi și la creșterea gradului de reciclare, cu beneficii directe pentru protecția mediului.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.

În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.

Circulația se desfășoară astfel:

  • Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
  • Linia 2: Shopping City – Torontal;
  • Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
  • Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
  • Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.

Pentru asigurarea transportului călătorilor:

  • pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
  • pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.

Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite