Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Hoți de… gaze naturale. Peste o sută de timișeni au crezut că scapă de plata facturii

Publicat

pe

Compania Delgaz Grid (fosta E.ON Distribuţie România) a depistat în primele patru luni ale acestui an aproximativ 900 suspiciuni de consumuri frauduloase, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Din totalul cazurilor, 442 reprezintă consum fraudulos de gaze naturale (în cele 20 de judeţe  din Transilvania, Moldova şi Banat), iar 454 sunt sustrageri de energie electrică (în zona Moldova).

În judeţul Timiş au fost identificate 103 situaţii de consum fraudulos de gaze naturale.

Combaterea intervenţiilor neautorizate la aparatele de măsură, atât la instalaţiile de gaze naturale, cât şi la cele de energie electrică, precum şi a improvizaţiilor efectuate în scopul consumului neautorizat de energie reprezintă o preocupare constantă a Delgaz Grid. Aceste intervenţii aduc prejudicii importante şi, totodată, pot genera incidente deosebit de grave, cu însemnate pagube materiale şi/sau victime umane.

De aceea, prin intermediul echipelor specializate, sunt efectuate permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie. Verificările în teren au la bază programe informatice şi instrumente moderne pentru a identifica eventualele consumuri frauduloase la consumatori, prin ocolirea mijloacelor de măsură sau prin intervenţii asupra acestora.

Prin modificarea unor componente din instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică, ori prin realizarea de improvizaţii, atât persoanele care fac astfel de intervenţii, cât şi cei din jur, sunt expuşi pericolelor de incendii, explozii, electrocutări. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct prin întreruperea alimentării cu gaze naturale şi/sau energie electrică.

Delgaz Grid subliniază faptul că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz şi/sau energie electrică, în scopul înregistrării unui consum mai mic decât cel real, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal. Tocmai de compania colaborează cu instituţiile abilitate ale statului pentru identificarea acestor situaţii. Acest lucru nu este numai în beneficiul companiei, fiind în egală măsură, şi în interesul consumatorilor oneşti, care pot fi afectaţi, direct sau indirect, de asemenea situaţii.

Compania le recomandă consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică, în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale şi/sau energie electrică consumate.

Nu în ultimul rând, Delgaz Grid face apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală și/sau compania noastră, dacă au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaz şi/sau electricitate, intervenţii ce pot duce la importante pagube materiale şi/sau pierderi de vieţi omeneşti.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Încă zece tramvaie noi, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit contractul pentru furnizarea altor 10 tramvaie noi, cu peste 150 de locuri, cu podea coborâtă, sisteme avansate de siguranță, climatizare și alte dotări moderne.

Acestea vor fi livrate de compania Bozankaya până în primăvara anului viitor și vor putea fi introduse pe linia 9, care asigură legătura între Gara de Nord și zona industrială Buziașului, respectiv pe linia 7, care face legătura între cartierul Fratelia și zona Cetății/Torontal.

„Prin achiziția noilor tramvaie de mai mici dimensiuni reușim să modernizăm transportul public și pe trasee pe care, până acum, nu am putut introduce tramvaiele aflate deja în circulație. Mă bucur că am reușit această achiziție cu fonduri europene. Le mulțumesc timișorenilor care folosesc liniile 7 și 9 pentru răbdare și înțelegere”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noile tramvaie vor avea o lungime de 20 de metri și vor fi echipate cu tehnologii de ultimă generație: tracțiune electrică, frânare regenerativă, climatizare, sisteme de informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și accesibilitate sporită. Acestea vor funcționa pe principiul „zero emisii de CO₂”, fiind parte integrantă a tranziției către un transport public nepoluant.

Cele 10 tramvaie sunt achiziționate cu fonduri europene prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă și este aliniat cu Obiectivul de Politică 2 al Uniunii Europene: o Europă mai verde, rezilientă și cu emisii reduse de carbon. Contractul în valoare de 105.760.000 lei (fără TVA) va fi semnat în perioada imediat următoare.

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara are în derulare procedura de achiziție publică pentru 10 troleibuze, cu podea joasă, tracțiune electrică, sistem de e-ticketing, sistem de climatizare și alte dotări moderne. Totodată, municipalitatea are în desfășurare achiziția pentru 20 de autobuze electrice și 20 de stații de încărcare lentă. Fondurile sunt asigurate tot prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027 și de la bugetul local.

În ultimii ani, municipalitatea a investit aproximativ 700 de milioane de lei pentru a înnoi flota de transport public cu tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va amenaja un teren de baschet pe malul Begăi

Publicat

pe

Primăria Timișoara va amenaja un nou teren de baschet și alei pe malul Begăi, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului. Intervenția face parte din programul municipalității de recuperare a spațiilor publice și de extindere a zonelor dedicate sportului pentru toți. Amenajările au fost discutate în mai multe rânduri cu reprezentanții Clubul Sportiv Școlar Bega, începând cu primăvara anului trecut, pentru a corela intervențiile municipalității cu activitățile sportive desfășurate în zonă.

Pentru realizarea noilor amenajări cu acces liber, în zona bazelor sportive aflate în administrarea Inspectoratului Școlar Timiș, prin Clubul Sportiv Școlar Bega, municipalitatea a început astăzi desființarea mai multor construcții neautorizate, precum împrejmuiri din beton și elemente metalice. Terenul – o suprafață de peste 3.600 mp – aparține Municipiului Timișoara. Activitățile vor continua cu reamenajarea vechiului teren de baschet, astfel încât copiii, tinerii și pasionații de sport să poată folosi spațiul fără restricții și costuri. Totodată, sistemul de iluminat public va fi îmbunătățit, iar zona va fi completată cu alei pietonale care vor îmbunătăți legătura cu malul Begăi.

Refacerea sportului timișorean este o prioritate a administrației. După ani în care infrastructura destinată atât sportului de performanță, cât și sportului de masă a fost extrem de neglijată, Primăria a alocat bani atât pentru investiții mari, precum noul stadion Arena Eroii Timișoarei, cât și pentru baze sportive în cartiere, precum baza Vasile Deheleanu.

Prioritară a fost și extinderea infrastructurii accesibile tuturor, în spații publice deschise. Cele două terenuri de baschet amenajate de Primăria Timișoara pe malul Begăi, după desființarea unor construcții ilegale, au devenit puncte active de întâlnire și sport, demonstrând nevoia reală pentru infrastructură sportivă deschisă și accesibilă.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Peste 7.000 de plăți la impozitele și taxele locale, în prima zi de încasare, la Timișoara

Publicat

pe

În prima zi de încasare a impozitelor și taxelor locale de către Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, aproximativ 10.800 de timișoreni și-au achitat obligațiile fiscale. Comparativ, în prima zi de încasare din anul 2025, au fost înregistrate puțin peste 7.000 de plăți.

Din totalul plăților efectuate în prima zi din 2026, peste 8.000 de contribuabili au ales metode rapide – platformele online sau stațiile SelfPay, în timp ce aproximativ 2.700 de persoane au plătit la ghișeele Direcției Fiscale sau prin intermediul oficiilor poștale. Prin comparație, în prima zi de încasare din 2025, dintre cei peste 7.000 de contribuabili, aproximativ jumătate au utilizat platformele online, iar restul au optat pentru plata fizică.

Primăria Municipiului Timișoara reamintește că plata impozitului pe clădiri, terenuri sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Town), precum și la oficiile poștale din oraș sau la stațiile Selfpay.

În ceea ce privește plata online, municipalitatea pune la dispoziția contribuabililor două platforme proprii: platforma Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara și Portalul Unic. De asemenea, taxele și impozitele locale pot fi achitate și prin intermediul platformei naționale ghiseul.ro.

Totodată, timișorenii pot utiliza cele 200 de terminale SelfPay amplasate în diverse zone ale orașului. Plățile pot fi efectuate atât în numerar, cât și cu cardul bancar, iar terminalele eliberează automat dovada plății în format tipărit.

Trei dintre terminalele SelfPay sunt amplasate în locații cheie din oraș:

Primăria Municipiului Timișoara, pe strada C.D. Loga nr. 1

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara din incinta Iulius Mall, pe strada A. Demetriade nr. 1

Direcția de Evidență a Persoanelor, situată pe strada Mihai Eminescu nr. 15

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este de luni până joi, în intervalul 08:30 – 16:00, și vineri, în intervalul 08:30 – 14:00. Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul www.dfmt.ro.

Reamintim, valoarea taxelor pe locuințe este dată de modificări legislative – majorarea valorii pe metru pătrat de la 1.490 lei la 2.667 lei și eliminarea reducerilor în funcție de vechimea imobilului (10%, 30% sau 50%). Municipalitatea a menținut cota de impozitare la 0,1%. Pentru autoturisme, a fost impusă norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului.

Încasarea impozitelor și taxelor locale va fi reluată din 19 ianuarie 2026, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite