Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Timp Liber

Nume mari urcă pe scena JAZZ™ în această vară

Publicat

pe

JazzTM se îndreaptă cu pași repezi spre cea de-a cincea ediție, pregătind concerte memorabile susținute de artiști excepționali pe toate scenele festivalului, alături de multe alte surprize și planuri de dezvoltare.

Primii artiști confirmați pentru ediția 2017 sunt: The Chick Corea Elektric Band feat. Frank Gambale, Eric Marienthal, John Patitucci și Dave Weckl, care vor concerta, în premieră în România, pe scena din Piața Victoriei din Timișoara. Band-ul s-a reunit în 2016, la cea de-a 75-a aniversare a lui Chick Corea, iar de atunci sărbătoresc pe marile scene ale lumii, într-o petrecere fără de sfârșit.

Band-ul de jazz fusion a luat naștere în 1985 aducând împreună  muzicieni care au revoluționat cu adevărat genurile muzicale. Albumul lor de debut, cu același nume, The Chick Corea Elektric Band, a reunit o multitudine de stiluri, jazz, rock, latino și funk, prezentând publicului un sound futurist, considerat și acum ca fiind una din pietrele de temelie ale jazz fusion.

Cvintetul înseamnă Chick Corea la pian, Dave Weckl la tobe, John Patitucci la bass, Eric Marienthal la saxofon și Frank Gambale la chitară. Împreună au produs, în anii `80, un șir de albume care au devenit sacre odată cu trecerea timpului. Influențele lor se regăsesc în stiluri precum EMD și hip-hop, ele ajungând și la trupe de jazz precum Snarky Puppy. Cel mai cunoscut dintre ei este, cu siguranță, Chick Corea, cu 22 de premii Grammy (din nu mai puțin de 63 de nominalizări), cu alte trei premii Latin Grammy (mai mult decât orice alt artist nominalizat vreodată la categoria „Cel mai bun album instrumental”), inclus în DownBeat Hall of Fame și Jazz Master în 2006 și care a obținut statutul de legendă vie, după cinci decenii de creativitate nemaîntâlnită și un randament artistic amețitor.

Armando Anthony ”Chick” Corea este un pianist și compozitor de jazz și fusion, multe dintre compozițiile sale fiind considerate „standarde” ale jazz-ului. În anii `60, a fost membru al band-ului Miles Davis, contribuind decisiv la nașterea a ceea ce numim mișcarea electric jazz fusion. Corea a fost descris ca fiind una dintre marile voci ale jazz-ului mondial care a ieșit la iveală după era John Coltrane, fiind recunoscut ca un vizionar al muzicii (și nu doar al celei de jazz). Al patrulea cel mai premiat artist în viață din istoria premiilor Grammy, Chick Corea încă explorează stiluri muzicale, la cei 75 de ani ai săi, și este implicat activ în promovarea și strângerea de fonduri pentru cauze sociale.

The Chick Corea Elektric Band are în componență, alături de Corea, muzicieni care au lansat de-a lungul timpului albume proprii, fiecare dintre ei fiind lider pentru diferite trupe. Patitucci (cinci premii Grammy) a fost parte din cvartetul lui Wayne Shorter, în timp ce Weckl (un premiu Grammy) a concertat alături de Natalie Cole, B.B. King, Mike Stern și sute de alți muzicieni. Marienthal (două premii Grammy) și-a lăsat o amprentă uriașă în lumea R&B-ului și a jazz-ului urban, în timp ce Gambale (două premii Grammy), creatorul tehnicii „sweep picking”, are peste 20 de albume solo.

JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara în perioada 30 iunie – 2 iulie 2017. Cea de-a cincea ediție a festivalului va avea trei scene în aer liber: în Piața Victoriei, în Parcul Castelului și în Parcul Civic.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La cele 4 ediții de până acum, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, o parte dintre aceştia în premieră în România.

 

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Boboteaza – ziua în care toată firea lumească să sfințește

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), zi specială în care firea apelor este sfinţită.

În 5 ianuarie, este Ajunul Botezului Domnului, o zi de post cu ajunare, ca pregătire pentru „împărtăşirea din lumina şi sfinţenia Duhului Sfânt”, zi în care vor fi oficiate mai multe slujbe speciale.

În ziua Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţirea cea mare a apei.

Agheasma Mare se consumă înainte de a lua anafura, deci pe nemâncate, de la Bobotează, timp de 9 zile, cât ţine praznicul Botezului Domnului

Boboteaza aduce credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin Agheasma Mare, care în aceste zile este luată cu evlavie pentru gustare și binecuvântarea caselor, spre tămăduirea și sfințirea întregii făpturi.

Despre raţiunile pentru care Hristos-Domnul S-a botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul ne vorbeşte deosebit de sugestiv Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta S-a botezat Hristos, ca să arate că împlineşte toată Legea. Acestea sunt pricinile Botezului Domnului. De aceea şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, căci acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo-i şi porumbelul. La corabia lui Noe a venit o porumbiţă cu o ramură de măslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi al scăpării de potop; aici, la Botez, vine Duhul, în chip de porumbel, nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta – ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate şi curat (…). Corabia aceea a lui Noe, după ce s-a terminat potopul, a rămas pe pământ; Corabia aceasta, după ce ne-a adus pacea cu Dumnezeu, a fost răpită în cer şi Trupul acela neîntinat şi neprihănit este acum la dreapta Tatălui. Toate acestea le-a lucrat Hristos-Domnul ca să avem parte de bunătăţile cele veşnice”1 (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Botezului Domnului). (sursa: basilica.ro)
Iată ce tradiții și superstiții se practică în popor în această zi sfântă!

Tradiții și superstiții

În tradiţia românească există numeroase practici legate de Bobotează, multe preluate în creştinism din tradiţii anterioare, menite să sporească fertilitatea, să purifice şi să ţină departe forţele răului.

În această zi se recomandă să mănânci neapărat piftie, grâu fiert şi să bei vin roşu, întrucât în ajunul Bobotezei trebuie pregătită o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului.

Fetele care vor să îşi vadă ursitul de Bobotează trebuie să îşi lege pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi să îşi pună sub pernă busuioc, pentru a-l visa peste noapte.

Pentru a fi ferit de rele tot anul, ideal este să nu te cerţi cu cei dragi în această zi şi să nu dai nimic cu împrumut.

Vrei să afli cât vei trăi? Ei bine, în Ajun de Bobotează se spune că trebuie să iei atâţia cărbuni aprinşi câţi membri are familia şi să îi denumeşti pe fiecare în parte. Se crede că va avea viaţă lungă cel al cărui cărbune se stinge ultimul.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Vasile, prăznuit în prima zi din an

Publicat

pe

Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sfântul Vasile. Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Sfântul Vasile. O mare atenție a acordat Sf. Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au pus bazele vieţii monahale sistematice, Sfântul Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

Sfântul Vasile. Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară.

Sfantul Vasile. În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac, potrivit b365.ro.

Tot de Sfântul Vasile, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta” sau „anul viitor”. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

Dacă, în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată , dacă dormi de Sfântul Vasile rişti să fii leneş tot anul.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite