Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Concept global nou în Timișoara: antreprenorii locali își spun eșecurile la serile Fuckup Nights

Publicat

pe

Începând cu luna martie, Timișoara a devenit singurul oraș din România în care se organizează întâlnirile Fuckup Nights, în cadrul cărora antreprenori, manageri, inițiatori de proiecte povestesc despre momentele de eșec și modul în care le-au influențat viața profesională și personală.

Prima întâlnire va avea loc în 23 Martie, de la ora 19.00, la AMBASADA (str. Anton Seiller nr.2). Ediția Fuckup Nights Timișoara se lansează cu discursurile pregătite de: Andreea și Norbert Tako – antreprenori culturali, Diana Amza – trainer și antreprenor sportiv, Valentin Mureșan – antreprenor IT, Ștefan Szakal – antreprenor web design și web development.

“De cele mai multe ori, în cadrul evenimentelor se spun povești despre succes. Cum a reușit cineva să ajungă undeva, să împlinească un anumit proiect. Se vorbește foarte puțin despre eșec, despre ce nu ne iasă, despre cât de greu trăim nerealizările și cum facem să mergem totuși mai departe. Din momentul în care am auzit despre conceptul Fuckup Nights mi-am dat seama că e oportun să avem aceste întâlniri și la Timișoara. Iar reacția este uimitoare. Cei din echipa de organizare suntem uimiți să vedem câte persoane sunt interesate să participe la prima ediție, cea din 23 martie”, a spus Ștefan Vădineanu, director general Atu Advertising, organizator Fuckup Nights Timișoara.

Informațiile despre ediția din Timișoara sunt disponibile pe pagina de web www.fuckupnights.com/timisoara/ și pe pagina de Facebook Fuckup Nights Timișoara.

Participarea la evenimentul din 23 martie costă 20 de lei, bani care vor fi donați proiectului educațional Coder Dojo Timișoara. “Motto-ul Fuckup Nights este <<chiar dacă e nasol, eșecul instruiește>>. Pentru că există o componentă de educație, ne-am propus ca banii colectați din taxa de intrare să ajungă la un proiect de educație. Am ales Coder Dojo datorită lucrurilor minunate pe care Radu Ticiu – coordonatorul proiectului – le face cu copiii, cărora le insuflă importanța creativității, inovației”, a spus Nicoleta Tudor, PR eveniment.

Fuckup Nights este o mișcare globală care a pornit în 2012 în New Mexico. Câțiva prieteni și-au dat întâlnire, au ajuns să vorbească despre nereușitele din viață și au realizat că tot ceea ce își spuseseră între ei ar trebui să audă și alții. Evenimentul a avut success atât de mare în timp, încât acum sunt 210 orașe din 72 de țări în care se organizează aceste întâlniri.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Podul Iuliu Maniu din Timișoara va fi modernizat

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii), una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță din prezent. Primele intervenții sunt programate de către firma câștigătoare – TEHNODOMUS – în perioada ianuarie-februarie, în funcție de condițiile meteo.

“Este primul șantier nou al anului viitor și o investiție pe care o pregătim de mult timp. Podul de la fosta Fabrică de Țigări, construit în anii ’70, este într-o stare avansată de degradare și avea nevoie urgentă de această investiție pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și siguranță. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene consistente pentru această lucrare și că putem moderniza una dintre cele mai importante legături dintre Gara de Nord și Calea Șagului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția Primăriei Timișoara vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare. Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban. După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la valoarea de aproximativ 8 milioane de euro (TVA inclus) și sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Internațional

TOP. Ce au căutat românii pe Google, în anul 2025

Publicat

pe

Păpuşa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar şi plecarea dintre noi a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor pe Google în România, în 2025, conform unei statistici publicate de companie.

Alegerile prezidenţiale din primăvară au avut un impact major asupra căutărilor românilor anul acesta.

Nicuşor Dan, preşedintele ales, dar şi contracandidatul său din finala prezidenţială, George Simion, precum şi prezenţa la vot sunt în topul 10 al căutărilor românilor pe Google, informează compania.

De asemenea, decesul lui Ion Iliescu, cel al fostului papă, Francisc, sau asasinarea lui Charlie Kirk, personalitate media din Statele Unite, au dus la un interes ridicat în căutările pe Google în ţara noastră, potrivit aceleiaşi surse.

Topul celor mai populare căutări ale românilor în 2025 este completat de momente precum meciul dintre FSCB şi PAOK Salonic sau lansarea noului iPhone.

Pe lista târgurilor de Crăciun cu cele mai importante creşteri în căutări, anul acesta, se află cele din străinătate (Viena şi Budapesta), care le depăşesc pe cele mai populare din România (Bucureşti şi Craiova).

Totodată, între reţetele cele mai căutate pe google.com se remarcă cele tradiţionale legate de sărbătoarea Paştelui, respectiv: drob, friptură de miel şi pască.

Printre întrebările adresate de către români pe motorul de căutare s-au aflat, în acest an, „Cum se alege Papa” sau „Cum a votat diaspora”, în ton cu evenimentele anului 2025.

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Scriitoarea“, în premieră pe scena de la Atelierele „Fabrica de decoruri“ din Timișoara

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara invită publicul duminică, 28 decembrie 2025, de la ora 19:00, la Atelierele Fabrica de decoruri, la premiera spectacolului care închide anul 2025 – SCRIITOAREA după Ella Hickson, în traducerea lui Radu Iacoban, cunoscutul regizor al Teatrului Național din Timișoara semnând, totodată, spectacolul.

SCRIITOAREA, o coproducție Teatrul Național Timișoara – Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe, o  descoperă pe tânăra autoare și regizoare britanică Ella Hickson, una dintre cele mai puternice voci ale dramaturgiei actuale de limbă engleză, prin piesa omonimă, un text care forțează modul în care încă se scrie teatrul – considerat contemporan – într-o încercare de a propune noi forme ale creativității, lăsând în urmă propriile experiențe teatrale.

Sabotând în permanență indiciile prin care, ca spectatori, delimităm planul real de cel ficțional, SCRIITOAREA ne invită să experimentăm reguli alternative ale jocului.

Un foarte concret dialog între doi tineri care se întâlnesc întâmplător într-un teatru după terminarea spectacolului se dovedește a fi, de fapt, o scenă în lucru dintr-o piesă în curs de scriere. De aici mai departe, scenele se succed pe această linie subțire, căzând când de o parte, când de cealaltă parte a realității.

El însuși dramaturg de succes, regizorul Radu Iacoban a abordat piesa Ellei Hickson punând în centrul demersului său responsabilitatea și locul creatorului într-o lume care își dinamitează în permanență propriile limite și linearități existențiale.

„Titlul spectacolului nostru te duce cu gândul la tema sa, anume care este rolul artistului în societate, cum se întrepătrund, se resping sau converg planurile sale personale cu cele profesionale, ce alege artistul să creeze, cui îi oferă creațiile sale și ce efecte au ele în habitatul socio-politic al zilelor noastre. Poate (… ) fi o provocare plăcută pentru spectatorul care își dorește să vizioneze un alt tip de teatru. Textul scris de Ella Hickson iese din rând pentru că lansează în permanență întrebări publicului, performerilor și propriului construct dramatic. Ai mereu senzația că ce vezi în cele cinci părți/acte e întrucâtva recognoscibil, dar e în mod voit neterminat. E un teatru în teatru în teatru care își propune să ne scoată din zona de confort și ne oferă posibilitatea să vedem realitatea din perspectiva artistului”, precizează regizorul Radu Iacoban.

Spectacolul reunește pe scena celor două teatre partenere – Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara trei dintre tinerii și foarte valoroșii actori ai Naționalului timișorean – Flavia Giurgiu (care semnează și coregrafia), Marin Lupanciuc și Teodor Cauș, care vor evolua alături de talentații actori ai echipei TAM – Nicholas Cațianis, Oana Jipa, Sebastian Marina și Mădălina Mușat. Echipa de creație este completată de scenograful Teatrului Național, Tudor Prodan, care semnează decorurile și costumele, light & video design-ul spectacolului și de compozitoarea de muzică de teatru Aida Šošić.

Biletele sunt disponibile online pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11 – 19.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite