În spațiul public a fost avansată cifra de 15% drept media creșterilor salariale din învățământ. Ei bine, pentru învățământul superior sunt prevăzuți cu 0,3% mai puțini bani decât în 2016. Nu se spune în spațiul public că universitățile sunt lăsate să deconteze o parte importantă din această creștere, iar acestea nu au resursele necesare. Cu cât o universitate este mai performantă în atragerea resurselor din economia reală, nu de la stat, cu atât va fi mai mare impactul deciziei guvernului.

Universitățile românești nu funcționează ca un departament dintr-un minister, ci mai degrabă ca o firmă parțial subvenționată de stat. Universitățile au autonomie în unele privințe, în altele nu. În ceea ce privește nivelul salarizării, autonomia universitară este marginală. Universitățile românești au venituri de la bugetul de stat, în special pentru școlarizarea studenților „bugetați”, și venituri proprii, obținute într-o logică similară cu cea a mediului privat, în special din școlarizarea studenților „cu taxă”. Cea mai mare parte dintre cheltuielile universităților sunt cele cu salarizarea. Universitățile își planifică veniturile și cheltuielile, în aceeași logică similară mediului privat, nu cea a birocrației care solicită și primește posturi în plus. Acest lucru înseamnă că posturile didactice și, pe cale de consecință, cheltuielile de personal sunt determinate de numărul de studenți școlarizați. Cel de al doilea aspect de care ținem cont când stabilim structura personalului sunt încasările previzionate, din taxe de școlarizare. Ca și în mediul privat, nivelul de încasare atinge doar în teorie 100%, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Ce înseamnă o creștere de salariu, decisă de guvern? Universitățile sunt obligate să își crească cheltuielile cu salarizarea, potrivit deciziei. De unde pot veni acești bani? O parte din ei, de la stat, pentru studenții „bugetați”. Ori, alocarea pe 2017 este mai mică, aproape egală cu cea din 2016. O altă sursă de venit sunt taxele de școlarizare. Aici sunt, însă, mai multe probleme. Pe de o parte, numărul de studenți este în relativă scădere, din cauze demografice. Pe de altă parte, contractele de studii sunt multianuale, deci universitățile nu le pot modifica după bunul lor plac. Și chiar dacă universitățile ar crește taxele de școlarizare pentru a-și regla balanța de plăți, costurile creșterilor salariale ar fi suportate de o parte din studenți și de familiile lor, ceea ce ridică probleme mari de corectitudine față de aceștia.

Reamintesc că, în contextul subfinanțării cronice a universităților și al scăderii numărului de studenți din cauze demografice, marja de manevră financiară a universităților este extrem de limitată, iar acele universități care s-au dovedit performante în atragerea studenților plătitori de taxă vor fi pedepsite în plus față de cele care cu greu își acoperă locurile bugetate. Motivul este că universitățile nu pot să transfere povara cheltuielilor în plus pe umerii studenților lor, așa cum Guvernul pasează universităților decontul deciziilor sale nefundamentate, a mai precizat rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.