Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Fermierii români vor putea beneficia de garanții de stat de până la 80% pentru cumpărarea de terenuri

Publicat

pe

Fermierii români vor putea beneficia de garanții de stat de până la 80% pentru cumpărarea de terenuri, dar și de dobânzi și comisioane de garantare reduse, conform modificărilor legislative prevăzute pentru anul 2017 în vederea îmbunătățirii accesului la finanțare al fermierilor români.

În acest context, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții băncilor comerciale pentru identificarea celor mai bune soluții care să contribuie la finanțarea și dezvoltarea agriculturii în perioada următoare, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, șeful MADR a prezentat bancherilor un proiect de actul normativ, aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului, argumentând că actul normativ reglementează cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 și POPAM 2014-2020, cu scopul achiziției de terenuri agricole, precum și dezvoltării afacerilor în domeniul producției vegetale, zootehnice și acvaculturii, creșterea producției destinate pieței interne și externe și a calității acesteia.

Astfel, conform proiectului menționat, pentru cumpărarea de terenuri se acordă garanții de stat de până la 80% din valoarea creditului, iar diferența se asigură cu terenul cumpărat, în timp ce garantarea creditelor acordate beneficiarilor de către instituțiile finanțatoare pentru investiții specifice în agricultură se poate face până la o valoare de până la 3 milioane de euro.

De asemenea, pentru achiziția de teren se vor acorda credite în funcție de condițiile băncilor, pe o durată de 10 sau 15 ani, iar dobânda la creditele pentru fermieri va fi de 2% peste ROBOR, în timp ce comisionul FGCR va fi redus de la 3,8% la 2%.

Nu în ultimul rând, creditul din capitalul de lucru devine credit cu accesibilitate garantată de 80% de către stat și de un procent de 20% alte garanții, în condițiile băncii.

Potrivit MADR, proiectul menționat urmează să parcurgă toate etapele de validare juridică.

La întâlnirea de la MADR au participat reprezentanții a 10 bănci comerciale.

 

Sursa: Agerpres

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zboruri spre Basel, Napoli, Larnaca, Frankfurt Hahn și Nürnberg, de pe Aeroportul din Timișoara

Publicat

pe

Noile rute operate de Wizz Air spre Basel, Napoli, Larnaca, Frankfurt Hahn și Nürnberg au fost inaugurate, luni, la Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ Timișoara.

Wizzair a inaugurat cinci rute noi, demonstrând angajamentul continuu al companiei față de comunitatea locală și regională.

La eveniment au fost prezenți, Mauro Peneda, Director General Wizzair Malta și Marian Chivu, Director Operațional al aeroportului din Timișoara, care au subliniat importanța extinderii rețelei de noi rute aeriene pentru oraș și pentru întreaga regiune.

Avionul de tip Airbus A320 întărește baza de la Timișoara și ridică numărul la trei aeronave care vor opera pe cele 20 de rute Wizz Air de la Timișoara spre destinații din toată Europa.

Cu această ocazie specială am înregistrat și pasagerul cu numărul 9 milioane, număr care reflectă totalul celor care au zburat cu Wizz Air din 2008 până acum.

Foto: Facebook/Aeroportul International Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Târg de adopție canină, la Timișoara

Publicat

pe

Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, 18 octombrie, între orele 10:00 și 14:00, în Piața Victoriei, pe platoul din fața parcării Modex, la un târg de adopție canină.

„Blânzi, jucăuși, timizi sau plini de energie, toți au nevoie de un cămin“, explică organizatorii, Primăria Municipiului Timișoara în colaborare cu adăpostul Danyflor.

Adopțiile pot fi făcute și după târg, direct la adăpostul Danyflor (luni–vineri și sâmbăta, din două în două săptămâni).

Citeste mai mult

Din țară

Se deschide traficul pe noul drum DN 69A, care face legătura între partea de nord a Timișoarei și autostrada A1.

Publicat

pe

Începând de astăzi, luni 13 octombrie, de la ora 17.00, se va deschide traficul pe noul drum – DN 69A – care face legătura între partea de nord a Timișoarei și autostrada A1.

Drumul de legătură de 10 km, cu două benzi pe sens, va aduce avantaje semnificative pentru circulație și comunități, inclusiv preluarea unei părți importante din traficul de tranzit spre zona de nord a Timișoarei și conectarea cu centura de ocolire a Timișoarei (VTM). Odată cu deschiderea acestui drum, se vor echilibra și fluxurile de trafic între celelalte două conexiuni existente cu A1 (nodurile rutiere Giarmata și Remetea Mare).

În cadrul proiectului, au fost amenajate două noi sensuri giratorii, pe DN 69, iar traficul pe direcția Timișoara – Arad, dar și către DJ 692, din Timișoara spre Sânandrei, se va desfășura cu modificări. Îndemnăm participanții la trafic să acorde atenție sporită semnalizării rutiere, să respecte indicatoarele și regulile de circulație, întrucât traseele și regimul benzilor sunt diferite față de configurația anterioară.

Ø  Pe direcția Timișoara – Orțișoara – Arad, pe DN 69, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, spre Orțișoara/Arad;

Ø  Pe direcția Arad – Orțișoara – Timișoara, pe DN 69, șoferii vor folosi cele două sensuri giratorii, breteaua spre direcția Timișoara fiind la a treia ieșire;

Ø  Pe direcția Timișoara – Sânandrei, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, apoi se vor întoarce către Timișoara, pe DN 69 și, în sensul giratoriu sud, vor urma prima ieșire spre DJ 692. Pe direcția Sânandrei – Timișoara, șoferii vor folosi sensul giratoriu sud, cu acces pe a treia bretea;

Ø  Breteaua a doua de ieșire din sensul giratoriu sud este un acces exclusiv către platforma industrială, printr-un drum colector, care nu are acces în DN 69 pe direcția Timișoara. Așadar, șoferii care merg pe direcția Timișoara vor folosi doar a treia ieșire din sensul giratoriu sud.

 DATE TEHNICE – DN 69A:

Ø  Contract: Proiectarea și Execuția Lucrărilor din cadrul Obiectivului ”Drum de legătură Autostrada A1 – DN69” – Rest de Executat

Ø  Beneficiar: – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A prin D.R.D.P. Timișoara.

Ø  Finanţare: – Contribuția Uniunii Europene din Programul Transport 2021-2027 – Programe FEDR.

Ø  Valoare: 235.884.751,42 Lei  + TVA

Ø  Antreprenor: Antrepriza de Reparații Și Lucrări ARL Cluj S.A.

Ø  Supervizor: Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. – UTIBER Kozuti Beruhazo Kft

Ø  Lungime: 9,90 km

Ø  Viteza de proiectare: 100 km/h

Ø  Investiția este situată pe teritoriul comunelor Sânandrei, Giarmata și Pișchia.

NODURI RUTIERE (3)

Ø  Nod rutier DN 69 (Timișoara – Arad)

Ø  Nod rutier km 5+300 (Drum Comunal 58)

Ø  Nod rutier A1 (între nodurile rutiere Giarmata și Orțișoara, km 509)

STRUCTURI (8):

Ø  Pasaj peste drumul de legătură pe DN 69 km 0+712

Ø  Pasaj peste drumul de legătură pe drum de exploatare km 2+158

Ø  Pod peste pârâul Niarad (Bega Veche) km 3+558

Ø  Pod peste drumul de legătură pe drum de exploatare km 5+162

Ø  Pod peste pârâul Măgheruș km 6+001

Ø  Pasaj inferior pe drumul de legătură peste drum de exploatare km 7+521

Ø  Pasaj inferior pe drumul de legătură peste drum de exploatare km 9+670

Ø  Pasaj peste autostrada A1 Arad – Timișoara pe Bretea 1 – Nod A1 km 0+565.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite