Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Să fii român: Dan Puric își lansează noul volum la Timișoara

Publicat

pe

Dan Puric își va lansa la Timișoara cea mai nouă carte, intitulată ”Să fii român”, și va susține o conferință cu acest generic, miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 19, pe scena Operei Naționale Române.

“Să fii roman înseamnă să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubesti necondiționat în ciuda tuturor evidențelor țara de astăzi ca să ai puterea să o ridici “, susține Dan Puric.

Actor, eseist, regizor de teatru și una dintre cele mai influente voci pe scena publică a României de astăzi, Dan Puric  este creatorul unor spectacole de teatru total ce izbutesc o sinteză unică a artelor dansului, pantomimei și costumului. Ca autor, a lansat mai multe volume, printre care ”Cine suntem”, ”Omul frumos”, ”Fii demn”.

Ca orator, Dan Puric este un adevărat fenomen: perceput de unii ca mesager apostolic al unor mari adevăruri, de alții ca un exponent al naționalismului exacerbat, Dan Puric este ”un artist ce încearcă, în fapt, să re-focalizeze interesul omului contemporan către sine, către valori fundamentale ce au fost eclipsate, dar nu întrutotul uitate”, susțin organizatorii  evenimentului.

Biletele pentru conferința sa au prețuri de 80/100 de lei și s-au pus în vânzare la Agenția Operei. După conferință, Dan Puric va oferi le va autografe tuturor celor care vor cumpăra cartea ”Să fii român”, disponibilă în foaierul Operei în seara evenimentului.

 

 

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

RUGA TIMIȘOAREI, în Parcul Rozelor. Artiștii de seamă ai Banatului vor urca pe scenă

Publicat

pe

În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al Timișoarei, comunitatea se adună în spirit de credință, tradiție și bucurie pentru a marca Ruga orașului, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale.

Luni, 15 septembrie 2025, începând cu ora 17:00, Parcul Rozelor va găzdui o seară de neuitat dedicată cântecului, jocului și portului popular bănățean.

Seara de sărbătoare va fi animată de Ansamblul „Timișul”, emblemă a valorilor tradiționale, coordonat de dirijorul Deian Galetin și pus în mișcare prin coregrafiile semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Lor li se vor alătura, într-un regal folcloric, voci consacrate ale muzicii populare românești care vor da glas cântecelor Banatului și nu numai: Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici, Olguța Berbec și Remus Novac, Dumitru Stoicănescu, David Crișan, Vlad Văcaru, Andreea Voica, Liliana Laichici și Carmen Popovici-Dumbravă.

Intrarea este liberă!

Ruga este un prilej de întâlnire între generații, un moment în care valorile spirituale și culturale ale locului se împletesc într-o atmosferă caldă și autentică.

Citeste mai mult

Cultură

„Regata Bega“, legătura pe apă, între Timișoara și Serbia

Publicat

pe

În perioada 12–14 septembrie 2025 canalul navigabil Bega găzduiește pentru al treilea an consecutiv Regata Bega, un eveniment organizat de mai multe asociații cu scopul de a revitaliza din punct de vedere cultural malurile canalului.

Astfel, vineri, 12 septembrie, începând cu ora 18:00, oaspeții din Serbia sunt așteptați la bordul propriilor ambarcațiuni, care vor ancora în zona podului Mihai Viteazu, unde va fi amenajat un punct provizoriu de acostare.

Sosirea lor deschide oficial evenimentul și va marca, încă odată, continuarea unei colaborări transfrontaliere bazate pe prietenie, curiozitate și respect pentru râul care leagă Timișoara de Europa.

Sâmbătă, 13 septembrie, malurile vor deveni spațiu de celebrare prin muzică.

De la ora 19:00, Romu va contura atmosfera cu muzică special pregătită pentru această seară, iar de la ora 21:30, pe scena amplasată la D’arc pe Mal, va urca Implant pentru Refuz, într-un concert live cu semnificație aparte.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Ecluze, organizație fondată în 2025 de către D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, cu scopul de a activa cultural malurile Begăi, de a valorifica patrimoniul local și de a reconecta Timișoara cu apele din care s-a născut.

Citeste mai mult

Cultură

Stagiunea 2025-2026 începe la Teatrul Național din Timișoara. Ce spectacole sunt programate

Publicat

pe

La Teatrul Național din Timișoara a început o nouă stagiune. Din nou împreună, spectatori alături de actorii Teatrului Național din Timișoara, stagiunea 2025 – 2026 se deschide cu un program consistent de spectacole și cu o serie de proiecte de viitor.

Primul titlu al stagiunii este spumosul spectacol ADEVĂRUL de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban, spectacol programat marți, 9 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare, fiind urmat de emoționantul AEROPORT de Ștefan Caraman, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, care va deschide Studio UȚU miercuri, 10 septembrie, ora 19. Joi, 11 septembrie, de la aceeași oră, ne reîntoarcem în Sala Mare cu fermecătorul DE BERGERAC. FANTASME DIN CYRANO de Michele Santeramo, spectacol semnat de cunoscutul regizor italian Roberto Bacci.

În cadrul programului Egal, dedicat colaborărilor profesionale, Teatrul Național din Timișoara a invitat Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad cu spectacolul SCLAVI (cu final rescris) de Maria Manolescu, în regia lui Dragoș Mușoiu. Spectacolul, programat vineri, 12 septembrie, în Sala Mare a Teatrului Național, de la ora 19, urmărește trepidanta poveste a unui tânăr actor care decide să pună în scenă un caz documentat privind sclavia modernă. Confruntându-se cu acest caz real, protagonistul și toți cei care gravitează în jurul proiectului descoperă în ei înșiși locuri tulburi, necunoscute, care îi transformă în moduri pe care nu și le imaginaseră.

În continuare, sâmbătă,13 septembrie, la Studio UȚU, Roberta Popa o readuce pe scenă pe celebra Mata Hari, în one woman show-ul omonim, pe textul semnat de Crista Bilciu.

Prima săptămână a stagiunii 2025-2026 se încheie în forță cu RICHARD AL III-LEA de William Shakespeare, în regia lui Radu Iacoban, următoarele spectacole fiind programate în continuare: UNDERGROUND FM, scenariu după Eric Bogosian de Claudiu Dogaru, one-man show Darie Doklean (miercuri, 17 septembrie, Studio UȚU), CAFEA CU BÂZDÂC, un spectacol de Ada Lupu Hausvater (duminică, 21 septembrie, Studio UȚU), PETRECEREA DE NUNTĂ  scenariu după proza lui Guy de Maupassant, regia Marie-Louise Boschofberger (marți, 23 septembrie, Sala Mare), AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov, regia Ion-Ardeal Ieremia (vineri, 26 septembrie, Studio UȚU) și, nu în ultimul rând, spectacolul-eveniment EXOD de Marius Ivaškevičius, în regia celebrului regizor lituanian Oskaras Koršunovas (duminică, 28 septembrie, Sala Mare, cu începere de la ora 18).

Stagiunea 2025-2026 înseamnă, desigur, și proiecte noi. Stagiunea debutează cu repetiții pentru un nou spectacol, VESTUL ADEVĂRAT de Sam Sheperd, în traducerea lui Andrei Marinescu. Referitor la acest text, regretatul actor și dramaturg scria: „Am vrut să scriu o piesă despre natura duală a omului, una care să nu fie simbolică sau metaforică sau ceva de genul ăsta. Am vrut doar să dau o idee despre cum este să fii dual. Natura duală este ceva real. Părerea mea este că suntem divizați într-un mod mult mai devastator decât poate revela psihologia. Nu este ceva drăguț. Nu este ceva minor, peste care putem trece cu ușurință. Este ceva cu care trebuie să trăim”.

Deopotrivă amuzantă și gravă, brutală și comică, povestea celor doi frați seduși de mirajul Hollywood-ului – Austin, un scenarist de succes și Lee, un vagabond cinic – țese admirabil „modelul din covor” al complicatelor relații de familie, într-un exercițiu de hiperrealism atât de perfect încât evenimentele par să sară dincolo de natura lor plauzibilă. Regizorul Felix Alexa, prolific și multi-premiat regizor și pedagog de teatru, trece această bijuterie dramaturgică prin filtrul inteligenței și al umorului susținut de o distribuție alcătuită din tinerii actori ai Teatrului Național Marin Lupanciuc (nominalizare la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, 2024, Premiul pentru cel mai bun actor la Gala HOP a Tânărului actor, 2021) și cel mai nou membru al trupei TNTm, talentatul actor și muzician Teodor Cauș, susținuți de bine-cunoscuții actori Ion Rizea (Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol  secundar, 2023) și Paula Maria Frunzetti.

Spațiul spectacolului și costumele vor fi create de Maria Miu (Premiul UNITER pentru întreaga activitate, 2016), reputat scenograf de teatru și film, cu o carieră prodigioasă alături de nume importante ale regiei de teatru și film din România și din lume.

Premiera spectacolului este programată pentru data de 26 octombrie 2025, la Sala Mare a Teatrului Național.

Până la finalul anului, vor fi terminate lucrările la Sala 2, Teatrul Național urmând să deschidă publicului unul dintre cele mai revoluționare spații dedicate teatrului și experimentului teatral din România, moștenirea materială, de infrastructură culturală a Capitalei Europene a Culturii, așa cum a definit-o și a sprijinit-o finanțatorul său, Ministerul Culturii. Viitoarea Sală 2023 se va deschide cu spectacolul CÂNTĂREAȚA CHEALĂ de Eugène Ionesco, spectacol semnat de reputatul regizor Mihai Măniuțiu. Informații despre acest proiect complex vor fi transmise în curând.

Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni.

Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite