Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Număr record de timișoreni scoși la alergare duminică. Traficul va fi restricționat

Publicat

pe

Duminică, se va desfășura în Timișoara cea de-a treia ediție a TIMOTION, eveniment sportiv caritabil organizat de Alergotura, în colaborare cu Fundația Comunitară Timișoara.

Este cel mai mare eveniment de alergare organizat până acum în orașul de pe Bega, la linia de start fiind așteptate peste 3.000 de persoane, adulți și copii, pasionați de mișcare în aer liber și de bucuria de a se implica în comunitate prin susținerea cu donații a unuia dintre cele 21 de proiecte pentru care se adună fonduri.

“Ne așteptăm ca ediția de anul acesta să reunească peste 3.000 de persoane, de toate vârstele. Este extraordinar cât de mult a crescut TIMOTION, având acum o dimensiune triplă față de prima ediție și cu mult peste ceea ce noi ca organizatori ne-am imaginat. Este în primul rând meritul participanților care an de an decid să ni se alăture atât în dorința de a promova în rândul comunității și al copiilor un stil de viață sănătos, cât și de a sprijini cu fonduri realizarea unor proiecte care au beneficiari tot în comunitatea noastră”, a declarat Simona Țurcanu, unul dintre coordonatorii evenimentului.

Ca și până acum, cursele se vor desfășura în zona centrală a orașului.

Noutatea la această ediție este startul curselor, care va avea loc în Piața Libertății astfel:

•       Semimaratonul Profi – 21 km – START ora 09:00

•       Crosul MGI Coutier – 10 km – START ora 09:05

•       Crosul Visma – 6 km – START ora 09:15

•       Cursa Rotary distracție pe roți (role, fotoliu rulant, trotinete) – 1 km – START ora 10:30

•       Cursa Flexik pentru părinți cu bebe – 1 km – START ora 11:00

•       Crosul Continental – 2 km – START ora 11:30

Festivitatea de premiere va avea loc de la ora 12:30, tot în Piața Libertății.

 

Pe lângă alergare, vor avea loc diverse activități pentru copii, iar partenerii TIMOTION vor invita participanții să descopere alte inițiative sportive și nu numai. ISU Timiș este prezent la alergare, precum și în Piața Libertății unde publicul are ocazia să le cunoască mai îndeaproape activitatea.

Pentru a facilita  deplasarea participanților atât în ziua concursului, cât și sâmbătă la preluarea numerelor de concurs, partenerul de mobilitate al evenimentului oferă o primă cursă gratuită, în limita a 25 de lei, participanților care își fac un cont nou pe Uber.com/App și introduc în aplicație codul promoțional Timotion2017. 

 

Organizatorii transmit timișorenilor rugămintea de a fi înțelegători cu privire la modificările traficului rutier, care va fi restricționat în data de 23 aprilie, în intervalul orar 6.30 – 14.30. Traseul va fi închis sau restricționat pe următoarele rute: Piața Libertății – strada Lucian Blaga – Piața Huniade – strada 20 Decembrie 1989 – pod Mihai Viteazu – bulevardul Vasile Pârvan – pasajul Michelangelo – bulevardul Corneliu Coposu – sens giratoriu Pestalozzi/Nistrului – strada Johann Heinrrich Pestalozzi – parc Regina Maria – strada I.L. Caragiale – strada Episcop Bonnaz – bulevardul 3 August 1919 – podul Decebal – splaiul Nistrului – splaiul Tudor Vladimirescu (malul stâng Canal Bega) – podul Dragalina – spaiul Tudor Vladimirescu (malul drept Canal Bega) – podul Decebal – strada George Enescu – Parcul Justiției – bulevardul Regele Ferdinand – Piața Victoriei – strada Alba Iulia – strada Victor Vlad Delamarina – strada Sf. Ioan – bulevardul Republicii – Piața Regina Maria (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Luis Țurcanu”).

De asemenea, mijloacele de transport în comun vor avea rute ocolitoare. Tramvaiele nu vor fi deviate însă vor circula cu viteză redusă în Piața Libertății și pe bulevardul 3 August 1919. Circulația autobuzelor va fi deviată după cum urmează:

 

Linia 3/E3 – va circula deviat în ambele sensuri, de la str. Cluj pe bv. Victor Babeș, bv. Mihai Viteazu, splaiul Tudor Vladimirescu, cu continuare pe vechiul traseu;

Linia E7 – va circula de la Abator pe str. Andreescu, str. Banatul, str. Budai Deleanu, str. 16 Decembrie, podul Traian, bv. Regele Ferdinand, Piața Regina Maria și retur;

Linia 33 – va circula deviat de la bv. 16 Decembrie 1989, podul Traian, bv. Regele Ferdinand, Piața Regina Maria și retur;

Linia E8 – va circula de pe str. Iepurelui, str. Ștefan cel Mare, bv. Eroilor, str. Cluj, bv. Victor Babeș, bv. Mihai Viteazu, Piața Bălcescu, cu continuare pe vechiul traseu.

 

În intervalul orar 10:15 – 11:00, câteva linii de troleibuz care se intersectează cu traseul de alergare, pe sensul spre Piața 700, vor staționa pe bv. Republicii, înainte de str. Paris, cel mult 30 de minute până să își continue călătoria. Este vorba de liniile 11, M11, 14, M14 și 18, precum și linia de autobuz E1.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ANCHETĂ! Fraudă cu fonduri europene la Universitatea Politehnică din Timișoara

Publicat

pe

Trei angajate ale Universităţii Politehnice Timişoara au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene după ce au depus declaraţii şi documente false pentru a obţine pe nedrept mai multe sume de bani, în cadrul derulării mai multor proiecte pe fonduri europene Erasmus şi Erasmus+.

De asemenea, acestea mai sunt acuzate că în perioada 2012 – 2020 şi-au însuşit diverse sume din fondurile Universităţii, iar prejudiciile sunt de 5 milioane de lei şi de peste 2,5 milioane de euro.

Este vorba de Maria-Lia Dolga, la data faptei director al Departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, în formă continuată şi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, Lenuţa-Daniela Hudac, la data faptei şef Birou Contabilitate în cadrul Direcţiei Financiar Contabilitate – Serviciul financiar-contabil din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi Marinela Solomon, la data faptei administrator financiar în cadrul Direcţiei Financiar Contabilitate – Biroul Buget Finanţe din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu  Hannelore Elfride Filipescu, la data faptei şef Serviciu Programe Erasmus (şef Birou Erasmus) din cadrul Departamentului Relaţii Internaţionale al Universităţii Politehnice Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

Anchetatorii au precizat că în cadrul derulării mai multor proiecte pe fonduri europene Erasmus şi Erasmus+, Maria-Lia Dolga, beneficiind de ajutorul lui Hannelore Elfride Filipescu, ar fi întocmit şi depus mai multe declaraţii şi documente false la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.), demersuri care ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei totale de 659.337 euro.

„În cadrul verificărilor efectuate de procurorii anticorupţie, în proiectele respective nu au putut fi identificate sau puse la dispoziţie documente esenţiale, necesare pentru a putea fi decontate toate cheltuielile presupus a fi făcute de către cadrele didactice sau studenţii Universităţii Politehnice Timişoara. Astfel, în multe situaţii, nu au putut fi identificate documente cu caracter de invitaţie, personală sau generală, din partea instituţiei gazdă/primitoare, ordine de deplasare, cereri de deplasare, Raportul – formular al participantului la încheierea mobilităţii (Chestionarul UE online), sau documente de verificare post mobilitate”, a mai precizat sursa citată.

Anchetatorii au menţionat că în realitate, deşi unele dintre deplasările pentru care se solicitau sumele aferente nu au fost efectuate, contravaloarea sumelor respective decontate cu titlu de granturi era primită şi folosită de cadrele didactice, personalul administrativ şi studenţi.

De asemenea, procurorii au stabilit că în alte situaţii, studenţii ar fi fost îndemnaţi să fie de acord cu deplasările fictive, primind în schimb numai o cotă parte din valoarea grantului, restul fiind împărţit între persoanele din conducerea Departamentului Relaţii Internaţionale.

Procurorii DNA au mai transmis că Lenuţa-Daniela Hudac şi Marinela Solomon, având în atribuţiile lor de serviciu gestionarea fondurilor băneşti ale Universităţii Politehnice Timişoara provenite din fonduri proprii, prin manopere frauduloase, şi-ar fi însuşit în mod repetat în perioada 2012 – 2020, sume de bani din gestiune, atât pentru ele cât şi pentru Dolga Maria-Lia, Filipescu Hannelore-Elfride şi Asociaţia Foştilor Studenţi ai Universităţii Politehnice Timişoara. În total, suma de bani însuşită/delapidată prin intermediul celor 1.046 de acte materiale este de 5.053.940 de lei şi 1.548.617 de euro.

„Manoperele frauduloase ar fi constat în întocmirea fictivă a unor cereri de împrumut şi a documentelor justificative pentru viramentul banilor din contul de trezorerie în conturile unor bănci comerciale, în deturnarea destinaţiei unor sume de bani, în transferuri fără niciun document justificativ şi în indicarea în fals a unor menţiuni/explicaţii în aplicaţia informatică cu ocazia efectuării transferului banilor în conturile personale”, au explicat anchetatorii.

Ei au mai afirmat că marea majoritate a operaţiunilor de transfer ilegal de fonduri s-ar fi realizat cu concursul ambelor contabile, după mecanismul descris mai sus şi anume, Lenuţa-Daniela Hudac ar fi transferat sume de bani din contul de trezorerie al Universităţii Politehnice Timişoara în conturile unor bănci comerciale, de unde sumele de bani ar fi fost transferate de către inculpata Solomon Marinela, pe nedrept, în conturile altor bănci comerciale, iar mai apoi, sumele de bani ar fi fost virate în conturi personale.

”În alte cazuri, inculpata Solomon Marinela ar fi acţionat singură, în sensul că, găsind disponibil în conturile Universităţii Politehnice Timişoara deschise la bănci comerciale, ar fi efectuat pe nedrept viramente în conturile sale, dar şi în alte conturi sau ar fi ridicat numerar de la ghişeul băncii.

Într-un număr de trei operaţiuni de transfer ilegal de fonduri, cele două contabile ar fi fost ajutate de către inculpata Dolga Maria-Lia care ar fi întocmit documente justificative fictive spre a servi operaţiunii de transfer de bani din trezorerie în cont de bancă comercială, totul spre a asigura disponibil de unde să fie sustrase ulterior sumele respective de bani”, au mai transmis reprezentanţii DNA.

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.090.542,40 euro, la care se va adăuga dobânda legală aferentă.

Universitatea Politehnica Timişoara a comunicat faptul că se constituie parte civilă împotriva inculpatelor Hudac Lenuţa-Daniela şi Solmon Marinela cu suma de 5.053.940 lei şi 1.548.617 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit prin comiterea infracţiunii, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi calculate de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpate în vederea recuperării prejudiciilor.

În prezenţa avocatului, Hannelore Elfride Filipescu care a încheiat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei, fiind condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.

Dosarul de urmărire penală, precum şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare la Tribunalul Timiş.

Citeste mai mult

Din țară

EVALUAREA NAȚIONALĂ. Absolvenții claselor a VIII-a, la primul examen important din viață

Publicat

pe

Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a susţin luni, 23 iunie proba de limba română a Evaluării Naţionale.

A doua probă scrisă (matematică) va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în limba şi literatura maternă se va desfăşura vineri, 27 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate (online şi în şcoli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00.

Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise şi pot fi depuse contestaţiile. Acest proces continuă şi în zilele de 4 şi 5 iulie.

Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestaţie.

Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Subiectele şi baremul de corectare vor fi publicate pe site-ul dedicat, în fiecare zi cu probă scrisă, la ora 15:00.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Circulația rutieră este restricționată în mai multe zone din Timișoara, pentru lucrări și evenimente

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz, închiderea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de sâmbătă, 21 iunie 2025, în vederea realizării unor lucrări de mentenanță sau a desfășurării unor evenimente.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă în data de 21 iunie 2025, pe bulevarul Cetății, în vederea desfășurării evenimentului „Străzi pentru Comunitate”, ce prevede activități și spectacole dedicate copiilor, concerte, jocuri și picnicuri atipice.

Prin urmare, circulația rutieră va fi închisă pe tronsonul strada Gheorghe Lazăr – Calea Torontalului, în intervalul orar 07:00-22:00. Mai mult, și circulația tramvaielor pe liniile 4 și 7 va fi închisă între intersecțiile bulevardul Cetății – Calea Torontalului și bulevardul Cetății – strada Gheorghe Lazăr, iar liniile de tramvai 4 și 7 vor circula deviat cu întoarcere la buclă Ronaț.

De asemenea, în perioada 23 iunie 2025 – 28 iunie 2025, circulația rutieră va fi închisă pe strada Remus, tronsonul cuprins între strada Virgil Madgearu și Piața Plevnei, în intevalul orar 08:00-17:30, în vederea refacerii infrastructurii drumului.

Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite