Ne găsiți și pe:

Actualitate

Ce probleme are CNAIR cu procesele verbale pentru rovinietă

Publicat

pe

În data de 22.02.2017, atât la sediul CNAIR SA cât şi la subunităţile acesteia s-au primit sesizări din partea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi prin care se semnala faptul că au primit plicuri care nu conţineau procesele verbale întocmite de către CNAIR prin CESTRIN. Astfel, Compania a semnalat aceste probleme prestatorului de servicii poştale cu care are încheiat un acord cadru având ca obiect „Servicii de imprimare, anvelopare şi comunicare procese verbale de constatare a contravenţiei emise de CESTRIN prin intermediul SIEGMCR, pentru încălcarea prevederilor OG nr. 15/2002”.

În baza acestui contract, prestatorul are obligaţia de a imprima, anvelopa şi comunica procesele verbale de constatare a contravenţiei (PVCC) emise de CNAIR prin CESTRIN, prin intermediul SIEGMCR, pentru încălcarea prevederilor OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmare investigaţiilor realizate de către Prestator, s-a identificat o situaţie apărută pe fluxul de producţie al acestuia în timpul procesării PVCC întocmite în data de 31.01.2017. Astfel, în secvenţa de printare a apărut o eroare ce a generat netipărirea PVCC (verso-ul coli A4) pentru un fişier de 2.000 de procese verbale dintr-un total de 27.302 procese verbale.

Prestatorul a înştiinţat CNAIR SA asupra faptului că, în regim de maximă urgenţă, pe cheltuiala sa, procesele verbale vor fi depuse în reţeaua poştală în vederea comunicării în cursul zilei de 23.02.2017.

În aceste condiţii, utilizatorii care au primit în perioada 20.02.2017 – 23.02.2017 plicuri care în loc să conţină procese verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia fără rovinietă valabilă, conţineau doar o pagină pe care era tipărit numele şi adresa, nu trebuie să ia în considerare acele documente, urmând a primi, în perioada imediat următoare, procesele verbale de constatare a contravenţiei respective, termenul de plată urmând a decurge de la data primirii efective a proceselor verbale.

Pe această cale, CNAIR SA îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi asigură utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că va lua toate măsurile necesare astfel încât astfel de situaţii, cu toate că nu au fost generate din vina sa, să nu se mai repete.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Cultură

Apel de proiecte pe tema schimbărilor climatice către artiști. Cine poate să aplice și ce premii se oferă

Publicat

pe

Se lansează a doua ediție a apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?”, produsă de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în cadrul căreia va fi selectată o lucrare artistică pe tema impactului crizei climatice asupra vieții de zi cu zi.

Proiectul face parte din programul cultural LA PAS/Slowing Down și este finanțat prin Programul prioritar multianual „Repere în cultură” al Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Organizatorii pornesc de la o idee simplă, dar greu de digerat: criza climatică nu mai e doar o temă de raport științific, ci un fenomen care remodelează hrana, transportul, locuirea și sănătatea mintală ale fiecăruia dintre noi. Invocând ideea lui Anthony D. Cortese despre rolul transformării culturale în tranziția spre o societate sustenabilă, apelul mizează pe artă ca instrument capabil să facă vizibil ceea ce cifrele nu pot exprima – și să deschidă un spațiu de reflecție.

Cine poate aplica

Concursul este deschis artiștilor cu minimum 3 ani de experiență relevantă (dovedită prin CV sau portofoliu), cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți la data depunerii.

Sunt acceptate propuneri din toate mediile artistice, nelimitându-se la pictură, sculptură, artă digitală, video, performance, instalație interdisciplinară, cu specificații tehnice clare pentru lucrările non-fizice.

Un candidat poate depune o singură aplicație, care trebuie să conțină o declarație artistică, descrierea tehnică a proiectului, o sugestie de spațiu expozițional, o machetă sau schiță și un link către portofoliu. Toate condițiile sunt detaliate în Regulamentul de participare, disponibil pe site-ul CRIES.

Onorariu și calendar

Câștigătorul primește 10.000 de lei brut, printr-un contract de cesiune de drepturi de autor, în două tranșe, plus cazare și transport separat pentru evenimentul de prezentare de la Timișoara. Onorariul acoperă tot procesul de producție a lucrării, inclusiv transportul acesteia la Timișoara.

7 iulie 2026: lansare apel;

7 iulie-10 august 2026: depunere aplicații;

10-16  august 2026: jurizarea aplicațiilor;

17 august 2026: anunțarea rezultatelor;

17 august-1 octombrie 2026: realizare proiect artistic;

09-11 octombrie 2026: prezentarea proiectului artistic în Timișoara.

Juriul

Selecția va fi făcută de un juriu format din trei nume cu profiluri complementare: Cristiana Bucureci, artist vizual, fondatoarea Creionetica și director al Collage Festival, cu numeroase expoziții locale și internaționale în Nicosia și Tel Aviv; Cosmin Nasui, curator, istoric și critic de artă, fondatorul platformei modernism.ro și curator la PostModernism Museum și Eduard Jakabházi, designer grafic, prodecan al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și doctor în arte vizuale.

Criteriile de jurizare pun accent, în ordine, pe originalitate (30 puncte), caracter transformativ (25 puncte), relevanță tematică (20 puncte), fezabilitate (15 puncte) și responsabilitate socială și ecologică (10 puncte).

Pentru întrebări și clarificări, artiștii interesați pot contacta organizatorii la adresa lapas@cries.ro.

Proiectul LA PAS/ Slowing Down (2025-2027) este implementat de Asociația CRIES și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte, în cadrul Programului prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite